O alta zi libera, de cacat
Aproape fiecare zi liberă pe care ne-o face cadou statul începe să mă facă să regret că nu mă duc la lucru. Pentru că a mă duce la lucru a ajuns să fie sinonim cu liniște, cu concentrare la lucrurile pe care trebuie să le fac și la siguranța că acasă altcineva ține lucrurile sub control în locul meu.
Însă când în zilele astea libere, cu soare arzător pe cer, îmbietoare la mini excursii sau la lâncezeala pe marginea unui bazin, eu mă trezesc cu nervii întinși la maxim și cu dureri de cap la ora 6 jumate dimineața, nu, nu-mi mai doresc să fiu liberă. Pentru că acest cuvânt a ajuns să mi se pară o bătaie de joc atunci când mi se atribuie mie. Nu sunt liberă și cine știe când o să mă pot bucura de viața mea așa cum îmi vine și cum ar trebui la vârsta mea.
Azi a fost o zi în care am spus printre hohote de plâns: „Sa te ia naiba, tati, că ai plecat și m-ai lăsat să trăiesc viața pe care o trăiesc”. A fost prima oară când m-am supărat atât de tare pe el că am putut spune cuvintele astea. 🙁 Și până la ora asta nu mi le retrag…
Fac planuri să-mi pun la punct casa de la sat sa pot merge acolo in weekenduri cu prietenii, să ne relaxăm la un grătar, în curtea aia atât de mare și verde, în liniștea aia de la care te dor urechile, însă toate se năruie când ajung acolo și în loc să mă relaxez trebuie să supraveghez, să urlu, să mă întrerup din citit tot la a 2-a pagină pentru că cineva se învârte fără scop pe lângă mine sau mă țintuie cu privirea. Sau pleacă de acasă și nu știe unde merge.
M-am săturat să supraveghez, să dau indicații și tot eu să fac ceea ce ea nu e în stare să facă, m-am săturat să fiu tot timpul în alertă, să am grijă de cineva și să mă enervez din jumătate în jumătate de oră. M-am săturat să le duc pe toate singură, și nimeni să nu mă ajute. M-am săturat de singurătatea la care mă condamnă și la spectacolul vieții și al tinereții care trece pe lângă mine. M-am săturat de vorbele ce-mi ies din gură și de gândurile ce-mi trec prin cap…
Așa că tati, ai face bine să mă ajuți că acuș o să cedez psihic.
Cel mai bun lucru pe care ai putea sa il faci acum ar fi sa iti golesti mintea, sa nu te gandesti la absolut nimic, sa umplii o cada cu multa spuma si sa te relaxezi. Fara a te gandi la nimic. Cand iti revin anumite ganduri, numara mult, apoi ramai cu mintea libera… te vei simti mai bine pe urma, trust me ;), apoi dormi putin.
Si eu sunt singura, de 5 ani… nu stiu cum e sa pierzi pe cineva drag dar stiu cum e sa fii singura, hugs :* sper sa fii ok, maine ;*
ar fi dragut sa pot face asta, insa daca as intra in cada cu multa spuma… m-ar deranja tot o data la 5 minute. si mai tare m-as enerva… 🙁 mi-ar placea sa nu ma pot gandi la nimic, insa nu mi s-a intamplat asta niciodata… iar acum e cel mai nepotrivit moment.
merci de gandurile frumoase. :*
Draga Tomata, la vreo cateva zeci de oameni ‘normali’ e nevoie si de unul hiper-responsabil care sa faca lucrurile sa mearga mai bine… poate nu te consoleaza acum, dar gandeste-te la impactul pe care il ai in viata celor din jur si fi mandra de asta.
m-as bucura si as fi mandra daca persoana despre care vorbesc si-ar da seama de toate sacrificiile pe care le fac pentru ea… si pe bune ca m-as simti un om mai bun, dar cand ma pun seara in pat si imi amintesc tot ce mi-a iesit pe gura in timpul zilei sau ce mi-a trecut prin cap, ma gandesc ca fix in flacarile iadului o sa ard pentru ele… chiar daca cei din jur ma admira, ma lauda si imi spun cuvinte de incurajare, pentru mine nu conteaza deloc. 🙁 si e trist.
