Despre 2010

M-am gândit mult la momentul scrierii acestui post şi nu mi-am prea dorit să-l scriu. Dar de-aia am blog, să ţin o evidenţă. Doar am făcut-o şi în 2007 şi în 2008 şi în 2009. Aşa că din acest motiv şi din acela că cineva mi-a dat o leapşă să vorbesc despre 5 momente importante ale lui 2010, m-am aşternut pe scris. Normal că n-o să mă rezum la 5, că nu pot şi nici n-o să scriu un post separat pentru a onora leapşa. Însă le voi boldui pe cele 5 “cele mai”, deşi îmi va fi destul de greu să aleg pentru că anul ăsta a fost extrem de intens şi de plin. Să purcedem:

Ianuarie

– 2010 a început la Viena, destul de vesel, cu multe dorinţe şi temeri, care ulterior s-au adeverit
mi-am propus: să dansez mai mult – am dansat de câteva ori din tot sufletul, să merg la un concert al unui artist preferat – am vrut la Budapesta la Lady Gaga, dar nu s-a întâmplat, de Dostoievski n-am citit nimic anul ăsta, la Bucureşti am fost de două ori şi am întâlnit o grămadă de oamenin frumoşi, de băut am băut doar o dată şi Doamne, bine a fost. Mi-am dorit să fac un lucru pe care nu l-am mai făcut niciodată – aici aş putea scrie 2 pagini de word, la cât de multe lucruri am făcut anul ăsta în premieră, Suedia n-am văzut-o şi probabil nici n-o s-o văd prea curând, filme n-am văzut aşa multe, fapte bune pot zice că am făcut mai multe ca în alţi ani, la biserică am mers mai mult decât înainte, dar din motive diferite, la experimente culinare încă nu sunt deschisă, n-am recitit nici o carte, n-am plantat nici un copac, de slăbit am slăbit din cauza unei gastrite, deci am bifat şi asta. N-am văzut nici un apus în Timişoara, în schimb am văzut cel mai frumos curcubeu din viaţa mea, când mă întorceam de la lucru, ziua nu mi-am ţinut-o, pauze mai dese nu mi-am permis, în schimb m-am îmbracat mai elegant şi am purtat tocuri din greu, n-am fost deloc cu cortul, am început să gătesc (am şi uitat că asta se număra printre planurile pe ntru acest an), să învăţ să fac ceva nou, am învăţat multe, tigaie mică pentru omletă mi-am cumpărat, dar robot de bucătărie încă nu. Am primit în schimb un mixer şi un fierbător de apă de ziua mea. 🙂 Timp pentru prietenele mele nu prea am avut. Iar plajă, chiar deloc – mi-am urât bronzul pentru că şi acum sunt bronzată ca o tractoristă. Deci, din 24, am îndeplinit doar 7.
– am scris deschis despre sexualitatea mea, că unii mă acuzau că-s ipocrită şi arăt lumii ceea ce nu sunt
– a început seria morţilor, când pe 23 ianuarie s-a stins bunicul meu la 94 de ani.
i-am căutat gagică lui Ricky pe blog şi nu i-am găsit.
am fost apreciată la job

Februarie

– “am ieşit din dulap” şi am recunoscut că-s fană Lady Gaga
– aveam nevoie de tăcere şi nu-mi imaginam ce repede avea să vină
expoziţia de brichete
– mi-am mărturisit cel puţin 10 ciudăţenii
– am scris despre timiditatea mea pe alte bloguri
– am participat la salvarea unei vieţi prin licitaţia pentru Daniel Raduţă

cu Diana Stoleru, zana principala (nu stiu de cine e facuta poza, deci scuze ca nu precizez sursa)

Martie

– am scris de ce e naşpa bloggingul
i-am dedicat mamei mele un post la care tatăl meu a plâns
– am fost la Veneţia

n-am fost de acord ca iubitul meu să aibă o prietenă foarte bună
– a murit Mile Cărpenişan
a murit omul pe care l-am iubit şi îl iubesc cel mai mult pe lume – tatăl meu.
– viaţa mea a început din nou şi încă mă obişnuiesc şi mă adaptez la o nouă normalitate

Aprilie
– nu mi-a mai prea păsat de nimic, deşi, din inerţie şi responsabilitate a trebuit să merg mai departe
– am petrecut un Paşte îngrozitor de trist
– am primit primul semn de la tatăl meu
expoziţia de eşarfe
– în încercarea de a-mi abate gândurile de la durerea mea, mă întrebam dacă bărbaţii ginecologi sunt perverşi şi vă spuneam că o femeie ştie întotdeauna.

Mai

– am împlinit 3 ani de blogging
– citisem doar 6 cărţi până atunci
– am fost la o expoziţie canină, unde m-am fotografiat cu un Terra Nova superb

– am fost din nou ambasadoare Dove
– am lansat prima mea leapşă cu care nu ştiu ce s-a mai întâmplat, că n-am urmărit-o
am inventariat serialele la care m-am uitat de-a lungul timpului
– mi-am expus 10 principii de viaţă
– am fost la nunta unei prietene bune şi am plâns de emoţie când am văzut cât e de frumoasă. Apoi am plâns când m-am gândit că tati n-o să mă vadă mireasă pe mine.

Iunie

– de ziua mamei mele am făcut o expoziţie de copii
– am aflat despre o melodie care m-a dat peste cap
– am căutat bloguri noi
– am fost la Street Delivery şi am jucat mimă
– am fost la Bucureşti (unu, doi, trei) cu ocazia unui proiect organizat de Blog de turism şi am simţit ceva ce semăna cu fericirea.
– tatăl meu ar fi împlinit 55 de ani
– am fost la Belgrad

– în toiul inundaţiilor, vă povesteam despre 15 melodii despre ploaie.

