De ce mi-am dat demisia

Posted by On 29.03.2011 42 Comments

Despărţirea pe care am pomenit-o acu câteva zile nu e despărţirea la care s-au gândit unii. Am spus prin comentarii, pe alte bloguri, pe twitter, la telefon că mi-am dat demisia. Adică am spus „buh-bye” jobului ideal (pentru mine), dar mai mult decât atât unor oameni care mi-au pătruns la inimioară. Şi despre ei este acest post, nu despre demisia mea. Răspunsul la întrebarea din titlu o să-l aflaţi la capătul postului, pentru că acum trebuie să vă vorbesc despre ei. Despre cea mai faină echipă pe care am avut-o vreodată. Asta nu înseamnă că celelalte echipe din care am făcut parte n-au fost ok sau cele care vor urma nu se pot ridica la nivelul ei, pur şi simplu, până acum, de un an de când sunt cu ei, totul a fost frumos. Şi pentru că vreau să le spun fiecăruia în parte câteva cuvinte, o să-i iau în ordinea aşezării la birou, ca nu cumva să mă suspecteze de favoritism.

Rodi – pe Rodi n-am plăcut-o deloc când am pus piciorul în firma asta. Mă agasa cu ţipetele şi cu privirea ei rece şi tot timpul încruntată. Dar în timp, mi-a dovedit că sub carapacea de secretară arţăgoasă, locuieşte un om cu simţul umorului şi cu o inimă bună. Cu care poţi vorbi orice şi care e gata oricând să te ajute. Rodi, dacă îţi dă cineva să citeşti asta, să ştii că mă bucur că te-am cunoscut şi o să-mi fie mereu dor de dialogul tău cu Cercel sau cu Peter şi mai ales de „măi băiete”, „măi copile” şi „Michiduţă”. >:D<

Elena – tu ai depăşit demult stadiul de simplă colegă şi ai trecut cu graţie în liga prietenelor mele. De atunci, de când m-ai luat cu tine în bancă şi de când te-am iniţiat în tainele twitterului şi ale blogosferei. Am găsit în tine o persoană care mi se potriveşte extrem de bine, care iubeşte autoironia şi care oferă exact atât cât i se oferă. O profesionistă mereu gata să  intreprindă ceva nou, o descurcăreată şi una dintre cele mai deştepte blonde ever. >:D<

Peter – la fel ca şi cu Rodi, numai că mai mult timp, tu mi-ai cam făcut o impresie greşită. Da’ mă bucur tare mult că am fost în team buildingul ăla care, dacă nu erai tu, era oleacă mai trist. O să-mi fie tare dor de dumele tale şi să nu cumva să nu vii în oraş când ne-om întâlni sau nu cumva să nu mă chemaţi şi pe mine când ieşiţi pe undeva. >:D<

Adela – nu ne cunoaştem prea bine, da’ asta e doar din cauză că n-am avut birourile mai apropiate. Sunt sigură că eşti o fată tare de treabă şi cuminte şi mă voi bucura tare mult să te revăd. >:D<

Sorin – pe tine o să te terorizez pe mess cu imagini cu mâţe şi cu alte chestii funny, pe care tu nu le vei găsi funny, da’ măcar o să trebuiască să zâmbeşti. Măcar pe mess, daca live nu mă prea băgai în seamă când îţi trimiteam câte ceva. ;)) Am apreciat tare mult când mi-ai spus „faci, te rog nu-mai-ştiu-ce”, mai ales atunci când era datoria mea să fac ce-mi cereai. Nu mulţi ştiu să roage şi să vorbească frumos când dau un task cuiva. >:D<

Silviu – Hooooney, cine-o să-ţi mai zică ţie Honey? 🙂 În numele urmaşilor mei editori îţi mulţumesc pentru autosave. ;)) Aşa cum am mai zis-o, noroc cu team buildingul de anul trecut, că altfel nu cred că ajungeam să te cunoaştem nici măcar atât cât ne-ai permis. Îţi doresc mult noroc şi baftă pe noul tău drum şi sunt sigură că totul o sa fie ok. O să te verific din când în când să mă asigur că aşa e. >:D<

Sebastian – tu te-ai dat pe brazdă mai repede. Şi mai mult decât atât, te-ai integrat în echipă extraordinar de bine. Au fost nenumărate momentele în care m-ai uimit cu cunoştinţele tale şi când ai venit m-am bucurat că o să am de la cine învăţa. Şi chiar dacă timpul a fost scurt, chiar am învăţat multe de la tine. Probabil o să mai învăţ dacă mă trainuieşti când dau de-o problemă. În plus, am găsit în tine un partener de discuţie pe orice subiect şi or să-mi lipsească „şedinţele” de la masă pe diverse subiecte. >:D<

Andra – cred că într-o oarecare măsură am ajuns să-l cunosc pe Sasha ca şi când ne-am fi întâlnit de multe ori. 🙂 Şi atât tu, cât şi el, o să-mi lipsiţi. Nu ţi-am spus niciodată, dar întotdeauna mi-a plăcut să te văd râzând cu poftă. Şi chiar dacă o să ne mai întâlnim, eu tot îţi spun de pe acum că îţi doresc să ai în jurul tău mai mulţi oameni cu bun simţ şi să nu mai dai peste cei de genul colegilor de apartament. >:D<

