Sa mananc, nu sa gatesc

Am scris azi pe twitter si pana sa ajung sa scriu postul, m-am tot gandit la asta. Nu sunt facuta sa gatesc. Nu-mi place, n-am chef si consider ca gatitul imi rapeste din timpul meu liber. Cum nu sunt o fana a mancatului – functionez pe principiul „mananc ca sa nu mor”, chiar daca sunt o pofticioasa – nici prepararea mancarii nu mi se pare o activitate care sa ma incante. Ma irita, de-a dreptul, si pana sa mananc ce-am gatit, pana e gata, nu mai am nici un chef si imi trece toata foamea.

Nu sunt total antitalent in bucatarie, nu imi tai degetele, nu ma ard si din mainile mele nu ies dezastre (bine, nici mancaruri sa te lingi pe degete), am chiar cateva retete care imi ies destul de bine – si nu-s cartofii prajiti, ouale ochiuri sau omletele – dar stiu sigur ca gatitul nu e pentru mine. Pune-ma sa fac curatenie intr-un hotel, sa smotrui pana pic lata, da’ nu ma pune sa fac mancare. Asta era una dintre lipsurile mele care il suparau pe tatal meu.

Eu banuiesc ca lucrul asta s-a intamplat din cauza mamei mele, pentru ca ea, cand facea mancare, era mereu in bucatarie, vesnic pe langa oale si aveam impresia ca sa gatesti iti ia jumatate de zi, ceea ce evident nu e adevarat.
Daca vine vorba sa gatesc eu, mai bine ma gandesc la silueta. Cum finantele n-or sa-mi mai permita sa ma rasfat pe la restaurante sau fast-food-uri, cred ca tre’ sa ma impac cu ideea ca asta am de facut. Nu-mi convine, dar n-am altceva de facut.

PS. Acum fac primele mele ciuperci la cuptor… sa vedem ce-o sa iasa.