Ce-i datorezi scolii?
Nu cred că vreunul dintre noi a luat zicala “Ai carte, ai parte” de bună atunci când părinţii noştri ne băteau la cap să învăţăm, să ne facem lecţiile, să ne ducem la şcoală, să învăţăm şi să luam note mari. Orice ne-ar fi spus, orice preziceri despre viitor ne-ar fi ilustrat prin propoziţii condiţionale, ne cam durea fix în cot. Aşa-i? Când n-ai chef să înveţi, n-ai şi pace bună.
Pe mine ai mei mă ameninţau că dacă nu învăţ, mă trimit cu oile pe deal. Că îl cunoşteam şi eu pe ciobanul din sat şi, cum mă uitam ca la spectacol la turma de oi care trecea pe dinaintea casei, numai bine mă cunoştea şi el. Şi nu rata nici o ocazie să mă cheme cu el, ba mai mult mă “ameninţa” că vorbeşte el cu maică-mea să nu mă mai duc la şcoală că şi-aşa nu-i bună de nimic.
Alţi vecini, de pe la bloc mă învăţau – la fel ca şi pe voi, sunt sigură – să ung colţurile şcolii cu clisă, ca să o mănânce câinii să nu mai am unde merge. Din acelaşi motiv: că şcoala e pierdere de vreme.
Ei, oamenii ăştia îmi spuneau asta nu pentru că dispreţuiau şcoala, ci pentru că empatizau cu mine, bătuta de soartă că în loc să frec manganul prin spatele blocului, trebuia să stau în casă să învăţ comentarii şi lecţii la istorie.
Şi, încet încet am trecut prin şcoală, luând note mici şi note mari, preferând unele materii şi detestând altele, da’ pot zice că m-am deprins cu învăţatul destul de uşor. Dacă în clasele primare, în generală şi în liceu mă mai ocupam şi cu tocitul, lucrurile s-au schimbat la facultate. Pentru că în facultate, când ai de învăţat, frate, păi ai… Nu o lecţie, nu o pagină, nu două, nici 10, un manual întreg – lejer. Şi, cum nu mai merge cu toceala, hopa, musai să schimbăm macazul. Cum n-am putut niciodată învăţa pentru nota 5, nici n-am luat vreodată 5 în facultate. Îmi rescriam cursurile şi ideile principale şi vrând-nevrând, îmi intrau în cap. Şi uite aşa am terminat şi o facultate. La ce m-a ajutat? N-o să vă dau decât două răspunsuri:
1. să am un job care-mi place şi să câştig suficient pentru a nu avea datorii şi pentru a trăi decent. Uneori la limită, dar niciodată în pierdere. Pentru că la asta e importantă şcoala. Să îţi permiţi luxul de a-ţi alege meseria şi de a face ce îţi place. Nu zic că a fi măturător sau vânzătoare e o ruşine. Nu, Doamne fereşte. Şi eu am fost vânzătoare şi dacă nu aş avea altă opţiune, jur că nu m-aş simţi inferioară dacă ar trebui să stau în spatele unei tejghele să servesc clienţi. Ar fi mai greu cu matematica, da’ s-au inventat calculatoare, aşa că…
2. să pot gândi cu capul meu. Pentru că oamenii fără şcoală îi lasă pe alţii să gândească în locul lor. Şi când se întâmpla asta, nimic bun nu se poate întâmpla pentru ei.
Astea sunt răspunsurile mele, dar site-ul sustineunicef.ro, le dă pe următoarele:
“Un copil care nu merge la şcoală nu poate învăţa cum să-şi croiască singur o viaţă mai bună. Pentru el ziua de mâine e lipsită de speranța unui viitor mai bun.”
“Povestea unui copil care nu poate merge la şcoală nu are Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene. Şi, totuşi, ea vorbeşte despre curaj, speranţă şi o mare dorinţă. Aceea de a putea merge la şcoală.”
“un copil care nu merge la şcoală nu ştie să-i scrie lui Moş Crăciun.”
