Micutele doamne

Posted by On 13.12.2009 22 Comments

micutele doamne in englezalouisa may alcottAutor: Louisa May Alcott
Nationalitate: american
Titlu original: Little Women
Anul aparitiei: 1868 (prima parte) 1869 (a doua parte)
Premii: nu
Ecranizare: Litttle women (1994)
Nota mea: 10/10
Alte romane de acelasi autor: nu

Despre Micuţele doamne nu se poate vorbi altfel decât la superlativ. Cel puţin eu nu pot. Am amânat mult să citesc cartea, din diverse motive, dar când ocazia mi s-a dat, hotărârea a fost mai mult decât simplă. Ştiam de carte de foarte mult timp, de când am văzut filmul Fetele doctorului March şi cu fiecare revizionare îmi doream tot mai mult să pot “vedea” povestea prin ochii minţii mele, deşi eram sigură ca Winona Ryder nu îmi va dispărea din faţa ochilor cu fiecare menţionare a numelui Jo. Acuma, după ce am citit Micuţele doamne, pot spune cu cea mai mare convingere că nici o altă actriţă nu i-ar fi putut da viaţa lui Jo mai artistic şi mai real decât ea.

Micuţele doamne este povestea a patru surori, fiecare cu altă fire, fiecare frumoasă prin altă trăsătură fizică. Meg, cea mare, e cea mai cuminte şi mai matură dintre ele, o a doua mamă şi o fată de o bunătate ieşită din comun. Singura ei dorinţă e ca în viitor, când se aşează la casa ei, să aibă din nou ocazia să aibă lucruri frumoase şi să nu îi lipsească nimic. Însă viaţa i se aranjează de aşa manieră că aceste gânduri şi dorinţe sunt înlocuite cu o căsnicie şi o familie care o face cea mai fericită femeie din lume.

Jo, personajul central a romanului, e unul dintre personajele mele preferate dintotdeauna şi cu siguranţă va râmâne aşa pentru totdeauna. Felul ei de a nu fi perfectă, de o sinceritate brutală şi o bunătate care înmoaie şi pietrele au făcut-o chiar şi pe nesuferita de Matuşă March să îi lase casa ei, după moarte. O fată care nu crede în iubirea din romane, deşi scrie cu pasiune poveşti de dragoste, nu crede că vreodată îşi va dărui inima vreunui bărbat, pentru că îşi doreşte ea însăşi să poată să se comporte ca unul. De mică şi până se instalează în casa mătuşii sale, bucuria ei cea mai mare a fost să fie împresurata de băieţi.

Beth, a treia soră e cel mai înduioşător personaj, fata căreia niciodată nu i s-a putut reproşa nimic, copilul pe care toţi l-au iubit, atât cei din familie cât şi vecinii, rude îndepărtate sau prieteni apropiaţi. Relaţia ei specială cu domnul Laurence mi-a stors ceva lacrimi şi, la fel ca orice relaţie dintre un copil şi un batrân, mă face să îmi doresc şi mai mulţi copii să îmi facă şi mai mulţi nepoţi. Beth se îmbolnăveşte şi, deşi scapă o vreme, umbra morţii planează asupra ei, până o răpune. Fiind sora preferată a lui Jo, acest lucru o dărâmă, şi fară Beth, Jo învaţă ce e singurătatea.

Amy. Despre ea nu pot să vorbesc în termeni elogioşi, deşi merită. Întotdeauna şi-a dorit să trăiască în lux şi s-a autoeducat pentru a putea să fie o doamnă atunci când viaţa îi va oferi ocazia. Dacă nu ştiam că îi va lua locul lui Jo, poate aş fi putut să o plac, dar ştiind dinainte ce urmează să se întâmple, am citit despre ea de fiecare dată cu o reţinere. Şi chiar nu e un personaj rău, nu supără (prea mult) pe nimeni. Însă pentru mine, Amy n-a fost decât sora lui Jo, pe care eu am acceptat-o doar de dragul ei.

Pe măsură ce scriu recenzia îmi dau seama că e mai bine să vă povestesc despre personaje, pentru că e o carte frumoasă datorită lor, nu ideilor, nu contextului.

Laurie e băiatul bogat ce locuieşte împreună cu bunicul lui într-o casă mare lângă familia March. Luat de Jo sub aripa ei protectoare (deşi e cu un an mai mică decât el), între ei se infiripeaza o prietenie pe care nimeni nu o poate rupe, nimeni nici nu încearcă, o prietenie care îi va forma caracterul şi îi va pune viaţa pe linia cea dreaptă. Laurie o cunoaşte pe Jo şi totuşi, se îndrăgosteşte de ea. Ştie că ea nu e capabilă de sentimentele pe care le aşteaptă el de la ea, dar speră. Trăieşte cu dorinţa că la un moment dat, îl va iubi la fel de mult cum o iubeşte el. Ştiam dinainte ce se întâmplă şi n-am putut să nu sper că filmul a distorsionat realitatea cărţii. Cu fiecare lucru pe care nu îl ştiam din desfăşurarea acţiunii, trăiam cu speranţa că Jo şi Laurie vor râmâne împreună la final. Dar sfâşietorul capitol în care ea îi spune că nu îl va putea niciodată iubi aşa cum vrea el, m-a terminat.

Mai vreau să vă mai spun două cuvinte despre Marmee. Marmee este mama celor patru fete, modelul de mamă perfectă, mama care mi-aş dori şi eu să fiu când momentul o va cere. La fel cum Atticus Finch din Să ucizi o pasare  cântătoare e modelul suprem de tată, aşa e şi Marmee cel de mamă.

Gata închei şi vă recomand această carte din toată inima. Ah, şi să nu uit, citiţi-o în engleză.

Articole asemănatoare

TOPICS