Ce miros are copilăria?

Când am început cartea lui Kazantzakis, aia de v-am zis ca nu mai apuc să o termin, mi-au venit o grămadă de idei de posturi şi întrebări la care mi-ar plăcea să vă aflu răspunsurile. Printre ele se numără una pe care eu am ramificat-o în trei.

Ce miros are copilăria voastră?
Mie, primul miros care îmi vine în gând e cel al cafelei mamei mele din dimineţile de vară când mă trezeam şi o găseam la masă în bucătărie, aplecată deasupra unei reviste de integrame, cu cafeaua şi pachetul de ţigări la îndemână. Mama mea nu mai fumează. Nici cafea nu mai bea… Mi-e atât de dor de acele dimineţi…

Ce gust are copilăria voastră?
A mea are gust de gogoşi cu zahăr şi de lapte de capră. Ambele de la străbunica mea de la sat. Mi-am petrecut copilăria în praful de pe uliţă, jucându-mă cu linguri şi strecurători în nisip. Străbunica mea făcea pâine şi de fiecare dată un lighean întreg de gogoşi, pe care îi mâncam cu zahăr. Cu laptele de capră…n-am mai încercat să repet experienţa, aşa că nu prea ştiu ce gust mai are. Dar nu beam deloc lapte de vacă, şi nici acum nu prea sunt fană.

Cum sună copilăria voastră?
N-o să uit niciodată, cât timp oi trăi jingle-ul de la radio (cred că Timişoara, dar şi dacă era România, n-are importanţă). Ştiu melodia perfect şi cuvintele erau ceva de genul: “DJ, muzică, te rog”. “Un moment”, “Disk Jokey!!!” ‘Imediaaat”. :)) îl auzeam de afară, din spatele blocului, din camera în care mă jucam, în timpul mesei sau de la alte ferestre… Mi-ar plăcea să-l mai aud, să închid ochii şi să mă întorc în timp până la vârsta de 5-6 ani.

Deci, ce miros, ce gust şi cum sună copilăria voastră?