Blogurile de aur

Am de decernat nişte premii şi pentru că am tot amânat din diverse motive de priorităţi, iacă acuma pot să o fac.
Încep cu cel de la Mary care făra nici un motiv şi nici o condiţie m-a premiat pe ochi frumoşi. Nu pot decât să îi întorc favoarea şi o premiez şi eu cu premiul ce urmează.

În primul rând, ca orice câştigător, trebuie să le mulţumesc lui Boghi şi lui DN pentru onoarea de a-mi fi acordat premiul Blog de Oro. Aşadar: Mulţumesc ! 🙂 La rându-mi tre’ să fac aceleaşi nominalizări şi să dau mai departe acest titlu. Ordinea este cea din google reader, ca acolo am toate blogurile pe care le urmaresc:

Sana – i se acorda acest premiu pentru inspiratia pe care o are zi de zi, pentru stilul inconfundabil şi pentru umorul din posturile ei. Sanuca, îmi pari un izvor nesecat de povestiri şi în fiecare zi mă mir cum de poţi scrie la fel de fain, la fel de mult şi întotdeauna atât de diferit despre diverse chestii.

Anda, Andra şi Barbie – împreună pentru că la toate îmi plac aceleaşi lucruri. Pentru umor în primul rând. Pentru că atunci când le citesc blogul am impresia că le aud şi nu doar felul în care scriu ci şi cel în care vorbesc sunt absolut adorabile. şi pentru că am eu o slăbiciune pentru ele. O singură precizare: la Barbie nu e chiar la fel şi in online şi în offline, dar asta o face la fel de simpatică.

Carlitos – pentru că rezonăm într-un fel în care cu puţine persoane mi se întâmplă şi pentru că e un om bun care iubeşte animalele la fel ca şi mine.

Ciupercutza – stilul în care ne povesteşte despre întâmplări banale e unul care mă face să ma întorc şi să citesc în fiecare zi la ea. Si la fel ca şi pentru trioul de mai sus, are locşorul ei special la mine în suflet.

DeMaio – ştiu că nu-ţi plac prostiile astea tipic bloggeristice, care n-au nici o valoare şi nici un scop, da’ uite, asta are scopul de a te anunţa că eşti printre favoriţii mei şi că deşi nu mă prea vezi comentând la posturile tale despre politică, sport sau la scandaluri, te citesc din umbră şi de fiecare dată când vreau să îţi spun ceva, mă prezint la comentarii.

Dojo – pentru ca are un vocabular şi un debit verbal mai ceva ca mine. şi pentru că, mai presus de oameni (nu şi de cei importanţi pentru ea) sunt animalele. De-asta.

Ela şi LiaLia – pentru ca Raiul s-a inventat pentru oameni ca ele. Chiar dacă Ela nu mai scrie aşa des, ce a făcut ea pentru oamenii cu dizabilităţi râmâne în concepţia mea una dintre cele mai frumoase fapte. Iar Lia, prin campania Oameni darnici a mobilizat un număr impresionant de oameni şi a adus zâmbetele pe chipurile unora care nu zâmbesc din prea multe motive.

Denisuca – pentru că încă de la începuturile mele bloggeristice am stat pe lângă ea, am citit şi am comentat sperând că într-o zi ne vom întâlni. şi ne-am întâlnit şi mare mi-a fost bucuria.

Evergreen – pentru ca am trait odata cu ea emotiile admiterii la Regie. Pentru ca si cu ea, desi nu ne cunoastem personal, rezonez atat de bine.

Gemenele – pentru că, chiar dacă nu-s gemene adevărate, se comportă de parcă ar fi. Pentru că sunt inseparabile şi pentru că lucrurile despre care vorbesc pe blog sunt atât de îmbibate în personalitatea lor încat nu pot să nu ma distrez de fiecare dată ca şi când aş auzi-o pe Andreea râzând.

Nebuloasa – deşi ne cunoaştem de relativ puţin timp, mie îmi place să cred că s-a legat o prietenie, că oriunde mergem împreună ne “simtem” bine. Si pe blogul ei o regăsesc cu bune şi cu rele, cu umor şi cu tristeţe.

Richie – pentru că mai demult i-am zis că blogul lui îmi pare varianta masculină a blogului meu.

Răzvan – pentru entuziasmul cu care a îmbrăţişat blogosfera şi pentru că nici lui nu-i e jenă să zică lucurilor pe nume. Şi dacă ar scrie mai mult despre cărţi io aş fi tare bucuroasă că talent are cu carul.

Marele Ecran – cea mai bună sursă de inspiraţie când vine vorba să îi downloadez filme tatalui meu.

Did – când o citesc, mă distrez şi punct. Altceva nici nu mai contează. Nu uit de sucul ăla în parc. Chiar dacă sunt -5 grade, tot stăm sa-l sorbim pe o bancă.

Lola – articolele ei par desprinse din altă lume. De fiecare dată când citesc rândurile dintre poze, am un sentiment ciudat. De admiraţie pentru tot ce face şi de uimirea unui spectator al vieţii ei.

Mara – sunt atat de multe motive pentru care o admir pe Mara şi cu fiecare post al ei o admir şi mai mult. Pentru cum trăieşte, pentru cum scrie, pentru copilul ăla fantastic şi pentru Izgubil – nu, nu-l urăşte, chiar dacă zice de el în toate felurile.

Ovi – mon cher, nu-s fanul tău întotdeauna, dar când le ai, le ai. Păcat că nu ne oferi mai des posturi de-alea de corazon, cum ar fi ăla despre Vama Veche, despre Parcul Copiilor sau ultimul în care ziceai ca te cheamă Ovidiu.

Makavelis – descoperit recent, dar stilul şi subiectele sunt pe gustul meu. şi mai ales faptul că spune lucrurilor pe nume, dar niciodata n-o face neargumentat.

Copila blondă – n-am îndrăznit să comentez la ea şi de-asta nici n-o citeam până acum câteva luni. Că mi se părea un cerc închis, aşa cum multora li se pare că şi aici este. (NU ESTE!!!) Dar am comentat şi primirea mi s-a părut aşa călduroasă încat am revenit. şi încă revin.

Fleurdulys – care numai aşa inocenta ca floarea nu-i. Acidă şi directă, dar întotdeauna argumentată, aş zice că e varianta feminină a lui DeMaio, doar că ea nu prea scrie despre politică. Un deliciu.

La categoria cărţi am anumite persoane cărora vreau să le mulţumesc pentru sugestiile pe care le-am găsit pe blogurile lor, pentru felul în care vorbesc despre cărţi, dar în primul rând pentru că iubesc literatura şi pentru că am foarte multe de învăţat de la ei: Cinabru, Bia, Arana, Adina B, Dragos şi Ama.

Ioi, lung îi postul ăsta. Dar n-am vrut să omit pe nimeni. 😀