Asa mi-ar placea sa imbatranesc* si eu

Aveam de aşteptat în jur de o oră şi jumătate după nişte rezultate şi n-avea rost să plec că n-aveam unde. Între timp, o doamnă în vârstă mai aşteaptă şi ea rezultatele surorii ei. Întrăm în vorbă despre subiectul pentru care ne aflam acolo şi dintr-una în alta, discuţia trece de la un subiect la altul. De la literatură la meserii, de la întrebări la răspunsuri, de la Rusia în care m-aş duce eu să vizitez Ermitajul la Belgia în care sta unul din fiii ei, de la tristeţea ei că n-are nici un nepot şi nici nu va avea probabil pentru că niciunul din fiii ei nu vrea copii, la dorinţa mea irezistibilă de a fi mamă cât mai curând, de la moartea tatălui meu la moartea soţului ei, de la boala surorii ei la boala mamei mele. Timp de o oră şi jumătate am vorbit cu o femeie pe care am admirat-o de când a deschis gura şi pâna când m-a salutat la plecare. Nu ştiu cum o cheamă, nu ştiu câti ani are, nu o să mai ştiu niciodată (din nou cuvântul ăsta nesuferit) nimic despre ea. Însă acel timp în care am admirat o bătrânică, mă face să îmi doresc să fiu o bătrânică la fel ca ea. Daca n-am avut în viaţă un om pe care să-l admir atâta şi pe care să mi-l iau de mentor… măcar să devin eu unul. M-a impresionat mult această doamnă şi tare mult mi-ar plăcea să o reîntâlnesc. Dar care sunt şansele?

Al doilea episod din povestea asta.

_________________________________

* daca mai ajung sa imbatranesc.