V-aţi obişnuit deja să vă vorbesc despre oameni care au nevoie de ajutor. Azi vă vorbesc despre aceşti copii care nu pot merge la şcoală pentru că nu au bani de rechizite, de manuale, de materiale pentru a învăţa şi a se dezvolta aşa cum am avut noi ocazia. Îi puteţi ajuta donând o sumă cât de mică pe site-ul susitineunicef.ro. Dacă încă n-aţi fost Moşul nimănui, fiţi ai acestor copii. 🙂 V-am spus azi dimineată cum m-am simţit când cineva mi-a spus că am fost Moşul ei. 🙂
Îi invit pe Bogdana, Oana Barbu, Octavian, AnaTati, Inozza şi Roxana Radu să ne povestească cum i-a ajutat pe ei şcoala în viaţa. Ce le datorează profesorilor şi şcolilor pe care le-au urmat. 🙂
Nu le datorez nimic. Ei, profesorii şi ele, şcolile, îmi datorează mie scuze pentru anumite ore pierdute. Mult prea multe ore pierdute.
in afara de faptu’ ca scoala m-a invatat sa scriu, sa citesc si sa socotesc, nu cred ca m-a mai indrumat inspre altceva. nu imi place ideea de “hai sa slavim scoala. scoala ne ajuta”. dc? 😐 e de datoria lor; isi iau bani pt asta. nu cred c’o face nimeni de placere[sa predea; sa nu se inteleaga altceva:))]. ne amaram zilele unii altora; noi lor, ei noua.
:)) si mie imi ziceau vecinii sa ung scoala cu untura ca s-o manance cainii!cat despre scoala si profesori tot respectu pt cum se facea pe vremea cand eram eu eleva, adica in urma cu vreo 15 ani; poate vad doar eu asta , dar azi nu se mai prea face scoala (elevi cu sute de absente, elevi care isi lovesc profesorii etc)
Antonia… sunt si unii profesori care predau din placere. Rari, ce-i drept, dar sunt. Si da, au alternative mai bune si mai bine platite, insa prefera sa predea.
Multam pentru leapsa. As savarsi-o insa cititorii mei nu agreeaza deloc ideea de Unicef … dupa un sondaj recent
Scoala e cea care te formeaza, scoala e primul loc unde mi-am format prietenii stranse care rezista si in prezent, profesorii din scoala sunt cei care mi-au deschis ochii si m-au facut o persoana liberala si pana la urma, tot scoala e cea unde te vei intoarce cu placere, la x ani de la terminare. exista si lepre de profesori, dar ar fi trist sa ii bagam pe toti intr-o singura “oala”.
Datorez scolii cateva prietenii in primul rand.
In mare parte m-am format ca om singur, nu datorita ei, este adevarat insa ca am avut cativa profesori deosebiti de la care am invatat anumite lucruri pe care nu le puteam afla nici acasa, nici pe unde umblam eu.
Desi am avut parte de foarte mult timp pierdut datorita ei, cred ca nu trebuie sa-i dam la o parte meritele, la o adica daca nu era scoala ajungeam niste analfabeti care nu stiau sa citeasca un pret in magazin..
Macar pt asta trebuie sa-i fim recunoscatori cu totii ;))
Scoala mi-a oferit o idee a ceea ce imi doresc sa devin, plus ca una din influentele majore din viata mea a fost profesoara de romana din generala.
Ca aplicabilitate a facultatii la job de exemplu – sub 10%, desi chiar lucrez in domeniu.
imi place ideea cu “un copil care nu merge la scoala nu stie sa ii scrie lui mos Craciun”.
Cat despre ce ii datoram scolii etc, da poate ca scoala romaneasca si nu numai lasa multe de dorit si sunt multe imbunatatiri de fact dar putem sa fim rai si sa criticam pentru ca a merge la scoala este pentru noi ceve de la sine inteles…cu toate astea sunt copii pentru care mersul la scoala e un privilegiu pe care nu si-l pot permite si nu ar trebui sa fie asa. Cred ca la asta ar trebui sa ne gandim ceva mai bine.
Am sa pomenesc un om special pentru ,asa cum deja te-am obisnuit ,domnisoara cu scufita,despre profesorul meu de romana din liceu.La minutul de recreatie dintre doua ore de literatura pe cand corecta niste lucrari iara eu ramasesem in clasa din motive lesne de inteles,am inceput sa vorbim despre placeri.Era un om laconic si expeditiv,nu facea decat sa sintetizeze parerile lui despre mine in fraze concrete incercand sa-mi deschida niste perspective.Dintre toate mi-a ramas intiparit in minte un sfat: Nu stiu ce vise ai ,dar sper ca in tot ce vei face sa lasi pasiune.
Nu. Dar nu reuşesc să adun 10, în 16 ani de şcoală, pe care să-i fi simţit că erau acolo ŞI din plăcerea a ceea ce fac, nu doar pentru salariul respectiv 🙂
Cu părere de rău trebuie să recunosc că școala românească nu m-a învățat mai nimic. Nu știu cum o fi la alții, dar la noi nu se poate pune problema de școală adevărată. Cred că utilitatea ei al noi se rezumă la citit și socotit, în cea mai mare parte.
Pentru mine învățământul românesc e poate cea mai mare dezamăgire pe care mi-o poate provoca țara asta…