De când a murit tatăl meu anumite gânduri nu-mi dau pace. Cum e acolo unde s-a dus? Oare s-o fi întâlnit cu cei pe care i-a pierdut în timpul vieţii? Oare stă la poveşti cu străbunica mea? Si-o fi revăzut părinţii? Oare joacă table cu taţii altor prieteni de-ai mei care s-au dus înaintea lui? Oare îi e bine? Şi caut dovezi, semne, indicii, aştept vise în care să-mi vorbească, să-mi spună că pentru el e mai bine acolo, că în lumea cealaltă s-a terminat cu pesimismul, că nu-l mai doare nimic şi ca nimeni nu-l mai enervează. Că râde cu poftă aşa cum râdea când ne povestea ceva sau…

Am gasit poza cu povestea asta inainte sa imi pierd tatal… si m-a impresionat la fel de mult ca si acum dupa pierderea lui.