Portia de curiozitati

Pentru că era cât pe ce să rămân fără post taman lunea, bine că am curiozitățile de rezervă. Că mai am puțin timp până o termin cu porția zilnică de cultura generală să vă mai spun și vouă ce-am aflat. Ca și data trecută, menționez că poate voi știați unele din lucrurile de mai jos, eu nu.

  • Grace Kelly, despre care eu știam că a fost actriţă la Hollywood, a fost și Prințesă pentru că s-a căsătorit cu prințul Rainier de Monaco. și nici că a murit într-un accident de mașina, nu știam.
  • Albert Camus și Margaret Mitchell au murit și ei in accidente de mașina.
  • și bărbații au puncte G. 3 chiar: frenulul, perineul și prostata.
  • Ariel Sharon, politician israelian este în stare vegetativă din 2006 când a suferit un atac vascular cerebral.
  • Frederic Chopin a fost înmormântat la Paris, dar înainte de a muri a cerut ca mormântul să îi fie acoperit cu pământ din Polonia.
  • Nu Vaticanul este cel mai mic stat, ci Sealand, o fostă platformă militară care are un singur locuitor, fondatorul ei, Roy Bates, o constituție și o monedă națională: dolarul Sealand (echivalent cu dolarul american). însă nu este recunoscută internațional, așa că tot Vaticanul rămâne oficial, cel mai mic stat.
  • Grădinile de la Versailles se intind pe 8 kmp. Info turistic: în fiecare primă duminică a lunilor noiembrie-martie, Versailles-ul are intrare gratuită.
  • Harakiri, seppuku și jigai sunt același lucru. Doar că: harakiri își fac oamenii de rând, seppuku își fac samuraii și jigai femeile.
  • Străzile de pe tabla de Monopoly sunt străzile din Atlantic City, destinația de vacanța favorită a inventatorului jocului și a soției lui.
  • Statuia lui Isus din Rio de Janeiro e cocoțată la 710 m pe muntele Corcovado și a fost, ca și Statuia Libertății, un cadou din partea Frantei. (francezii ăștia… în loc să-și țină statuile pentru ei…)
  • Tragedia de la Cernobîl a propulsat în atmosferă o cantitate de radioactivitate egală cu 20 de bombe de la Hiroshima.
  • în Libia nu există decât un singur râu permanent, celelalte seacă în timpul verii toride.
  • Cireșii din Japonia (sakura), care înfloresc atât de frumos primăvara, fac parte din altă specie decât pomii fructiferi care produc cireșe comestibile.
  • Giuseppe Verdi a refuzat cererea Conservatorului din Milano de a-i purta numele, deoarece când avea 18 ani nu a fost admins la studii din cauza vârstei sale prea înaintate (18 ani) și a tehnicii sale rudimentare de a cânta la pian.
  • Cea mai strălucitoare constelație este Crux și cea mai mare este Hydra – ocupă 3158 % din cer.

Un post mai urmeaza cu siguranta, dup-aia nu mai stiu ce va fi. 😀