Caietele lui don Rigoberto

Posted by On 11.10.2009 14 Comments

Caietele lui don Rigobertomario vargas llosaAutor: Mario Vargas Llosa
Nationalitate: peruan
Titlu original: Los cuadernos de don Rigoberto
Anul aparitiei: 1997
Premii: nu
Ecranizare: nu
Nota mea: 7.5/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

Urmând o ordine nici măcar de mine prea bine ştiută sau definită, am ales Caietele lui don Rigoberto pentru că nu mai voiam ruşi, francezi, americani sau englezi. (Se pare că în ultimul timp aleg cărţile în funcţie de ce NU vreau să citesc). Llosa era o variantă bună pentru că nu mai citisem nimic de el înainte, dar renumele i-a ajuns de multe ori şi la urechile mele. Însă, potriveala din faţa bibliotecii nu se mulează pe cea din pat când stai cu cartea în mână. Pentru faptul că această carte nu mi-a plăcut prea mult o să dau vina pe momentul prost ales pentru a o citi. Am oftat de multe ori şi chiar m-am încăpăţânat să o duc până la capăt. Bine că am dus-o, că finalul a fost exact vesta salvatoare a romanului.

Ca despre multe cărţi, nici despre Caietele lui don Rigoberto n-am ştiut nimic. Filă cu filă am descoperit un roman erotic, poate pe alocuri chiar pornografic şi nu exagerez când spun ca aproape fiecare pagină a lui conţine elemente senzuale, descrieri lascive, tablouri aţâţătoare, cuvinte, replici şi gânduri perverse. Sexul, sub toate formele lui, este personajul principal al caietelor, însă spre deosebire de Luni de fiere, nu mi-a provocat o senzaţie de scârbă sau de oripilare. La fel ca şi Bruckner, Llosa îl preamăreşte într-un stil elegant, pretenţios, deloc vulgar.

Don Rigoberto, aflat la vârsta de 50 de ani, traversează perioada dureroasă după separarea de mult adorata lui soţie, dona Lucrecia. Dacă mai auziţi pe cineva spunând că dragostea şi pasiunea nu durează la nesfârşit, daţi-i cartea asta şi va descoperi un cuplu trecut de a doua tinereţe care încă mai întreţine relaţii sexuale ca în vremea tinereţii. După 10 ani de căsnicie, de partide de sex experimentale, don Rigoberto şi Lucrecia încă se înfioară la atingerea celuilalt. Dragostea atât de puternică a soţului pentru femeia lui, pasiunea ce-i îmbolnăvea simţurile şi mintea au fost două aspecte care m-au impresionat.

După separare, dona Lucrecia se mută în altă casă cu menajera ei, Justiniana, iar don Rigoberto rămâne în locuinţa conjugală, împreună cu fiul lui, Alfonso. Motivul acestei separări este unul şocant: Lucrecia s-a culcat cu fiul său vitreg. Ca şi cum acest lucru n-ar fi destul de grav, Fonchito este minor, mai exact, are undeva în jurul vârstei de 13-14 ani. O relaţie uşor perversă şi aproape incestuoasă între micul drăcuşor şi dona Lucrecia se derulează în sufrageria acesteia. Fără scene de sex însă cu prea multe aluzii, referiri şi insinuări sexuale. Orice discuţie începe sau are ca finalitate o perversitate.

Pe de altă parte, Caietele lui don Rigoberto au contribuit la cultura mea generală, capitolul pictură. Micuţul Fonchito are o obsesie dusă atât de departe, încât se crede reîncarnarea lui Egon Schiele, pictor austriac. Llosa i-a scris practic biografia acestuia prin poveştile pe care băiatul i le înşiră mamei vitrege, atât despre viaţa lui Schiele, cât şi despre opera sa. În ce altă sferă s-ar fi putut manifesta pictorul dacă nu în cea pornografică?

Structurat pe mai multe capitole şi subcapitole, romanul pare să fie o înşiruire de fantezii sexuale care n-au nici o legătură una cu alta. Apoi tot felul de scrisori netrimise, scrise de Rigoberto, ba pentru un rotar, ba pentru un cititor al revistei Playboy, ba pentru nişte organizaţii ecologiste. Vizitele lui Fonchito şi biografia lui Schiele alternează cu scurte pasaje cu care habar n-ai ce e până nu ajungi la Epilog (care le lămureşte pe toate).

Despre stilul lui Llosa aş spune (cum am spus şi mai sus) că e pompos, elegant, foarte atent la detalii, elevat. Însă, cum n-am citit mai multe opere de-ale lui, o să spun că stilul acestei cărţi este acesta. Tind să cred că din cauza asta nu mi-a prea plăcut. L-am simţit departe, rece, nu m-a făcut complice, nu mi-a vorbit aşa cum îmi place mie să îmi vorbească o carte. Lectura Caietelor a fost ca o conversaţie cu un profesor care nu permite nici o apropiere. Asta nu înseamnă însă că am renunţat la Llosa, doar că momentul altei cărţi e mai îndepărtat decât în cazul altor scriitori.

Articole asemănatoare

TOPICS