Cand laudatorii-s pe faza

Posted by On 29.01.2010 25 Comments

Unii dintre voi sunteţi şefi, mai mulţi poate vă doriţi să ajungeţi şefi, dar aproape toţi aveţi unul, mai bun sau mai rău, după posibilităţi.

Având destule joburi până acuma, am avut tot atâţia şefi, uneori chiar mai mulţi. ;)) N-o să fac o analiză a modului de lucru al fiecărei naţii cu care am lucrat, ca n-are rost, aproape toţi îs la fel.

O să vorbesc în schimb despre atitudinea lor faţă de angajaţi şi despre cuvântul magic „apreciere”…
Nu despre aprecierea de la sfârşit de an când bossul ăl mare, sau secundul lui, murmură abia inteligibil binecunoscutul discurs de mulţumire menit să ne flateze şi să ne convingă că datorită nouă firma a prosperat /a crescut/ s-a dezvoltat. Cred că mai toţi aţi auzit măcar o dată un discurs de-asta şi mai toţi aţi ridicat sprânceana cu amărăciune fără să credeţi o iotă din ce zic ei şi cu atât mai puţin să vă simţiţi importanţi.

Aprecierea de care vorbesc e cea din timpul anului, acele cuvinte spuse în momente cheie, cuvinte care motivează, care dau un impuls să faci mai mult, să fii lăudat mai mult. Nu ştiu câţi şefi fac asta, dar toţi ar trebui să înveţe.
E ca la şcoală, când iei cea mai mare notă din clasă şi mergi ca un cocoş printre colegi şi îndrăgostindu-te de sentiment, vrei mai o dată şi încă o dată şi înc-o dată.

Mie îmi place să fiu apreciată şi lăudată atunci când fac ceva bine. Mă motivează, mă flatează şi ma ambiţionează. Şi am realizat asta abia la actualul job, unde şeful meu nu se zgârceşte la cuvinte când vine vorba să formuleze o apreciere. Am primit laude şi la celelalte joburi, într-adevăr, mai rare, dar nu le-am băgat în seamă pentru că sunau prea spart, prea fals şi nu păreau spuse pe bune. Deşi aici nu mă aşteptam să dau pe cineva pe spate, aveam impresia că fac umbră degeaba în biroul ăla cu prea mulţi oameni, că nimeni nu mă observă şi că nimeni nu mă băga în seamă, pentru că nimeni nu-mi spunea nici „dă-te mai încolo” (doar „muta-te la alt birou” =)) ), ei bine, aici s-a întâmplat minunea de a primi un mail, trimis întregii echipe, în care mi se mulţumea pentru munca depusă şi mi se transmiteau felicitările de rigoare. :”> chiar daca era un mail şi n-a venit prin viu grai, God, it felt so good!

Am ajuns acasă, răspândind numai pene în jurul meu, abia aşteptând să le spun părinţilor şi după ce le-am spus, reacţia tatălui meu: „Da’ bani mai mulţi îţi dau?!” :-s

Am un salariu decent cu care mă descurc bine pentru că locuiesc cu ai mei. Dacă aş locui singură, cu Iubi, în chirie sau mai ştiu eu cum, nu ştiu dacă m-aş descurca şi atunci poate laudele astea nu m-ar impresiona.
N-am scris postul ăsta ca să mă laud că am fost lăudată ci pentru a vă întreba daca pentru voi contează, daca aprecierea aia are vreun efect asupra voastră, dacă vă faceţi munca încercând să vă autodepăşiţi şi mai ales dacă merită?

Articole asemănatoare

TOPICS