Raluca – tu eşti o figură. 🙂 Suntem noi de aceeaşi înălţime, da’ tu pari aşa micuţă pe lângă mine. Din păcate, ne-au apropiat nişte întâmplări nu tocmai plăcute (ştii tu la ce mă refer), însă m-ai cucerit definitiv  tot în team buildingul ăla când, deşi te ştiam dansatoare, mi-a făcut o mare plăcere să ţopăim împreună. Şi n-o să uit rasul tau şi nici cum strănuţi – apropos de asta, chiar sper că nu te doare când strănuţi, că mie aşa mi-ai lăsat impresia mereu. >:D<

Cristi – ah, Cristi, mai ştii tu când, prin a doua sau a treia mea zi la firmă, te-am chemat să vii la o ţigară, jos la automat? :)) Şi tu ai venit uitându-te la mine cu privirea aia pe care acum o înţeleg. Nu era o privire superioară, aşa cum am crezut. Oricum nici acum n-o pot defini, da’ o ţin minte. Discuţiile de pe meş, glumele şi porţiile de râs, toate mi-au plăcut şi au făcut din tine unul dintre cei mai dragi colegi. Şi asta n-are nici o legătura cu checul ăla divin, ăla e bonus. >:D<

Sabin – ne ştim de acum vreo câţiva ani. Să tot fie vreo 4-5? Da’ n-am ştiu atunci că eşti unul dintre cei mai amuzanţi oameni pe care i-am cunoscut io vreodată. 🙂 Când te-am auzit prima oară când i-ai spus lui Cristi „Te dau afară” mi s-a oprit respiraţia. Da’ dup-aia am văzut că e în rutina zilei să-l dai afară zilnic, aşa că în loc să mă tem pentru el, m-am amuzat bine. Şi când în redacţie au mai venit şi ţenchenii, ai găsit mai multă lume pe care s-o dai afară. Şi mai amuzant pentru noi, ceilalţi. Mi-ar plăcea tare mult dacă ai veni şi tu când ne-om decide să ieşim din când în când. >:D<

Alexandra – sugar, te-am lăsat aşa de la urmă că tu stai hăt departe. Da’ tu ştii că, la fel ca şi Elena, eşti mai mult decât o colegă. Nici nu ştii ce rău mi-a părut când n-ai mai venit cu mine cu maşina. Îmi lipseau conversaţiile noastre dimineaţa şi poveştile şi planurile… of. Dar, datorită ţie micuţa Polo are acum un nume şi Hapciu i se potriveşte de minune. Închei aici că oricum ne întâlnim noi mai des >:D<

Lili – n-o să uit că am aterizat în firmă chiar de ziua ta în 2009 şi n-o să uit nici povestea cu ăi mici ai tăi când i-ai dat jos din maşină şi i-ai lăsat pe câmp. Best story ever. :)) Nu cred că ţi-am zis, da’ sper că am lăsat să se înţeleagă cât de mult te admir pentru familia ta, pentru copiii tăi şi pentru dragostea pentru ceea ce faci. Ah, si evident pentru umorul tău. >:D<

Moni Ardeleanu – tu ai fost prima care m-ai întâmpinat când m-am angajat şi prima pe care am stresat-o cu întrebări. 🙂 Întotdeauna mi-ai părut o fiinţă caldă şi foarte bună. Şi amuzantă. Nope, pyjama party-ul ăla n-o să-l uit. E memorabil. ;)) Păcat ca n-am asistat şi la faza cu taximetristul. Nu-mi fac probleme că nu ne vom întâlni >:D<

Adriana – pentru tine am aşa multe cuvinte de admiraţie: pentru femeia cochetă care eşti, pentru modul tău deschis de a gândi şi pentru simţul umorului. N-o să uit niciodată ziua ta de naştere pentru că, din păcate, coincide cu cel mai trist moment din viaţa mea. Şi sper din suflet să ne mai vedem la o cafea din când în când. >:D<

Marius – mă tem pentru dieta ta, să ştii. ;))  Nici nu-mi aduc aminte exact momentul în care ne-am împrietenit pentru că s-a întâmplat aşa de natural încât cred că nici n-am făcut cunoştinţă. Oricum n-are asta importanţă. Voiam să îţi zic că sper să ne mai vedem şi să mai râdem ca la masă.  >:D<

Domnu’ Romeo – el este portarul firmei, de care mie mi-e tare drag. Sigur n-o să citească el asta, dă’ cred că i-am lăsat să înţeleagă. M-a ajutat de atâtea ori şi n-o să uit cum, având o singură mână, mi-a schimbat roată la maşină când aveam pană. Desi tatăl meu a venit să mă salveze, văzându-l aşa firav, mi-a desfăcut el şuruburile. S-a oferit chiar să îmi schimbe stopul, mi-a zis doar să-mi cumpăr bec şi mi-l schimbă el. Da’ io am amânat şi n-am mai profitat de ofertă. I-a părut rău când i-am spus că tatăl meu a murit, mai ales că apucase să-l cunoască şi i-a părut şi mai rău când i-am spus că plec. Sper să-l mai revăd, măcar din când în când…

Şi acum, dacă sunteţi curioşi, mi-am dat demisia pentru că nu am primit o mărire de salariu.

Articole asemănatoare

TOPICS