Şoareci şi oameni

Şoareci si oamenijohn steinbeckAutor: John Steinbeck
Nationalitate: american
Titlu original: Of mice and men
Anul aparitiei: 1937
Nr. de pagini: 112 (din 154 – editie pentru studiu, cu multe explicatii) (Longman)
Premii: Nobel
Ecranizare: Of mice and men (1992)
Nota mea: 5/5
Alte romane de acelasi autor: Iarna vrajbei noastre, Fructele mâniei

Dacă ştiam cât de scurtuţă e Şoareci şi oameni şi dacă ştiam cât e de frumoasă, probabil nu aşteptam atâta să o citesc, că pe listă era demult.

V-am spus deja două adjective care să vă convingă să o citiţi (asta dacă aveţi încredere în recomandările mele): e scurtă şi e frumoasă. 🙂 Dar ştiu că o să aveţi nevoie de mult mai multe detalii, că nici eu n-aş citi o carte numai cu aceste două calificative în CV.

Şoareci şi oameni spune povestea a doi călători din fermă în fermă, care îşi caută de lucru pentru îndeplinirea visului de a avea propria bucăţică de pământ, unde să nu le mai spună nimeni ce să facă şi tot ce produc să consume numai ei. Acţiunea plasată în California de după marele Crash al economiei, îi aduce în prim plan pe Lennie şi pe George, care plecaseră din Weed în urma unui scandal şi se îndreptau spre o anumită fermă unde aveau să lucreze cu orzul. Lennie e un munte de om, dotat cu o forţă şi o putere aproape inimaginabilă, în schimb mai puţin înzestrat cu judecata. Având mintea unui copil, dar un suflet mare, are pierderi de memorie cu care îl exasperează pe George. George, pe de altă parte, e un omuleţ care are grijă de el, dar care îl muştruluieşte şi îl instruieşte de fiecare dată când trebuie să le iasă ceva. Când ajung la fermă, fac cunoştinţă pe rând cu şeful, fiul şefului (Curley), cu ajutorul şoferului (Candy) şi cu  doi dintre supraveghetorii muncii (Carlson şi Slim). Ah, şi cu soţia lui Curley, o femeie care nu face nimic altceva decât să stea în casă şi să vină la barăcile muncitorilor pentru a-i aţâţa şi pentru a-şi căuta bărbatul.

După ce prezenţă şi statura lui Lennie îl supără pe Curley, insuportabil de altfel şi pentru ceilalţi, George îl sfătuieşte să nu îl provoace şi să îi dea pace dacă se ia de el. Cât despre fâţa de nevastă-sa care se tot perindă pe-acolo, e sigur că e piază rea şi cu cât stau mai departe de ea, cu atât mai bine pentru toţi. Lui Lennie îi place să i se povestească despre ferma lor, iar George e nevoit să îi spună aceeaşi poveste în fiecare zi, cu aceleaşi cuvinte, ca şi unui copil căruia îi place să audă la nesfârşit aceeaşi şi aceeaşi poveste pe care o ştie pe dinafară. şi George îi spune încă o dată despre ferma lor, iar laitmotivul lui Lennie e bucuria că va fi lăsat să îngijească iepurii. Fac o pauză din rezumat şi vă spun că lui Lennie îi place să mângâie lucrurile fine şi moi. Pe drum, cară cu el în buzunar un şoarece mort, pe care el îl omorâse din prea mult drag, şi pe care îl mângâie din când în când. La fermă, Slim îi dă unul dintre căţeii proaspăt fătaţi şi îl lasă să se joace cu ei, deşi n-au decât câteva zile.

După pauza, mă opresc pentru că n-o să vă povestesc toată cartea, însă ţineţi minte că această plăcere a lui Lennie de a mângâia lucruri fine, le va face mari greutăţi.

Lennie este un personaj înduioşător, atât de bine conturat, care ţi se lipeşte de suflet. Cu mintea lui de copil, cu plăcerea şi cu gesturile lui, n-ai cum să nu-l îndrăgeşti. Dar pe tot parcursul cărţii simţi tensiunea şi aştepţi să se întâmple ceva, aştepţi ca liniştea aparentă să fie zduncinată de o tragedie. şi normal, ea se va întâmpla. Mai întâi cu şoarecii, apoi cu căţeluşul, apoi cu…

îmi place stilul lui Steinbeck. îmi place mult de tot. Am citit Şoareci şi oameni în engleză şi a fost o adevărată provocare pentru că a trebuit să fiu foarte atentă şi să citesc unele fraze de două ori pentru că dialectul şi ortografia au cerut-o. Daca nu aş petrece atât de mult timp pe lolcats şi loldogs, cred că mi-ar fi fost şi mai greu. Aşa, am avut puţin antrenament şi, odată ce m-am obişnuit, lectura a curs în voie. ;)) Aş fi tare curioasă cum a fost tradusă, pentru că limbajul e delicios. Apoi, mi-au mai plăcut descrierile. Scurte, dar atât de expresive. Chiar înainte să caut pe imdb după ecranizare, aveam deja o imagine clară a personajelor, pentru că şi în puţine cuvinte poţi reda esenţialul unui caracter sau a unei fizionomii. Mi-a plăcut Slim extraordinar de mult, ochii lui blajini şi calmul mi-au adus aminte de Atticus Finch şi de Brutus din The Green Mile. Apropos de The Green Mile, o bună bucată din carte e foarte asemănătoare cu filmul (pentru că n-am citit romanul lui King). Dacă l-aţi văzut, atunci îl veţi regăsi pe Coffey în Lennie, pe  Brutus în Slim şi pe Percy în Curley.

Nu mi-a plăcut că în carte mor prea multe animale, dintre care unul sfâşietor de trist. Iar moartea lui oglindeşte alta moarte, la fel de tristă.

Ok, gata, nu vă mai dau şi alte detalii, că şi-aşa am stricat câteva surprinze. Citiţi-o, o recomand cu căldură.