M-am gandit sa fac o pauza de blogging…
Ştiu ce gândiţi toţi când intraţi pe tomatacuscufita.com. Că nu mai e blogul care era odată, că nu mai oferă nimic, că e chiar plictisitor şi că şi-a pierdut orice strălucire, idee sau umor. Tot ce găseşti când intri aici e fie o recenzie care nu te interesează, fie o leapşă insipidă care nici măcar nu e scrisă într-un stil care să te captiveze şi să te convingă să o citeşti, fie nişte poze neinteresante la care n-ai nimic de comentat, fie tristeţe pe care nu o poţi consola nicicum. Nu mai găseşti nimic cu care să te identifici, care să te impresioneze sau care să te pună pe gânduri. Pare părăsit sau lăsat în grija cuiva caruia nu-i pasă ce se întâmpla cu tomatacuscufita. Pare că odată cu moartea tatălui meu, am murit şi eu, stăpâna lui, eu cea care îi datorez atâtea acestui blog, pe care mai aveam un pic şi îl consideram cel mai bun prieten…
Ştiu ce gândiţi… pentru că la fel gândesc şi eu. Nu mai e ce era şi nici nu ştiu dacă să îmi pară rău sau să continui să îl simt oarecum indiferent. Pentru că în acest moment al vieţii, blogul a picat de pe locul fruntaş pe care i l-am acordat în cei 3 ani de când există. Şi nu prea ştiu pe ce să dau vina. Pe lipsa de orice interes pentru idei, întâmplări sau evenimente, pe prea multe griji care nu mă lasă să mă gândesc la alte chestii neimportante despre care vorbeam altădată, pe lipsa de chef de a mai scrie şi altceva, după ce zilnic scriu în jur de zece articole la lucru, pe frica de a nu vă plictisi cu evenimentele seci pe care le trăiesc şi de care oricum nu-mi pasă pentru că trăiesc din inerţie şi iau totul aşa cum vine, fără ca măcar să mă enervez sau să îmi pese prea mult? Sau poate pot să dau vina pe toate aceste motive şi să mă scuz într-un fel în faţa voastră că am devenit plictisitoare şi sa promit că o să încerc să-mi revin la starea iniţială? Aş putea să fac asta şi o fac… pentru că timpul trece şi vindecă rănile şi tatăl meu de acolo de sus mi-a trimis o bucurie pentru că ştia că am nevoie de una: o excursie la Bucureşti săptămâna viitoare. De care nici n-am putut să mă bucur din prima, pentru că grijile au dat năvală. Dar e timpul să trăiesc pentru mine, nu pentru altii care nu vor să trăiască.
Încet, încet, cătinel, cătinel, mă ridic şi îmi dau silinţa să îmi pese din nou. De mine…
Se mai intampla uneori sa ne simtim si lipsiti de inspiratie, dar frumusetea blogului nu vine din ceea ce scri, ci din modul cum scri si acest lucru nu ai cum sa il pierzi!:)
Acuma cred ca ma intelegi cand cu ceva timp in urma vroiam sa ma retrag din online. Am ajuns la un punct de saturatie. Cred ca si la tine e la fel, dar eu sper sa iti revii cat mai de curand!:)
O zi minunata iti doresc!
Ma-nclin!
Bien ai sosit, Tomata 🙂 Nici eu nu…
Te inteleg ca nu mai ai nicio tragere de inima sa scri, si intr-un fel, poate e bine ca iei o pauza. Dar pauza presupune reintoarcere. Asa ca astept cu drag sa te citesc in nou dupa ce iti aduni sperantele si le mai dai o sansa.
E de inteles, dar plictisitoare nu esti… cred doar ca se simte ca nu mai pui suflet. Poate ne vedem la o cafea in Buc daca tot vii in vizita.
Eu te astept cu bratele deschise si online si in Buc.
:*
Na, pauza placuta si reconfortanta. Cand te hotarasti sa reiei activitatea, noi vom fi prin preajma 🙂
Chiar daca nu prea comentez, citesc. Citesc chit ca e o recenzie sau o leapsa, si privesc indiferent de poza.
Insa daca stiu ca iti face bine o pauza, nu pot decat sa te rog sa te bucuri la maxim de ea.
