Dusa de vant

Desi in sufletul meu nu mai prea e nimic in afara de tristete si dor si nepasare… totusi ma trezesc razand, zambind si plangand mai putin. Desi nu ma preocupa decat viitorul ce va sa vie si ma simt coplesita de necunoscut, am timp sa ma si enervez. Ma enerveaza o anumita persoana. Zilnic… si nu pot face nimic, dar sunt obedienta si fac tot ce vrea. Ce rost are sa ma enervez, cand oricum nu pot schimba nimic si nici n-am energia necesara ca sa ma cert?…

Desi nu mai am timp sa ma uit la seriale – nu ca as avea rabdare sau ca m-as putea concentra, desi nu mai am timp sa citesc – si in fiecare zi la lucru ma gandesc ca asa m-as duce intr-un parc sa imi termin cartea aia care ia moartea in deradere – seara, inainte sa ma culc, ma uit la TV. Numai prostii, dar oricum nu le bag in seama. Aseara am dat peste serialul The Mentalist, despre care nu mai stiu cine mi-a povestit si la vremea aia eram interesata. Dupa ce am vazut vreo 5-10 minute din el… am programat televizorul si m-am intors pe partea cealalata. Serialele, de cand cu House, par sa se invarta in jurul aceluiasi soi de personaj: atoatestiutor, perspicace, inteligent, din cale-afara de pe faza si atoateobservator. Nu zic ca nu-mi place, dar imi ajung House, Lie to me si In treatment… Antieroii sunt simpatici, pana cand devin omniprezenti. Dar mi-e dor si de House si de Cal Lightman.

Reincepusem sa ma uit la Nip/Tuck, dupa ce-l lasasem la sezonul 5 si am redescoperit de ce mi-a placut asa de mult la inceput. Abia asteptam sa vad si sezoanele care mi-au ramas… acum insa nu mai simt nevoia sa stiu ce se intampla.
Acum as vrea sa ma uit la filme cu personaje si situatii in care sa ma regasesc, cu care sa ma identific… nu va sfiiti sa-mi faceti recomandari, daca va vine ceva in minte. Nu vreau comedii… vreau filme triste, drame, dureri…

Iar celor doua persoane care sunt mereu cu mine, as vrea sa le multumesc din tot sufletul si sa le spun ca le iubesc mult si ca sprijinul lor conteaza enorm pentru mine.