Inainte de tacere

Autor: Ernesto Sabato
Nationalitate: argentinian
Titlu original: Antes del fin
Anul aparitiei: 1998
Premii: nu
Ecranizare: nu
Nota mea: 8/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

De Ernesto Sabato am aflat tot de pe net, de pe bloguri. Însă din neatenţie sau din obişnuinţa cu care nu citesc recenzii ale cărţilor pe care nu le-am citit, nu l-am asociat cu nici un titlu. Chiar dacă Despre eroi şi morminte e foarte cunoscută, eu n-am ştiut că e scrisă de el decât din cartea asta. Numele lui însă a fost mai uşor de reţinut pentru ca deh, Antonio Sabato Jr. arată într-un mare fel.

Înainte de tăcere este ultima lui scriere şi este o autobiografie. N-am ştiut asta când am comandat-o de la tamada, dar pentru ca preţul se încadra în diferenţa până la 100 de lei, am ales-o. Am făcut o alegere bună pentru că e cartea cea mai indicată să-mi facă cunoştinţă cu Ernesto Sabato.

Ca orice autobiografie, începe cu perioada copilăriei, guvernată de o figură paternă severă, care până la vârsta maturităţii se îndulceşte şi toate acţiunile tatălui din trecut capătă înţeles. În anii studenţiei se alătură grupurilor de anarhişti şi de comunişti. Studiază matematica şi fizica, iar rezultatele şi aplecarea pe care le are pentru ştiinţe prezic un viitor strălucit în domeniu. Abandonează acest viitor din cauza pornirilor creative literare, refuză oferte tentante, motiv pentru care trezeşte reacţii sceptice cu privire la opera literară pe care ar putea să o creeze. Acceptă totuşi una dintre ofertele care i se fac în domeniul fizicii, dar renunţă după câtăva vreme pentru a se retrage în liniştea munţilor Cordobei.

În calmul naturii îşi scrie primul roman care este refuzat de toate editurile, dar care până la urmă vede lumina tiparului datorită lui Camus cu care Sabato avusese vagi legături în perioada sa comunistă.
Pe lângă fizică, matematică şi literatură, Sabato era pasionat şi de pictură, reuşind să se exprime la fel de bine pe pânză ca şi pe foaie.

A doua parte a cărţii reprezintă o vedere proprie despre secolul XX, pe care îl consideră unul dintre cele mai violente. Vorbeşte atât despre ororile Argentinei cât şi despre cele ale întregii lumi: exploatarea copiilor, uciderea sau vinderea lor, migrarea indienilor în marile oraşe, sărăcia mizerabilă în care trăiesc şi despre bolile care au reapărut: TBC, holeră şi sifilis.

Vinovată pentru această decădere unanimă a populaţiei de pe întreg Pământul este în opinia lui economia. În interesul ei pare toată lumea să trăiască.  Zilnic se întristează când citeşte ziarele sau când se uită la ştiri, moment în care mi-am amintit de repulsia mea pentru ştirile de la ora 5. Lumea îi apare ca un nesecat izvor de degradare.

Deşi aminteşte în câteva locuri de soţia sa Matilde, si de fiul lor, Jorge, nu dezvăluie mare lucru din viaţa trăită împreună. Însă partea a II-a îi este dedicată lui Jorge şi din ea răzbate durerea sfâşietoare şi drama unui părinte ce i-a supravieţuit fiului lui.

Chiar dacă aparţine memorialisticii, o ramură a literaturii pe care eu nu o prea exploatez, mi-a făcut plăcere să îl descopăr pe argentinian prin Înainte de tăcere, memorii scrise la vârsta de 80 de ani, scrise cu o luciditate ieşită din comun.