27 iunie, zi trista in fiecare an
27 iunie e o zi tristă. Nici măcar n-am ştiut cât de tristă până să mă duc la magazin.
Azi, tati ar fi împlinit 55 de ani. Doamne… ce vârstă rotundă… ar fi trebuit să se bucure de nepoţi acuma, nu sa fie la 2m în pământ.
În ultimul timp, datorită evenimentelor din viaţa mea, nu m-am mai gândit atât de intens la el, deşi înainte să adorm în fiecare seară îmi aduc aminte tot de alt moment petrecut cu el. Dar nu cu tristeţe, nu cu durere, fără lacrimi. Însă ieri, după un vis pe care l-am avut vineri noaptea, în care îl vedeam pentru a 3-a oară, cred, că învie şi că deschide ochii, ieri am fost destul de tristă. Deşi am fost într-o excursie până în Serbia, la Belgrad (dacă tot e voie numai cu buletinul). Nici asta parcă nu m-a înveselit de tot. Iar azi… plănuisem cu mătuşa mea să mergem la cimitir să îi ducem crini. Mătuşa mea spune că crinii îi aduc aminte de el, pentru că atunci când s-a născut el, crinii erau înfloriţi în grădină.
A plouat. Nu ne-am mai dus pentru că e noroi şi nici lumânările nu ar fi stat aprinse. Aşa că am aprins o lumânare în amintirea lui, în loc de o lumânare pe o prăjitură sau pe un tort.
M-am dus la terasa unde obişnuia să bea o bere cu prietenii lui să le dau de băut în amintirea lui, de pomana lui, nu în cinstea lui, să trăiască la mulţi ani… Nu erau toţi acolo, dar unul dintre ei, când i-am spus că azi ar fi fost ziua lui, s-a uitat la mine cu atâta înţelegere şi cu atâta tristeţe, parcă şi cu mândrie. N-am putut să termin fraza pentru că m-a podidit plânsul. A înţeles şi mi-a zâmbit resemnat…
Atunci am înţeles şi eu. Doar în prezenţa prietenilor tatălui meu, a mătuşii mele şi a unchiului meu, doar între ei îmi regăsesc durerea, îmi simt înţeleasă tristeţea şi pierderea. Pentru că e şi pierderea lor…
Ufff și eu hoop cu o stare aiurea azi… noh… pe lângă semnificația zilei cred că a plutit și un negativism așa prin aer. Cheer Up 🙂
Belgradul (am văzut pozele) mi se pare un oraș frumos în care chiar dacă se mai văd urmele războiului răzbate o undă de verdeață și de calm. Poate trecem și noi în august în drum spre Grecia 🙂
Jelania dupa cei atat de dragi noua nu se termina niciodata…dar cred ca amintirea lor ne da curajul sa fim ceea ce santem si sa mergem inainte in viata, cu gandul la ei, cu gandul la noi.
ufff….
>:D<
Nu pot să spun nimic, dar pot să te strâng în braţe. Ceea ce şi fac.
>:d<
Cuvintele poate sunt de prisos, dar din tot sufletul îți trimit un gând bun și o îmbrățișare.
Big,big hug. 🙁
Condoleante. Tatal tau este insa cu tine din ceruri si sigur i-ar fi placut sa zambesti mereu fericita. Uita de lacrimi! 🙂
luni, in 21 au fost 3 ani. 3 ani in care nici nu am fost capabila sa invat sa traiesc fara el, pentru ca nu pot. imi e frica de mor sa nu uit amintirea lui. dar stiu ca ziua cand ma voi putea gandi la el fara sa sufar atunci voi fi fericita. la fel si la tine. fruntea sus ca avem ingeri nostri sus care au grija de noi, mereu. >:D<
sper sa nu fiu inteleasa gresit dar mor pe noi oamenii, ca unii traim inca cu speranta idioata ca ce ar fi daca s-ar intoarce si cam asta nu prea ne lasa sa continuam…
Va veni si ziua in care in loc sa regasesti durerea acolo vei gasi o frumoasa amintire si vei zambi cu nostalgie.
Te imbratisez din tot sufletul 🙁
Nu uita ceea ce tu insati ai scris: e fericit. Si e mereu cu tine.
Tomato, eu cred că ar trebui să nu mai citeşti Gilbert Adair ci Freud! Psihologic vorbind, tu pari să ai nevoie de un „father substitute”, dacă înţelegi ce vreau să spun… 🙂
Nu trece niciodata. Inveti sa traiesti cu durerea asta si pe masura ce trece timpul si ti se intampla lucruri in viata, le recunosti ca fiind semne de la el. Si nu trebuie sa uiti ca trebuie sa-l faci sa fie mereu mandru de tine, ca si cum ar fi inca langa tine. Eu am pierdut-o pe mama. Si stiu.
God rest him in peace.
Nu stiu daca pe lumea cealalta se sarbatoreste ceva. Anul trecut, de ziua lui tata, m-am gandit ca mai bine nu plang ca poate-i stric distractia acolo unde e.
