Ti-ai lasa cuvintele sa moara in locul tau?

Prin septembrie anul trecut, Adina îmi cerea să răspund la următoarea întrebare:

„…dacă ai avea de ales, să mori sau să-ţi cobori cuvintele în pământ, în locul tău, să fie mâncate de viermi, şterse, uitate, iar tu să rămâi deasupra trăind veşnic, ce-ai face?”

(Cristian Tudor Popescu, Libertatea urii, Polirom, 2004, p. 6)

Fără să mă gândesc prea mult la citat, oprindu-mi privirea doar asupra traiului veşnic, răspund tare şi răspicat: aş alege să mor!
Bineînţeles că părerea nu mi se schimbă nici când citesc şi recitesc citatul pentru a-l înţelege mai bine şi a-l diseca până în cele mai explicabile frânturi de înţeles. Având în vedere că preţuiesc cuvintele prea mult pentru a le destina pierii, acesta ar constitui un al doilea motiv puternic pentru care n-aş vrea să îmi ia locul în groapă. îmi place să ştiu că prin cuvinte îmi pot face lumea un loc în care totul are sens, în care explicaţiile pe care le găsesc şi interpretările unor fraze dau un rost vieţii.

Pasez această întrebare unei fete creţe, unui băiat care are o relaţie cu cafeaua, unei viitoare mamici, unui tip sensibil şi unei prietene bune.