Durii din ochii altora
Citind o înșiruire de nume care îmi păreau cunoscute pentru că sunt oarecum legate de trecutul meu, am zâmbit gândindu-mă la cum percepeam anumiți oameni când eram mică. Cele mai cuvântătoare exemple mi se par cele din două filme foarte cunoscute.
În 10 Things I Hate About You, doi puști vor să-l convingă pe Heath Ledger (Doamne, ce rău îmi pare că a murit) să o îmblânzească pe Julia Stiles pentru ca unul dintre ei să poată ieși cu sora ei. Sigur vă aduceți aminte de scena. Ei, și ăștia doi îl cunosc pe Heath după reputația de bad boy, liceanul care numai se uită la tine și te îngheată.
Apoi, în Singur acasă (cel puțin 1 și 2) există câte un personaj de care îi e teamă lui Kevin. în partea I e un moșulică cerșetor și în a doua e o tanti, tot homeless, care își petrece timpul cu porumbeii. Așa-i că vă amintiți și de ei? și cât de speriat era Kevin când îi zărea chiar și de la zeci de metri.
Ok, așa îi percepeam și eu pe oamenii din înșiruirea de nume despre care vă vorbeam. La fel mă uitam la ei, de la distanță, cu o teamă alimentată doar de zvonuri, de ce auzeam de la colegii de școală. N-am vorbit niciodată cu acei oameni, deși faima lor făcea înconjurul generalei 7 și a curții ei prin pauze. Acum, când mă gândesc la ei, nu erau decât niște pierde vară cu alura de bad guys, cu care, dacă ai fi stat de vorbă ca de la egal la egal (ceea ce nu se punea problema pe vremea aia), probabil ai fi descoperit că erau la fel de normali sau cel puțin nici pe departe demni de faima pe care și-au făcut-o. Pe unii dintre ei îi mai văd din când în când prin zonă… arată ca niște ratați. Nu știu dacă chiar sunt sau nu, dar felul în care se îmbracă, expresia de pe chipurile lor și stilul de mers asta sugerează.
Vouă nu vi s-a întâmplat?
De mult prea multe ori mi s-a intamplat sa stau departe de unii oameni doar pentru ca nu imi placea ceva la ei. Si, din fericire pentru mine, in majoritatea cazurilor aveam dreptate.
Cei care se dau mari misteriosi fac asta pentru ca nu au nimic interesant de spus. De ce sa abereze pe un subiect cand pot parea asa mai…speciali?
oarecum. anu’ II, facultatea de drept: materia: drept financiar si fiscal. prof: Dan Drosu Saguna. anu’ III si IV catre noi: “ba, v-ati dat dracu’! asta va lasa pe toamna; daca trec la el 10%; poate 15%” si altele pe tema asta; ne vedeam toti dand re-re-re-re-uri; tipu’: destul de dur. pretindea respect si tinuta la cursuri, dar si oferea. si respect si informatie. unul dintre cei mai buni profi pe care i-am avut. (avea de toate, si cunostinte si talent pedagocic).
examenul: tot anu’ la tzol festiv, ziceai ca dam licenta. amenintase ca ne da afara daca vede baieti in bemude si sandale si fete fara fusta si bluza, d-alea clasice. si-a oferit chiar colectia de cravate baietilor. (nus’ de ce, da’ am senzatia ca oferta era pe bune, chiar daca n-a apelat nimeni). si chiar i-a dat afara pe unii care veneau doar la examene si care erau in bermude si sandale. atmosfera, ziceai sa suntem urmariti de sri. aproape ca n-am respirat 3 ore. niciunu’ nu si-a clintit ochii din ceafa colegului aflat la 3 banci in fata. exemnul-normal, nici mai greu, nici mai usor ca altele. rezultat: aia care si-au dat macar un minim interes au luat examenul. aia pe care i-a durut in popou l-au picat.
oricum, au trecut mai mult de 10%. 🙂
si totusi nu cred ca-s multi care l-ar numi pe Dan Drosu Sanuga (prof. dr. universitar, presedinte al curtii de conturi, etc, etc, etc) ratat.
in rest, cred ca am fost eu mai nesimtita, ca nu m-au impresionat durii/tipele populare si nasu’ pe sus.
