Luxemburg în două ore

Acum că au trecut şi sărbătorile astea (deşi mai urmează o tură şi duminică), ne putem întoarce la oile noastre şi să vă povestesc despre o oprire scurtă, de două ore, la Luxemburg.

Luxemburgul nu era pe listă când am făcut traseul, dar Iubi s-a gândit că am putea să ne oprim câteva ore şi pe-acolo pe drumul de întoarcere în Germania. Între Bruges şi Ottersweier, sătucul în care stă verişoara mea, sunt 566 km, iar Luxemburgul este pe undeva la mijloc. Cum în Ottersweier nu aveam nimic de vizitat şi oricum ziua ar fi fost irosită, oprirea a fost mai mult decât binevenită.

Plecând de dimineaţă din Belgia, aveam destul timp să pierdem plimbându-ne, aşa că ne-am rezervat 2 ore să hălăduim pe străzile Luxemburgului. Cu o seară înainte ne uitaserăm pe wikitravel să vedem ce am fi putut vizita în capitala unuia dintre cele mai mici state din Europa. Wikitravel însă la categoria „See” nu indica nimic. Ne-am spus că ne-om descurca noi şi oricum ar fi fost suficient să vedem numai centrul capitalei.

Ne-am învârtit puţin după parcare, până când am găsit un loc pe o străduţă lăturalnică. 2 ore ne-au costat 3 euro, mai ieftin ca în Ghent. Ah, apropo de „mai ieftin”. Luxemburg este una dintre ţările cu cel mai ridicat nivel de trai din Europa, deci te-ai aştepta ca totul să fie ultra scump. Ntz, nu-i aşa. Motorina e mai ieftină decât în toate oraşele în care am fost. În Germania e între 1,44 şi 1,56 euro, în Bruxelles nu ştiu că n-am alimentat, în Bruges am pus chiar şi cu 1,30, iar în Luxemburg 1,20-1,21 euro. Nu ne-a venit să credem şi ne-a părut rău că făcusem plinul de dimineaţă la Bruges, dar asta e, tot am mai pus să avem sufiecientă până acasă. Decât în Austria sau în Ungaria, mai bine acolo.

pe strada in luxemburg

Pe strada

Am luat-o la pas cu GPS-ul la purtător şi primul loc în care am ajuns a fost cartierul juridic (nu ştiu dacă chiar aşa îi spune, dar acolo se găsesc toate tribunalele şi curţile de judecată).

cartierul juridic din luxemburg

Intrare in cartierul juridic

luxemburg -cartierul juridic vazut de jos

Cartierul juridic vazut din Orasul de Jos

Apoi am coborât cu liftul prin stâncă pentru a ajunge la Oraşul de jos. Dacă mă întrebaţi pe mine, capitala e interesanta pentru două chestii, că în rest, nu m-a impresionat. Una ar fi aşezarea ei pe două nivele, adică Oraşul de sus şi Oraşul de jos – e frumoasă priveliştea de case aşezate parca una în capul celeilalte. Şi a doua ar fi faptul că oraşul ăsta miroase a parfum. Nu de flori, nu de cameră, nu stradal ci a parfumuri fine, luxoase, de firmă. Pentru că toţi oamenii pe-acolo miroseau incredibil de bine. Tot al doilea om pe lângă care treceam avea alt parfum, mai puternic, mai discret, mai dulce, mai fresh, mai floral, mai bărbătesc, you name it. Însă oamenii ăia miros incredibil. Se vedea nivelul de trai nu numai după curăţenie şi după arhitectură, cci şi după îmbrăcămintea şi aspectul luxemburghezilor. Barbaţi la costum şi cravată cu genţi diplomat, femei cu perle la gât şi cercei cu pietre preţioase, maşini luxoase şi boutique-uri ale celor mai în vogă designeri.

orasul de sus vazut de jos

Orasul de Sus vazut de jos

orasul de jos

Orasul de Jos vazut de sus

palatul regal din luxemburg

Palatul regal

palatul regal din luxemburg

Balconul Palatului regal

primaria din luxemburg

Primaria din Luxemburg

place d'armes

Place d’Armes

stradute pietonale in luxemburg

Stradute frumos mirositoare

În rest… la fel ca în orice oraş vestic: curăţenie, ordine şi civilizaţie. Dar… n-am fost nu ştiu cât de impresionată.

Pentru că am stat doar două ore nu prea am ce să vă mai povestesc, dar pozele or fi poate mai grăitoare.

Ultimul episod va fi ziua petrecută la Strasbourg, în Franţa.