Iar daca va fi sa revii in online, presupun ca toti te asteptam cu bratele deschise 🙂
*hm, coincidenta sau nu, cuvantul anti-spam e WAY 🙂
Recenziile sunt plictisitoare doar pentru cei care nu sunt prieteni foarte buni cu cititul. Chiar daca nu am comentat foarte mult eu ti-am citit recenzile si dupa ele ma iau atunci cand ajung in tara si doresc sa-mi cumpar o carte.
Cateodata solutia cea mai simpla pare a fi aceea de a pune punct. Poate ar fi mai rafinat si mai elegant sa pui doar virgula. E mai complicat dar pe termen lung poate te vei simti mai fericita cu o virgula timida decat cu un punct sigur pe sine.
A venit momentul, Tommy…
Draga mea, toata lumea are un concediu. Bucura-te de el 🙂
citesc blogul de ceva vreme, dar e prima oara cind comentez, si asta pentru ca n-as vrea sa se termine aici….respect dorinta unei pauze, dar vreau sa stii ca te astept din nou, chiar si cu o leapsa insipida…..
Concediu placut, Tomata draga!
Adaug totusi, nu ma pot stapani, percep acest text ca o strategie, desi nu ai deloc nevoie de asa ceva, poate doar de incurajari si voie buna!
Apăi, cu toţii avem nevoie de pauze. Motivele sunt de cele mai multe ori de natură personală, că asta e… oameni suntem, nu maşini. Cum ţi-au spus şi ceilalţi care au comentat, dacă tu simţi să iei o pauză, dă-i bătaie, că lumea care te citeşte tot aici o să fie. Reîncarcă-ţi bateriile.
Conced placut.
Vorba lui Evergreen, te asteptam in Bucuresti.
Si nu, nu e nimic plictisitor din ce gandesti. Poate ai ajuns la saturatie, iar asta e normal- prin cate ai trecut.
Fruntea sus, doar oboseala e de vina.
Te asteptam.
a murti tomata…traiasca tomata!
Cu totii avem momente cand ne simtim lipsiti de inspiratie dar aceste momente trec repede.
Stai linistita pt ca si eu am simtit aceeasi problema mai ales in ultima perioada. Orice lucru mai are perioade de “tranzitie” ca sa zic asa 🙂
Eu sunt sigur ca vei reveni cu un suflu nou in curand.
pacat, tocmai incepeam sa te citesc si eu mai mult:))
Tomatinaaaaa, vii la Bucuresti???
Daca ai timp, eu te astept la o cafea sa stii 🙂 Facuta la ibric 😀
Auzi, ti se pare tie ca e blogul asta plictisitor. Unii nu-s de parerea asta. Nu mai fii atat de severa cu tine 🙂 Blogul nu e sarcina de serviciu cu deadline si presiuni. E doar un loc in care scrii de placere, cand, cum si ce ai chef. Nu trebuie sa dai explicatii. Prietenii inteleg si fara 🙂
Ti se pare tie ca eu te plac mai putin daca scrii doar recenzii pe blog? :-* Si ca mine mai sunt multi, sa stii 😉
“Niciodată lucrurile nu se întâmplă așa cum păreau determinate să fie. Lumea se naște acolo unde credeai că moare, sau poate chiar acolo unde moare.” (Eugen Ionesco – “Scrisori din Paris”).
I’m right beside you :*
Tomatina, io propun sa scrii ceva mai rar, decat sa te opresti. Si eu simt uneori ca as tacea mai bine si asa chiar am facut 🙂
Mi-ar parea rau sa stiu ca nu mai postezi pe aici, pentru ca sincer stii sa povestesti misto si chiar ar fi o pierdere sa te lasi de munca asta. Este insa de inteles ca uneori iti mai si ajunge.
Vacanta placuta si vezi sa n-o lungesti prea mult 😉
Ai grija de tine. Ia o pauza. Pana te mai aduni un pic.
eu sunt mai noua in peisaj si….in general nu prea imi plac tomatele, dar aici am gasit una care imi place, deci sper sa nu dezertezi prea curand! 🙂
wow, ce de comentarii a generat postul asta! eu inteleg ce vrei sa zici, am trecut si eu printr’o stare perioada asemanatoare in care am simtit neaparat nevoia sa iau o pauza de la scris ca sa’mi limprezesc putin mintea, sa fac alte lucruri care sa ma inspire. Si iti doresc sa te regasesti! Si sa imparti cu noi motivele de bucurie de care aminteai, asta vreau eu sa citesc la tine 🙂
Sa-mi zici daca iti doresti ceva anume cand vii in Bucuresti
pestisorul auriu