@ ady – aaaa, asta-i alta discutie cu reputatia profesorilor. ;)) Oricum, proful pare foarte misto.
Mie mi s-a întâmplat chestia asta, dar nu neapărat cu bad guys, ci cu oameni cărora le atribuiam o etichetă şi care ulterior îmi răsturnau tot sistemul de evaluare. Din păcate cel mai des crezându-i nişte oameni oneşti, dar care aveau mult prea multe interese ascunse. Dar ce să-i faci, ştiu că una din problemele mele grave e naivitatea. 🙂
Cam dur comentariul ala cu “arata ca niste ratati”. Nu prea conteaza cum te imbraci ca sa fii sau nu ratat. Am vazut ratati la costum si am vazut oameni care au mutat munti desi in aparenta nu dai 2 bani pe ei.
Da, e cam dur, de-asta am si mentionat ca poate nu-s, dar asa arata. 🙂
off topic : Ioiiii cat ii de faina tema:X>
Da, mi s-a întâmplat cu o tipă din liceu, dintr-o altă clasă. Pentru că arăta foarte bine și avea un prieten mai mare decât ea și erau împreună de ceva timp, toată lumea spunea despre ea că… că are o activitate sexuală intensă. Și toți o priveau așa admirativ și băieților le transpirau palmele dacă treceau pe lângă ea și îndrăzneau să o salute.
Nici acum nu știu cum era ea în realitate, dar sunt sigură că nu era așa semi-zeu, cum o vedeam noi :).
Da, am avut de cateva ori un sentiment de admiratie pentru anumite persoane, pentru ca mai tarziu sa-mi dau sema ca atitudinea mea nu avea motivatie reala!
In copilarie am stiut o gramada de duri :)). In adolescenta mai putini si acum… mai sunt duri?
Da, păream sora lu’ Gigi Duru, nu se apropia oricine de mine, mi se spunea Falconetti.
N-a mai rămas nimic din mine, sunt o dură ratată! 😀
in generala si liceu si eu stiam tot felu de “duri” dar acum nu prea am auzit de ei 🙂 poate se ascund :))
… sau poata ei ca vor exact asta: sa arate ca niste ratati. fara mai multe informatii doar ne jucam cu proprii demoni …
Orice film are actorii foarte bine definiti ce trebuie sa reprezinte. Si ca arata ca niste ratati pre supun ca doar face parte din ideea filmului…
@ Auto Timis – daca tot spamezi, macar citeste articolul sa stii despre ce e vorba.
Durii copilariei si ai adolescentei? Perfect de acord. Ma impresionase si pe mine unul, mai mare cu vreo 4 ani decit mine, de altfel doar un smecheras care nu ar mai avea nici un farmec acum pentru femeia din mine.
In schimb, Mr. Darcy din “Pride and Prejudice”… sau orice alt personaj cu alura intunecata, impunatoare, care te atrage si-ti stirneste spaime in aceeasi masura, care stii ca te va fringe fara a te distruge insa, ci doar… stapinindu-te fie si prin simpla lui prezenta. Si fara sa-ti reduca personalitatea la zero, ci tocmai pentru personalitatea pe care o ai.
Divaghez? Ma opresc aici.
M-am blocat la Mr. Darcy :). Inca mai am o oarecare pasiune pentru personalitatea lui ^_^…
Cred ca toti am etichetat anumite persoane la un moment dat. De fapt, probabil ca inca o mai facem, doar ca nu-i punem stampila dupa primul minut. Am cunoscut odata un tip, in cadrul unui grup, care era usor inapoiat. Toata lumea il marginaliza deoarece era ditamai omul, cu o figura fioroasa, iti era frica sa te apropii de el; Inca imi mai pare rau de el, caci el incerca doar sa-si faca niste prieteni, nimic altceva…