Iulie

– pentru că sunt puţin paranoică şi pentru că nu ştiu unele lucruri, am făcut din luna iulie a doua cea mai proastă lună a acestui an; însă lucrurile au stat altfel decât m-am aşteptat eu şi asta a fost un lucru bun.
am fost la sat, unde am auzit că cineva spusese despre tatăl meu: “bine că a murit”, ceea ce m-a umplut de furie
– au început şi problemele mele de sănătate
– am vorbit despre bacul meu
mi-am schimbat părerea despre o femeie puternică
expoziţia de brelocuri
– o altă nuntă, de data asta la Bucureşti şi o altă serie de oameni frumoşi

August

– am citit o carte superbă
– v-am povestit de ce sunt ambivalentă în ceea ce priveşte averea
– scriam un post care m-a amuzat teribil şi vă întrebam dacă mă cunoaşteţi
– am vizitat #timisoaranoastra şi mi-am redescoperit oraşul natal

– am fost în concediu, tot prin România, unde din 10 zile, 5 am stat în spital, tocmai la Gheorghieni, o localitate de care n-am auzit până atunci

Septembrie
– am fost la Plai, dar nu mi-a plăcut foarte mult
– am participat la un concurs, pe care era cât pe-aci să-l câştig, dacă alţii nu s-ar fi ocupat cu treburi urâte
– mi-am imaginat ce-aş face dacă aş fi pentru o zi regină
– au trecut 6 luni de când a murit tati şi chiar în ziua în care i-am ţinut pomana de 6 luni, i-am vandut şi maşina
am avut visul în care tati îmi spunea că e bine şi că cineva acolo sus are grijă de el
– am întâlnit-o pe Bianca
– am avut o tentativă de a reveni la bloggingul de pe vremuri

Octombrie

– am scris un post frumos inspirată de Kazantzakis
– am fost din nou la Arsenal Park, de data asta în team building, unde mi-am descoperit colegii şi unde chiar m-am distrat

muzica nu-mi mai spune poveşti şi nici n-aş naşte un copil bolnav
ziua mea a fost tristă şi nu m-am bucurat deloc de ea
dacă aş fi avut un frate
– ceream o revistă despre blogging, iar ideea nu li s-a părut rea unora

Noiembrie

– am aflat ca ziua morţilor nu e o chestie naţional valabilă
– vă întrebam ce simţiţi când un fost se căsătoreşte
expoziţia de magneţi de frigider
– explicam de ce scriu şi voi scrie în continuare posturi despre cazuri umanitare
– mi-am scris autobiografia pe blog
– vă întrebam dacă consideraţi înşelat dacă partenerul s-ar săruta cu o persoană de acelaşi sex
– am citit prima carte care mi-a displăcut total
– am fost la LaserLand, o experienţă foarte mişto

Decembrie

– am organizat un concurs pentru Starbucks, iar întâlnirea a fost una pe care n-o voi uita prea curând
– blogul a fost extrem de productiv pe plan financiar în acest sfarşit de an
– vă povesteam despre ultimele două Crăciunuri petrecute cu tatăl meu
– l-am operat pe Ricky şi am re-experimentat fricile dinainte de moartea tatălui meu
– am avut un Ajun şi un Crăciun la fel de triste  cum a fost întregul an.

De la 2011 nu mai am nici o aşteptare. Că o fi bun sau rău… deja m-am obişnuit să mă confrunt cu tot ce mi se întâmplă. Am descoperit în 2010 ce înseamnă durerea adevărată şi întâlnirea cu moartea, de trei ori, m-a făcut să am nişte gânduri înfiorătoare. Însă tot anul ăsta mi-am dat seama că pot face faţă oricăror greutăţi, că pot plăti facturi şi că pot depune dosare şi pot rezolva probleme. Am dus-o pe mama mea la un doctor bun şi sper ca boala ei să stea în loc şi, dacă e posibil, să fie puţin mai bine. Anul 2010 poate fi începutul unei relaţii de prietenie sau cel puţin al unei relaţii mai apropiate cu sora mea. S-au stricat alte relaţii ceea ce mă face să sufăr pentru că e prinsă la mijloc o altă persoană dragă.

În concluzie: 2010 a fost anul schimbărilor majore şi nu numai pentru mine, pentru mulţi cunoscuţi de-ai mei: unii au avut copii, alţii s-au căsătorit, alţii s-au mutat la casa lor, altora le-a murit un părinte, la fel ca şi mie… Atât de trist cum a fost, 2010 m-a făcut mai puternică, m-a doborât de câteva ori, dar m-a ridicat pentru că dacă nu eu, atunci cine? Şi pentru că noi nu avem ziua de Thanksgiving, sunt recunoscătoare că îi pot asigura mamei mele un trai decent, îi pot cumpăra medicamente şi pot pune mâncare pe masă. Că pot să îi tratez pe câinii mei când sunt bolnavi şi că pot să duc o casă în spate. Şi sunt recunoscătoare că am lângă mine cel mai bun om de pe faţa Pământului, pe care nu ştiu niciodată să îl apreciez aşa cum trebuie şi fără de care, chiar n-aş mai avea nici un rost.

Deci, 2011, bring it on, I’m ready for you!

Very late edit: acum mi-am adus aminte ca leapsa a venit si de la Claudia Tocila. Mii de scuze ca mi-a scapat. 🙁