Joburi de vis

Stiţi cu toţii, sau aproape cu toţii ca am un job nou. Sunt aici deja de o săptămână şi vă spun sincer că în fiecare zi abia aştept să se facă ora 17 să plec acasă. Pentru că mă plictisesc din cauză că încă n-am de lucru. Abia aştept să vină şi să fac şi eu ceva productiv, să nu mă uit la ceas de 10 ori pe oră să văd cât a mai rămas până mă car.

Aşa că, citind bloguri îmi vin o sumedenie de idei şi le tot trec in drafturi, că deşi frec menta, mi-e jenă să scriu posturi. Una dintre ideile astea se leagă tot de joburi şi de frustrarea general valabilă că în România nu poţi să traieşti din pasiune. Adică să câştigi bani din pasiunea pe care o ai. Eu am o kilă de pasiuni si de dream-joburi pe care aş putea să le fac precum o workoholică, dar din păcate resursele financiare câştigate din ele nu m-ar hrăni nici pe juma’ de lună, ce să mai povestim să mă şi îmbrace sau să mă trimită în vacanţă. Motiv pentru care m-am gândit să pun pe o listă (cum altfel?) dream-joburile mele.

Vânzătoare de cărţi – ca si fleur du lys aş adora să lucrez într-o librărie. Să pun toată ziua mâna pe cărţi, să le înregistrez, să le comand, să le răsfoiesc… oh, orgasmic nu alta…

Patroană de pensiune – să am o pensiune în oraş sau undeva la munte ar fi un stil de viaţă ideal pentru mine. Să primesc mereu turişti, să mă întreţin cu ei, să îmi povestească despre locurile din care vin, impresiile pe care şi le-au facut aici… that kind of stuff…

Ingrijitoare la un adăpost de câini sau patroana de adapost de câini – ioi, inconjurată de lătrătoare toată ziua, de ochi de-aia care nu mai ştiu cum să îţi mulţumească, să umblu să le fac rost de mâncare, de părinţi adoptivi, Doamne cu câtă plăcere aş face-o!

Ghid turistic – să mă plimb cu turiştii prin diverse ţări şi oraşe, să le povestesc despre istoria locurilor, să am posibilitatea să văd şi să învăţ cât mai multe despre destinaţii diferite. în aceeaşi categorie intră orice meserie care mă pune pe drumuri şi în care tre’ să le arat oamenilor ceva.

Hm… se pare că’s cam puţine…înainte să scriu postul aveam impresia că’s mai multe. Oricum lista rămâne deschisă, deci e oricând timp de completări.
Ideea principala din tot postul ăsta e că orice implică animale, cărţi şi călătorii e pe gustul meu. Are cineva un job disponibil în domeniile astea şi cât de cât bine platit? ;))