O intalnire emotionanta

Of, iară a trecut o veşnicie de când n-am mai scris pe blog. Scuza e aceeaşi: lipsa de timp, nu de subiecte, că subiectele se inghesuie la poartă, da’ eu n-am vreme să le las să intre.

Şi chiar dacă am unele urgenţe, prefer să-mi încalc promisiunea şi să-mi mai întârzii puţin posturile mai oficiale, pentru că vreau să vă povestesc ceva pe care ţin neapărat să îl ştiţi.

Despre întâlnirea de la Starbucks. Acesta nu este un post plătit, dar ar fi un mare păcat să nu vă destăinui ce s-a întâmplat acolo. Pentru că a fost o seară pe care, cu siguranţă, n-o vom uita prea curând.

Câştigătoarele le-am anunţat deja, da’ nu v-am spus care era relaţia mea cu ele. Pe Anca o mai întâlnisem la Plai anul ăsta, iar pe Alexandra, cu ocazia schimbului de cărţi de la Salina din oraş. Nici n-am ştiut că îmi citeşte blogul. 😛 Iar pe Devoratoarea de muzică, doar din comentarii şi foarte puţin de pe blogul ei. Înainte să anunţ câştigătorii, i-am trimis un mail să o întreb dacă vine sigur, ca să nu schimb anunţul de pe blog. Ea nefiind din Timişoara, ci din Deva, mă întrebam dacă a vorbit serios atunci când zicea că vine aici pentru o cafea. A zis că vine. Şi mi-a mai zis un lucru, pentru a nu mă lua prin surprindere când ne întâlnim. Că are o dizabilitate locomotorie şi ca va veni însoţită pentru că nu se prea poate descurca singură. Am rămas puţin cam blocată şi am ştiut imediat că întâlnirea va fi una mai altfel.

Am ajuns la Starbucks şi am îtâlnit-o pe Devoratoare într-un scaun cu rotile, aşteptându-ne cuminte să venim şi noi. Ah, să nu uit: o bilă mare albă pentru Iulius Mall deoarece pune la dispozitia vizitatorilor care au nevoie scaune cu rotile şi cărucioare pentru copii. Foarte mişto iniţiativă. Am zărit-o şi pe Alexandra la altă masă, ne-am mutat la cea rezervată pentru noi şi am început să vorbim despre cărţile pe care le-am adus pentru campania Poveştile sunt daruri. Împarte-le!

Într-un final a ajuns şi Anca şi Andreea, store managerul de la Starbucks ne-a făcut un scurt training despre două cafele (Kenya şi Sumatra), unul l-am servit cu portocale, celălalt cu chec de brânză… nu vreţi să ştiţi ce delicii. Am aflat că ce am băut noi este cafea arabica ce conţine doar 1% cofeină. Ok, cam atâta cu trainingul. Am mai servit şi un Mocha Praline, deşi eram chitită pe Toffee Nut Late, da’ nu au intrat zilele în sac, şi tot încerc eu şi de-aia.

Să vă zic acuma de ce seara asta a fost specială. 🙂

În primul rând Devoratoarea ne-a dat o lecţie de viaţă tuturor. O poftă de viaţă şi un optimism cum rar întâlneşti la un om întreg (ca să zic aşa). Mie cel puţin mi-a încălzit inima când mi-a mulţumit pentru că am ales-o câştigătoare şi că anul ăsta Moşul a venit mai devreme. Vă doresc din suflet tuturor să simţiţi ce am simţit eu atunci.

Apoi Anca ne-a povestit despre prima ei cafea Starbucks şi despre cum a întâlnit şi bucureşteni cumsecade. 🙂 Eu sunt de acord cu ea, toţi bucureştenii pe care i-am întâlnit eu au fost foarte de treabă, chiar şi cei pe care nu îi ştiam de pe blog.

Alexandra ne-a spus povestea proiectului pe care îl coordonează şi anume Teddy Bear Hospital. Însă de proiectul ăsta o să vă spun mai multe când o să-mi trimită ea nişte poze şi unele detalii pe care eu le-am uitat. E un proiect deosebit de interesant şi merită promovat pentru că e şi util şi foarte foarte drăguţ.

Pentru că nu pot să vă povestesc chiar tot ce s-a discutat acolo, vă las cu câteva poze. îi respect Devoratoarei decizia de a rămâne anonimă şi de a-i proteja identitatea. însă vă spun, rar am întâlnit aşa oameni ca ea. Chapeu, draga mea. 🙂

mai multe poze.