Broccoli, conopidă, morcovi şi pui la steamer

Nu, n-aţi greşit blogul, e chiar blogul roşiei anti-gătit. Acelaşi pe care am scris de cel puţin două ori că nu-s făcută să fac de mâncare. Însă când mâncarea se face singură, aşa mai veniţi de-acasă şi devin şi eu niţeluş curioasă.

Dacă până acuma îmi plăcea cel mai mult să fac mâncarea la cuptor, cu steamer-ul e şi mai fain. Sau cu aparatul de gătit la aburi, că şi aşa îi mai spune. E mai fain pentru că, în primul rând, mâncarea e şi mai sănătoasă şi, în al doilea rând, nu trebuie să fii mereu cu ochii pe cuptor să vezi când e gata. În steamer pui legumele si carnea, învârţi de buton şi ai plecat să-ţi faci treaba, în timp ce el şi-o face pe a lui.

Să derulăm puţin filmul înapoi şi să vă povestesc cum de-am ajuns să fiu posesoarea unui astfel de aparat.

broccoli, conopida, morcovi si pui la steamerÎn primul rând, mă lupt de mai bine de jumătate de an cu o gastrită care are grijă de silueta mea. Trebuie să mă gândesc bine înainte de a băga orice în gură pentru că altfel s-ar putea să vină încă o dată ambulanţa la mine. S-a întâmplat deja de două ori, deci vă daţi lesne seama că n-am slăbit 5-6 kg că sunt io mega sportivă. Aşaaaa, deci trebuie să am mare grijă la ce mănânc, or else… În contextul ăsta, noul meu şef mi-a împărtăşit din experienţa lui cu aceeaşi boală nenorocită şi mi-a vorbit insistent despre aparatul magic ce avea să mă facă bine. Au început să-mi sclipească ochii şi în două zile eram cu steamer-ul pe masa din bucătărie, entuziasmată la maxim.

Am curăţat morcovii, am spălat conopida şi broccoliul şi le-am tăiat inflorescenţele, după care am tranşat puiul. Aş fi preferat să nu fac asta şi mi-a luat tare mult timp, da’ macar acuma ştiu. O să cumpăr puiul gata tranşat, să mai scap şi de grija asta. Am pus carnea în castronul cel mai de jos, morcovii la mijloc şi conopida cu broccoliul sus de tot. Am învârtit de buton şi după 40 de minute ne-am pus la masă. Ah ce bun a fost. Am tot felul de idei de mâncăruri şi oh, Doamne, abia aştept să le gătesc. :)) nu credeam că voi ajunge să spun asta vreodată.

În al doilea rând (că trebuia să fie şi un al doilea după primul), când vine vorba de gadget-uri pentru bucătărie, io’s prima la rând. N-am io prea multe, da’ dacă sunteţi în pană de idei când vine vorba de cadouri pentru ziua mea, cu ceva robot care să facă treaba în locul meu în bucătărie, mi-aţi câştigat veşnica recunoştinţă şi satisfacţia supremă.

Dacă aveţi şi voi idei sau sugestii de reţete la steamer, lasaţi-le în comentarii, daţi linkuri, orice, ca-s pusă pe fapte mari.