Toti spunem lucruri mai putin bune, la manie, asta nu ne facem oameni rai ci oameni sensibili si vulnerabili.
Draga mea, eu am zis de multe ori ca esti mai puternica decat am crezut ca vei fi. Ai obosit si de aceea ai gandurile astea. E normal sa fie asa. Maine va fi mai bine. E greu ca naiba dar trebuie sa iti repeti intr-una ca nu e vina ei (si nici a ta), doar asa a fost sa fie. Te imbratisez tare.
stiu. si-s satula si de asa a fost sa fie. 🙁 as vrea sa fie si putin altfel. imi vreau libertatea inapoi, ca nu mai pot duce jugul asta… sunt mai mult decat obosita. sunt extenuata, epuizata si mereu nervoasa. incep sa urasc oameni, sa ma enerveze pana si stranuturile sau alte sunete inofensive. nervii mei nu mai rezista si tare m-as mira sa nu ajung la psihiatru…
Un psiholog nu strica, cateodata. Dar as bea cu tine o cafea saptamana asta. Te sun 🙂
please do 🙂
Mi’a venit o idee geniala, stiu ca esti plina de nervi, de suparari si stiu o metoda prin care sa te descarci, pentru ca asta iti lipseste tie, nu ai cum sau prin ce sa te descarci. Incearca sa faci box sau sa alergi sau orice sport prin care sa scoti toti dracusorii din tine ;), cumva trebuie sa te descarci pentru ca, daca nu, in final te vei imbolnavi si nu vrei asta :*
asta cu alergatul e buna. s-ar putea sa o pun in practica. stiu ca la mine in zona este o sala unde au un sac de box. s-ar putea sa merg sa il incerc intr-o seara…
“Like”, dar nu pentru că-mi place, ci pentru că te înţeleg şi-s alături de tine. Fii tare, or trece toate şi într-o bună zi o să reciteşti articolele astea şi o să zâmbeşti. Sper. Te îmbrăţişez cu drag.
>:D<
Pt ca azi te-ai plictisit toata ziua
Go troll somewhere else pls. Kthxbye.
Of Tomata, am o vaga banuiala ca stiu despre ce vorbesti. Si eu am trecut prin chestii de genul asta si m-am umplut de nervi si imi venea sa o duc cu forta la psiholog/psihiatru sa toace pe altcineva, nu pe mine. Si cand am ajuns la capatul puterilor am schimbat planurile si am renuntat la tot felul de chestii ca sa am liniste. Poate te-ar ajuta si pe tine un psihoterapeut (eu discutam cu o prietena care cu asta se ocupa). Daca ai chef sa vorbesti cu cineva sau sa mergi la un suc sa te relaxezi, I’m here. Te pup!
hm… daca n-am vorbit live despre asta, nu cred ca stii despre ce vorbesc, ca pe blog n-am scris. 🙂
problema e ca pe mine nu ma toaca, depinde de mine, fara mine ar muri, si zic asta in cel mai literal al cuvantului… cred ca m-ar ajuta un pshiholog sau un psihiatru si niste medicamente… insa crezi ca am timp de asta? mi-ar placea sa imi permit sa imi iau ore pentru mine sa ma tratez…
macar tu nu trebuie sa te plimbi prin tribunale … acu’ c-a trecut acus’ si vacanta lor …
Stiu ca n-ai zis live, de asta nu-s 100% sigura, ci e ceva dedus din ce ai zis (si nu ai zis) aici. Te cred ca e greu sa depinda cineva de tine, iti mananca timpul si energia, dar trebuie sa te gandesti la tine pentru ca daca tu nu esti ok nu poti ajuta nici aceasta persoana. Trebuie sa fii tu sanatoasa din toate punctele de vedere pentru a-i ajuta si pe altii (indiferent cine). Curaj! >:D<
off..tocmai in zilele acestea frumoase se intampla toate?..Eu zic sa incerci sa-ti faci ordine in ganduri,sa nu te mai gandesti asa mult la probleme..Pana la urma o sa se rezolve,vei gasi o cale,pentru ca mereu este una :)..Mult succes si cat mai multe zile zambitoare..
