Influenta blogurilor asupra culturii

Mi-am promis că nu mai amân ideile când îmi vin, şi dacă pot să le scriu pe loc, las orice şi le scriu. Aşa am făcut cu articolul ăsta, când ideea mi-a venit pentru a 3-a oară, după ce de primele două dăţi am lăsat-o să se piardă.

De foarte mult timp vreau să scriu despre rolul blogului şi al blogosferei în formarea culturii. Ma voi referi strict la literatură pentru că în alte domenii nu prea “mă ştiu”, însă e lesne de observat că există o foarte mare varietate de bloguri dedicate picturii, fotografiei, cinematografiei, arhitecturii, poate chiar şi sculpturii, desenului şi graficii.

Prima recenzie pe care am scris-o pe blog a fost la romanul Anna Karenina şi am scris-o pentru că voiam să umplu blogul cu ceva. E stângace, e lipsită de critică, e un început. Acum, dacă ar trebui să scriu din nou despre carte, cu siguranţă aş face-o în alt fel, mult mai elaborat, mult mai atentă, pentru că de-a lungul timpului mi-am cizelat frazele, mi-am ales cu grijă cuvintele şi interpretarea, am şters recenzii întregi şi le-am rescris din nou, şi încă nu am ajuns la un stadiu de recenzare care ar putea fi considerat profesionist. Dar asta mă interesează mai puţin, pentru că nu-mi spun nimic nişte recenzii inaccesibile, cu prea multă critică şi nimic personal.  Aşadar, ca un prim avantaj al scrisului pe blog despre literatură este faptul că te invaţă să îţi schematizezi impresiile, să fii atent la ce şi cum spui, să extragi esenţialul fără a dezvălui tot, să fii mai atent la cum citeşti şi la mesajul cărtii.

Când am terminat facultatea am crezut că zilele mele de lectură sunt moarte şi ingropate, că multele cărţi pe care mi-am promis că la un moment dat în viaţă le voi citi, or să rămână doar cu promisiunea asta. Datorită blogurilor am aflat de autori de care probabil nu m-aş fi atins din nişte prejudecăţi aiurea clădite din nu ştiu ce motive puerile pe care mi le-am ales singură. În liceu ziceam: eu nu citesc decât romane de dragoste. În facultate, obligată fiind, am citit şi distopii, şi cărţi de război, şi cărţi în care nu apărea nici o femeie. După facultate şi la inceput de blog, susţineam că nu citesc literatură contemporană. Haha, cum s-au mai schimbat lucrurile când lumea a început să vorbească despre Garcia Marquez, J. S. Foer, Llosa, Martin Page şi Amelie Nothomb, făcându-mi poftă să ştiu despre ce se vorbeşte şi să intru şi eu în discuţie. Îmi ziceam că n-o să mai citesc cărţile pe care nu le-am citit în copilărie, dar când toţi vorbesc despre Singur pe lume ca despre cea mai minunată carte, cum să n-o citesc acum, după atâţia ani? Mi se părea că literatura română e prea slabă în comparaţie cu romanele puternice pe care le-am descoperit în culturile altor ţări. Mi-am readus aminte că Marin Preda mă înfioară cu fiecare roman al lui, la fel de mult ca şi Cel mai iubit dintre pământeni, şi citind din ce în ce mai des despre Celia Serghi, am devenit curioasă. Am avut foarte multe prejudecăţi în ceea ce priveşte literatura şi pe toate, una câte una, blogurile le-au dărâmat.

Am crezut că lumea nu mai citeşte, că tinerii sunt toţi nişte inculţi şi în afară de studenţii de la Litere, cărţile îi mai au cititori doar pe bătrânii pensionari care îşi regăsesc tinereţile în cărţi. Şi Doamne, cât de tare mă înşelam! Şi cât mă bucur că mă înşelam! Şi cât mă bucur că pe bloguri am descoperit bloguri livreşti în întregime, sau la fel ca al meu, cu câte o recenzie din când în când. Cât mă bucur că la lepşele cu întrebări despre literatură sau la posturile despre personaje, lumea comentează mai abitir decât la un post cu poze. Creşte inima în mine când o recenzie publicată adună comentarii şi alte recomandări şi astfel lista de lecturi se triplează. De fiecare dată când ajung la schimb de cărţi si văd feţe noi şi oameni cu chef să vorbească despre romane, teatru, ecranizări şi poezii, mi-e drag. Mă uit mirată şi abia aştept să se işte o conversaţie să ne punem capacitatea de analiză în funcţiune şi să facem dintr-o părere un adevărat eseu.

M-am întins mult la capitolul ăsta şi sunt sigură că n-am spus tot ce aveam de spus, dar ca o concluzie: pe plan cultural, blgosfera m-a îmbogăţit însutit. O să fiu mereu recunoscătoare (nu ştiu cui) pentru faptul că blogosfera mi-a deschis şi îmi cultivă zilnic apetitul pentru lectură şi pentru cărţi.