Daca as fi avut un frate

Na, uite ca măria sa, muza, s-a întors oleacă să mă viziteze şi pe mine (Welcome, bitch!). I s-o fi făcut milă nenorocitei când a văzut că blogul ăsta era neupdatat de nici mai mult, nici mai puţin decât de 4 zile. Şi ce gând mi-a sădit în cap? Cum ar fi fost dacă aş fi avut un frate mai mic? Sau unul mai mare. Da’ o să mă opresc la prima variantă pentru că nu-i foarte departe de adevăr că aş fi putut avea un frate mai mic. Cu un an. N-a fost să fie, da’ îmi pare tare rău că nu l-am avut aproape. Acum mi-ar fi fost mai uşor.

Dar dacă l-aş fi avut, oare cum ar fi fost?
Păi, aşa cum le ziceam părinţilor mei mai demult, 100% ar fi ascultat de mine mai mult decât de ei. Am stofă de guru şi l-aş fi putut face să mă divinizeze. :))

L-aş fi ajutat cu gagicile şi mi-ar fi plăcut teribil de mult să-i dau sfaturi şi să-l învăţ cum să se poarte cu o fată. Cum şi când să îi cumpere flori, ce să îi spună şi ce să nu îi spună. L-aş fi luat în braţe când ar fi avut inima zdrobită şi i-aş fi spus că proasta nu ştie ce pierde. Pentru că fratele meu ar fi fost un frumos şi un tip deosebit.

L-aş fi scos din buclucuri şi l-aş fi certat când ar fi greşit, l-aş fi pocnit dacă nu s-ar fi învăţat minte şi l-aş fi iertat când ochii lui s-ar fi uitat rugători la mine. L-aş fi îngrijit când ar fi fost bonav şi i-aş fi ţinut isonul când i-ar fi păcălit pe părinţi, că la minciuni sfuntate, l-aş mai fi pocnit o dată.

Şi dacă aş fi avut un frate, m-ar fi ţinut şi el în braţe când aveam inima zdorbită, iar lacrimile mele ar fi udat bluza lui, nu perina. M-ar fi luat cu gaşca lui de băieţi şi le-ar fi povestit tuturor cât de tare e sora lui. Câte l-a învăţat şi ce sfaturi i-a dat. Câte i-a povestit şi ce prietene bunoace are.

Şi fratele meu n-ar fi avut nici un secret faţă de mine şi am fi fost echipa perfectă.
Mi-ar fi plăcut să-l cheme Vlad, Bogdan sau Andrei.

Şi acum nu v-aş mai povesti totul la condiţionalul optativ.