Nu stim cum sa actionam. Fa ce-ti dicteaza inima. Sunt sigura ca orice gand e primit de tatal tau.
:*
Datorita tie, am dat peste Biblioteca Bunicii. Ieri am terminat de citit “Sorocul cel de pe urma”, de Valentin Rasputin. Nu stiu daca o sa te ajute cu ceva, dar vreau sa iti scriu urmatorul pasaj:
“Nu-i adevarat ca toti oamenii au parte de aceeasi moarte- un schelet, o batrana rea, cu coasa in spinare. Infatisarea aceasta au nascocit-o careva, sa fie sperietoare pentru copii sau prosti. Fiecarui om ii e sortita o moarte proprie, croita pana la amanunt dupa chipul si asemanarea sa. Omul si moartea lui sunt ca doi gemeni: au aceeasi varsta, vin pe lume in aceeasi zi, in aceeasi zi o parasesc.”
Poate de aceea punem lumanari si pe tortul de aniversare, si la cimitir. Tu sa gasesti puterea sa ii pastrezi amintirile frumoase.
Te imbratisez.
Cuvintele sunt greu de gasit in asemenea momente..insa virtual,o imbratisare iti pot da…
Cred ca de acolo de unde este..te priveste mandru si surade,,uite…asta e fata mea”…
Draga mea, iti citesc demult blogul, am tras de multe ori concluzii, m-am regasit in multe dintre randurile tale si am plans de cateva ori citind gandurile tale asternute cu grija aici. Este prima data insa cand postez un comentariu. Am fost cu sufletul alaturi de tine in timp ce citeam, si-ti simteam durerea in perioada cand tatal tau se lupta cu boala iar tu sperai sa se faca bine. In acea perioada eu ii multumeam lui Dumnezeu ca l-a scutit pe tatal meu de durere. Sunt multe coincidente, triste, e drept. Tata urma sa plece intr-o zi de luni la un control medical, in urma unei dureri in gat care nu trecea cu nimic… Acolo ar fi trebuit sa i se spuna ceea ce el nu ar fi suportat : Cancer! Cu o noapte inainte de plecare insa, a plecat linistit in somn. Eu nu stiam ca e bolnav, vestea a cazut… tu ma intelegi. Avea 55 de ani. Am incercat sa gandesc realist, nu s-ar fi vindecat, iar suferinta noastra(a mea si a memei mele) l-ar fi doborat psihic, a fost aproape un munte de om, iar meseria l-a facut un “dur” in perceptia multora. Nu-ti vorbesc despre durere, tu stii ce inseamna. M-a impresionat acel biletel cu “fericit” pe care l-ai gasit… Fi sigura ca este un semn. Inainte de Revelion, mergand fara chef de distractie spre casa, am gasit pe jos o papusa(noua) care mi-a cantat toata noaptea dintre ani “i wish you a happy new year”, crede-ma a contat enorm ptr sufletul meu, si acum sunt sigura ca tati a vrut sa-mi spuna asta si a ales o modalitate draga mie, am o colectie intreaga de papusi de plus. Si tata e nascut intr-o zi de 27… dar in alta luna. Vezi, alta coincidenta. In 13 iunie, a fost un an de cand a plecat… Nu esti singura draga mea!! Ei ne trimit semne si ne indruma de acolo de sus! Hai sa incercam sa-i facem sa zambeasca! Te pup si Sa-i ierte Dumnezeu!
Imi pare rau sa aud aceste lucruri si stiu ca orice as spune nu ajuta. Gandeste-te totusi ca de acolo de sus el este mandru ca are un copil ca tine.
BIG HUG
>:D<
La un moment dat toti avem un 27 ..la mine este 30 ianuarie… Este primul comment pe care il las aici, nu ma bag in seama prea des dar inteleg perfect prin ce treci …Este ceva care tot timpul iti va da de gandit, si un gol ce nu poate fi umplut de nimic altceva. Nici tatal meu nu era batran, dar cu toate astea Dumnezeu l-a vrut la el.. ma bucur ca cel putin tu esti sigura de faptul ca a fost mandru de tine. Cred ca acesta este un sentiment foarte linistitor…
Ti-am citit titlul postarii si am deschis-o fiind convinsa ca vom avea ceva in comun. Ceea ce m-a socat, insa, n-a fost coincidenta ca si tatal meu ar fi implinit 55 de ani, ci faptul ca atat de multe comentarii erau in acelasi ton. Atat de multa lume pierde persone dragi, inca tinere, motivul fiind aproape mereu acelasi. La mine au trecut 4 ani si deja sunt convinsa ca durerea nu trece niciodata. Ne luam noi cu diverse lucruri menite sa ne distraga atentia, dar cand ne asteptam mai putin, constatam ca lipsa doare la fel.
O imbratisare calda pentru tine si pentru cei care au nevoie.