Detest sinucigaşii

Încerc, pe cât posibil, să stau departe de subiectele cotidiene şi să nu dezbat şi eu, ca toată lumea, ca toate ziarele, ştirile de ultimă oră. Însă, nu prea pot sta deoparte când gesturile unora mă oripilează şi pe care nu le pot înţelege. Şi cu care nu sunt de acord nici în ruptul capului, sub nici o explicaţie.

Probabil aţi aflat deja de sinuciderea lui Sorin Dănilescu de la Intact Interactive. Dacă nu, tot poporul ramân ştie de sinuciderea Mădălinei Manole. Eu nu îi înţeleg pe oamenii ăştia şi oricare ar fi motivul pentru care au luat hotărârea asta, nu au nici o scuză. Nici una. Nu mai poţi, te iei şi pleci, nu mai suporţi, lasă totul şi ia-ţi viaţa de la 0. Revii când îţi revii, dar nu-ţi iei viaţa. Nu laşi un copil fără mamă sau fără tată.

Ca de-asta sunt eu atât de înverşunată. Cum, domnule, să îţi iei viaţa când ai un copil, pe care susţii că îl iubeşti ca pe ochii din cap? Cum să nu vrei să fii lângă el atâta timp cât te lasa Dumnezeu în viaţă? Cum să nu vrei să îl vezi crescând şi trecând prin fiecare etapă a vieţii? Cum să îţi iei viaţa când eşti exemplul acelui ghem de viaţă care se uită la tine ca la cel mai important om din viaţa lui? De ce-l privezi de bucuria de a împărtăşi cu tine bucuriile şi eşecurile lui?

Stau şi mă gândesc la cât de traumatizată va fi copila de 7 ani a lui Sorin Dănilescu. În seara în care s-a sinucis, a dormit cu ea în pat şi biletul de adio l-a scris în caietul ei de teme (!!!). Cum să faci aşa ceva??? Sunt extrem de revoltată de gestul ăsta. Chiar nu le trece nimic prin cap înainte să sară de la balcon sau să înghită nu ştiu ce substanţe mortale? Copiii ăia, care reprezintă cele mai mari realizari ale lor, rămân pierduţi în lumea întrebărilor şi niciodată nu vor putea înţelege de ce părinţii lor nu s-au gândit la ei când s-au omorât. Eu nu mi-aş fi iertat niciodată părintele dacă ar fi făcut una ca asta.

Şi mă gândesc la tăticul meu, care atât de mult îşi dorea să trăiască să mă vadă măritată, atât de mult îşi dorea să îşi ţină nepotul în braţe, să se mai bucure de viaţa care a fost nedreaptă cu el în ultimul an… Alţii, mai breji, nu aşteaptă să vină tanti cu coasa, îşi retează singuri firul vieţii.

Nu, nu am nici un regret pentru ei. Nici milă, nici compasiune, nici înţelegere. Oricât ţi-ar fi de greu, există o mie de alte metode de a rezolva situaţia. Te duci la psihiatru, pleci în vacanţă, îţi dai demisia, divorţezi, îţi cheltui toate economiile pe prostii, da’ nu îţi iei viaţa. Pur şi simplu nu. Oricât de greu e acuma, la un moment dat va fi mai bine.

sursa imagine