10 filme

Îmi respect cu sfinţenie hotărârile pe care le-am luat pentru anul 2010 şi m-aş putea apuca de tăiat deja de pe listă, da’ cum anul nu-i nici măcar pe sfert trecut, ar fi aiurea să o fac. 😀
Mă uit la filme, că doar aşa mi-am propus. Deci am văzut până acum:

Mar adentro – că aşa mi-a sugerat cineva într-un comentariu la postul ăsta.
Ce să spun despre film? E trist, aşa de trist încât e superb. Javier Bardem joacă rolul unui paraplegic care de câţiva ani buni, prea mulţi ani, nu se ridică din pat şi nu prea poate face nimic pentru că nu se poate mişca. Este o poveste reală şi acest om pe care îl întruchipează a existat cu adevărat. A scris şi o carte pe care nu vreau să o citesc pentru că m-ar întrista prea mult. Omul s-a sinucis, deşi era de o bunătate ieşită din comun. N-a putut însă suporta viaţa atât de crudă cu el.

Powder – l-am revăzut pentru că e destul de vechi şi îl mai văzusem pe HBO.
Tot un caz special, SF chiar. Un băiat albinos, fără nici un fir de păr, cu o capacitate impresionanta de memorare, plus puteri paranormale de a vedea în sufletul oamenilor şi de a le citi minţile, este evident, respins de cei de vârsta lui. O poveste tipic americană, aş putea spune, dar n-ar fi corect pentru că adolescenţi răi şi copii fără inimă există în orice naţie, nu numai la americani. Pe ei însă îi vedem mai des. Un sfârşit fericit pentru Powder şi o lecţie de viaţa pentru cei care l-au cunoscut.

Sherlock Holmes – la cinema cu o şleahtă de prieteni
Mi s-a părut un film bun, ceea ce am susţinut şi aici. Reamintesc doar că nu am citit cărţile lui Sir Conan Doyle, aşa că pentru mine, Robert Downey Jr. e singurul Sherlock pe care îl cunosc. Până acum, cel puţin.

Ne te retourne pas – film agăţat de pe un homepage (pe care nu îl dezvălui)
N-am auzit nimic despre el, pur şi simplu a fost un impuls de moment să îl văd. Sophie Marceau şi Monica Bellucci împreună, separat şi 2 in 1. Dacă n-aţi înţeles nimic, nu-i bai că filmul ăsta e foarte complicat pentru a fi povestit. Adică în mintea mea se învârt atâtea detalii pe care aş vrea să vi le povestesc încât dacă aş face-o, n-aţi pricepe nimic. Mai bine vă uitaţi la film. E interesant de văzut cum Sophie Marceau se transformă în Monica Bellucci. 😀

Avatar – în 3D, cum altfel
S-au spus atâtea despre Avatar, ba că-i cel mai tare film ever, ba că îi, de fapt, o prostie, ba ca nu ştiu ce. Io ţin cu ăia care cred ca Avatar este un punct important în cinematografie şi un record destul de greu de atins. Mi-a plăcut. Mult de tot, aşa comercială cum i-a fost povestea de dragoste, aşa SF cum i-au fost efectele vizuale. Sper să câştige Oscarul.

Up in the air – din curiozitate
Oameni ca Ryan Bingham aş vrea să nu-mi iasă prea mulţi în cale. Nu că Cloney nu e un simpatic, un şarmant şi un actor bun, da’ personajul ăla… m-o cam scos din sărite. Am detaliat într-un post ce sentimente am eu vis-a-vis de slujbe care îţi mănâncă tot timpul, despre cei care ajung la o vârstă şi se trezesc singuri, nici măcar cu jobul căruia i-au slujit atâta. E chiar curios: oare cum e să ţi se spună că eşti doar o paranteză?

The Secret – şi despre ideea principală a filmului am vorbit mai mult aici
Da, cred că dorinţele pozitive se împlinesc şi mai ales în zicala: „Dacă îţi doreşti cu adevărat, ţi se va întâmpla”. Eu sunt mai optimistă din fire şi rareori mă las doborâtă de chestii negative. Însă uneori mi se mai întâmplă şi să mă lăfăi pe fundul butoiului cu lacrimi, da’ până la urmă ies eu la suprafaţă. Filmul ăsta e foarte încurajator şi sper că sunt mulţi cei pe care i-a ajutat. Dacă până şi cu taică-miu a avut ceva efecte… nu e totul pierdut. ;))

The Blind Side – pentru că Ama mi-a zis că-i fain
Şi aşa a fost. Foarte fain. Îmi place mult Sandra Bullock şi am văzut o groază de filme de-ale ei, da’ nu cred că a jucat în altul mai bine decât în ăsta. Când mă fac mare, aşa vreau să fiu, ca şi Leigh Anne Tuohy, bogată şi bună.

Valentine’s Day – n-a fost prostia pe care o bănuiam
Am făcut plăcerea prietenei mele când am acceptat să merg la filmul ăsta, la cinema. Nu mi-a părut rău la urmă. O droaie de actori cunoscuţi, multe poveşti de dragoste împletite, multe destine încrucişate şi o fază memorabilă care a făcut o sală întreagă să suspine, să se pocnească peste frunte şi să râdă a pagubă. Mişto ideea oricum. 😉 Dacă n-aţi văzut filmul nu vă zic despre ce e vorba, iar dacă o să-l vedeţi, o să ştiţi imediat la care scenă mă refer. 😛

Coco avant Chanel – pentru că e film de fete şi nu l-aş fi putut convinge pe Iubi să ne uităm împreună
Îmi plac filmele biografice pentru că apreciez altfel personalităţile după ce aflu mai multe chestii despre ele. Coco Chanel e Marea Doamnă a modei, una dintre figurile marcante ale acestui domeniu. N-am prea băgat-o în seamă pentru că nu mă prea pasionează moda în general. Da’ Audrey Tautou m-a convins să îi dau o şansă. După ce am văzut filmul, m-am apucat de căutat pe net diverse chestii despre ea. Mi s-a părut că Coco din film e mult prea moale pentru femeia de oţel pe care mi-o imaginez eu.

Mai revin şi cu alte 10 filme pe care o să le văd în perioada următoare. 😉