Primele carti

N-am mai citit de 3 săptămâni şi nu prea îmi convine. Nu din lipsa de chef, ci din lipsă de timp. Raport către El Greco aşteaptă pe noptieră exact la capitolul despre Alexis Zorba şi în fiecare seară, când cat lată de obosită mă gândesc că tare mi-ar plăcea să citesc, dar nu mai am putere nici sa ţin cartea în mâini.

Din cauza dorului de cărţi vă povestesc azi despre primele mele lecturi.

Unul dintre puţinele lucruri pe care le-am învăţat de la mama mea a fost lectura. Pe vremea când nu aveam televizor în fiecare cameră, mama mea îşi petrecea serile şi uneori şi nopţile devorand cărţi din colecţia Loveswept sau celebrele romane ale Sandrei Brown, Sydney Sheldon sau Danielle Steel. Şi cum mie nu îmi era mereu somn, i-am cerut şi eu o carte pe care n-o uit nici acum şi se numea (ce ironic) În braţele tatălui meu. Cartea era ceva poveste de dragoste între un donator de spermă şi fix femeia care i-a făcut copiii. Ma rog, genul acela de cărţi. Nu m-am oprit la cartea aia, am mai citit câteva din aceeaşi colecţie, dar n-am fost curioasă de nici o Sandra Brown şi de nici un alt scriitor din biblioteca mamei mele. Asta se întâmpla cam prin clasa a IV-a, vârsta la care alţi cititori se delectau cu cărţi mai celebre şi mai frumoase.

Când eram mai mică am citit Doctorul Aumădoare şi Vrajitorul din Oz. Dacă îmi aduc eu aminte bine, cred că Vrajitorul din Oz a fost singura carte citită de două ori.

Prin generală, “ne-a chinuit” profesoara de română cu lecturile obigatorii şi cu fişele de lectură, dar nu pot să zic că m-am omorât. Am citit câteva schiţe de Caragiale şi câte o nuvelă pe ici pe colo. Tot prin generală am citit şi Declaraţie de dragoste de George Şovu şi am continuat cu cărţile din dormitor.

Aşadar, cam astea au fost primele mele cărţi citite, început cu care nu mă prea mândresc, dar, mă consolez cu gândul că tot e bine că am început de undeva.

Adevărata dragoste pentru lectură s-a născut prin liceu şi a atins apogeul în clasa a XI-a, cam pe când m-am hotărât să dau la Litere. În facultate… am citit cât am putut, dar nu destul. În nici un an n-am reuşit să termin la termen toate titlurile de pe lista. Deh, I’m a slow reader 😀

Când am terminat facultatea, m-am temut că pasiunea pentru lectură avea să fie abandonată din diverse motive. Dar am descoperit blogurile şi pasiunea s-a accentuat. De când activez pe internet şi de când mi-am făcut o disciplină din a scrie pe blog despre cărţile pe care le citesc, am citit mai multe cărţi decât oricând.

Pentru că aceasta a fost o leapşă despre primele cărţi citite, îi invit pe Cristina VAmbasadoarea însărcinată (ale cărei peripeţii le citesc pe toate), Ddunia, Honney Bunny şi Liviu să o facă şi ei.