nu numai in aceste zile frumoase se intampla toate. se intampla tot timpul, insa zilele astea frumoase ma fac sa rabufnesc. o sa se rezolve, insa pana se rezolva… nu stiu cata sanatate mintala voi mai avea eu. ma chinui sa gasesc binele din raul asta si zau daca il gasesc…
hehe..eu sincer incep sa cred ca de la caldura emotiile mele se amplifica..ma evervez din nimica toata..:)..Lasa, daca tu zici ca doar in zilele astea se intampla..atunci veste buna e ca de maine mergi la lucru :))
O mare imbratisare! Ti-am trimis email!
>:D<
Tu, dragă, ia să încerc eu să te înveselesc câta… sper să nu pape WP linkul:
Mda, l-a păpat. Io-te ce am vrut să-ţi arăt: o tomată cu scufiţă din grădina alor mei.
http://i51.tinypic.com/s18gi9.jpg
:)) ce draguta e. merci :*
Văd că toți îți recomandă psihologi și psihoterapeuți – nothing wrong with that. Dar … meditație ai încerca ? 🙂
Eu îți doresc numai bine și putere să depășești problemele. :*
am incercat. am fost la yoga insa nu m-am tinut. erau prea multi factori care o impiedicau sa dea rezultate… poate povestesc pe blog candva.
multumesc mult de urari >:D<
Si de la mine o imbratisare si un gand bun.
Va trece si norul asta!
multumesc draga mea. >:D<
E tare trista senzatia ca nu mai poti… cuvintele nu isi au rostul, de multe ori, asa ca o imbratisare virtuala si toate gandurile bune pentru tine >:D<
Mai bine iti iei cateva zile libere si pleci cu niste oameni dragi, care te fac sa zambesti, intr-un loc frumos. O sa te mai relaxezi si usor usor o sa scapi de gandurile astea triste!
Totul va fi bine >:D<!
Malli draga, cred ca ti-a scapat un detaliu. NU POT pleca pentru ca sunt legata de o persoana cu care trebuie sa stau MEREU, care nu poate ramane nesupravegheata. Asta e cauza nervilor si a depresiei mele…
Orice parere sau incurajare, venita din exterior, nu te poate face sa te simti mai bine, atat timp ca tu esti coplesita de trairile tale. Doar tu iti stii tragedia. Voiam doar sa-ti spun ca sacrificiul pe care tu il faci acum, nu ar trebui sa vina la pachet cu recunostinta (imposibila) a mamei. Tocmai de aia se numeste sacrificiu, pentru c-ar trebui sa il faci neconditionat. Si-l faci. Viata nu e doar bucurie, din pacate. E normal sa simti ca-ti cedeaza nervii, e prea mult pentru tine. Accepta doar ce nu poti schimba. Sunt si eu de parere ca un psiholg ar ajuta. N-ar schimba deloc situatia, ci doar felul in care privesti lucrurile. Impacata, mai detasata si mai toleranta. Te pup, dear si iti doresc din suflet sa gasesti o cale.
Buna! Mi-am amintit de una dintre postarile tale(http://www.tomatacuscufita.com/2011/05/30/sunt-nedreapta-cu-via%C8%9Ba-mea/#more-5425) si m-am gandit ca poate o sa te ajute. Numai bine!
si eu m-am gandit la postul ala cand il scriam pe asta. insa uneori viata e nedreapta cu mine, nu eu cu ea. ieri a fost unul dintre momentele alea in care aproape ca am innebunit de nervi si de suparare. in rest… cand ma calmez… sunt un pic nedreapta cu viata mea. 🙂
as vrea sa te ajut cumva!oare cum?te pup
Te inteleg perfect. Am trecut prin ce treci tu de cel putin 2 ori in cei 29 de ani ai mei! Cunosc perfect si furia imensa si regretele de dupa gandurile urate. E f greu si urat. Cuvinte de incurajare nu am din pacate.