Călugării literaturii

Alte posturi m-au făcut să îl aman pe ăsta, şi m-am tot gândit la el pentru că abia aşteptam să îl văd scris. Am terminat recent o carte (a cărei recenzie va apărea duminică) şi personajele şi subiectul ei mi-au dat ideea. Am citit câteva cărţi ale căror personaje erau călugării şi în aproape toate subiectul se învârtea în jurul căderii în păcat. La urma urmei tind să cred că la un moment dat în viaţa oricărei feţe monahale se întâmpla aşa ceva. Luându-le pe rând şi într-o ordine cronologică, să aruncăm o privire înspre destinele imaginate ale celor câtorva călugări pe care i-am întâlnit eu în lecturile mele.

AmbrosioCălugărul lui M.G. Lewis a fost prima întâlnire cu un astfel de personaj. Am fost fascinată de măreţia lui, de respectul pe care îl impunea credincioşilor şi apoi de ireversibila lui prăbuşire în necredinţă, dar mai ales în păcat. De pe culmile adoraţiei maselor ajunge să-şi vândă sufletul Diavolului în ultimul moment al vieţii. Dorinţa carnală stârnită de Matilda, o femeie deghizată în discipolul lui, îl încurajează să o dorească şi pe Antonia. Sfârşeşte prin a o viola şi apoi prin a omori. Decăderea este completă, pentru că pentru el nu mai exista nici o cale de salvare.

Abatele Pafnutie – nu este tocmai călugăr, ci un pustnic ce traiste în izolare. O visează pe frumoasa curtezană Thais şi îşi propune să o salveze de la viaţa desfrânată pe care o duce. Se duce după ea în oraş, îi vorbeşte, o convinge şi o închide într-o mănăstire. Însă înainte de acest sfârşit, frumoasa prostituată îl farmecă şi pune stăpânire pe gândurile curate ale abatelui. Odată cu dorinţa pentru ea, se nasc în sufletul lui şi alte sentimente interzise unui cleric: ura, violenţa, dispreţul. Însă când poftele carnale nu-i mai dau pace, se urcă în vârful unui stâlp pentru a se autopedepsi. Sfârşeşte prin a-şi renega credinţa.

Adso – călugărul din Numele trandafirului îmi pare unul dintre cei mai cuminţi şi pioşi. Păcătuieşte o singură dată, aproape fără să îşi dea seama ce face şi imediat după se căieşte şi trăieşte în continuare viaţa pe care şi-a ales-o. În bucătăria mănăstirii în care investighează crimele se iubeşte cu o tânără tarancă, deosebit de frumoasă, care vine acolo să primească de mâncare pentru familia ei. A doua zi, i se spovedeşte lui Guglielmo şi nu mai păcătuieşte de atunci înainte. Tot respectul.

Cayetano Delaura – un călugăr de temut cu atât mai mult cu cât se pricepe într-ale exorcizărilor. În timp ce îi îngrijeşte rănile tinerei Sierva Maria, are timp să îi şi cadă cu tronc. Se îndrăgosteşte de ea, de parul ei arămiu şi lung cum nu mai văzuse până atunci şi o vizitează în fiecare noapte în celula ei de la mănăstirea Santa Clara unde este închisă şi unde îşi aşteaptă exorcizarea. Dragostea lor e reciprocă şi dintre cei patru este singurul care simte o dragoste adevărată pentru o femeie. Toţi ceilalţi cad prada pasiunii şi dorinţei o singură dată. La fel ca şi pe ceilalţi plăcerea trupească îl duce la pierzanie. (Despre dragoste si alti demoni)

Cam atâţia călugări am cunoscut eu. Mai sunt, ştiu sigur, poate îmi povestiţi şi voi despre cei pe care îi cunoaşteţi.

10 Comments

  • afreuda

    Eu i-am intalnit pe cei din Justine. Brrrr… Si parca prin Numele Trandafirului a fost o crima facuta de un calugar, dar nu bag mana-n foc pentru asta.

  • lup alb

    Sincer sa fiu, nu prea m-au atras cartile despre viata monahala ( si in literatura romana gasesti destule ).
    Da, Numele trandafirului este carte de capatai. Si da, crimele au fost facute de un calugar.
    Cartile care insemna ceva pentru mine sunt:
    Tudor Ceaur Alcaz- Teodoreanu
    Parfumul – Suskind
    IArna vrajbei noastre- Steinbeck.
    O singura carte mi s-a parut fantastica, crud-reala si infioratoare: Luni de fiere- Bruckner. Efectiv, dupa ce am terminat-o mi s-a facut rau fizic simtind-o ca pe o vraja rea. Drept urmare am exilat-o in biblioteca pe un raft. O privesc cu respect dar nu o mai deschid. I-am pus centura de castitate.

  • nebuloasa

    Parintele Chisolm din “Cheile Imparatiei” de A. J. Cronin. Nu-i tocmai calugar, dar determinarea lui e demna de luat in seama, desi e greu de crezut ca mai exista oameni atat de dedicati si de credinciosi. E o carte minunata.

  • Tomata

    @ Lori –> Din ce roman? 😀

    @ Cartitzoiu’ –> Aia erau perversi rau pe-acolo, da’ Adso era cel mai nevinovat. 🙂

    @ afreuda –> Uuuu, Justine ma asteapta si pe mine, desi mi-e cam nu stiu cum sa ma apuc de Sade. Nu cred ca o sa-i fac fata. 😀

    @ insemnari din subterana –> M-am gandit la Manolios, dar el nu este fata bisericeasca. Adica devine el un sfant la un moment dat, dar cand este ispitit de frumoasa vaduva nu este locuit de Duhul Sfant. De-asta nu l-am bagat si pe el. Si in plus nu pacatuieste cu nici o femeie, trupeste vorbind, daca imi amintesc eu bine. 😀

    @ maria –> idem insemnari din subterana.

    @ lup alb –> Nici pe mine nu m-au atras, dar asa le-am ales, sau asa m-au ales. 😛 Nici n-am lasat o carte deoparte cand am vazut ca despre religie e vorba. Chiar aseara am inceput Luni de fiere. urmeaza sa scriu despre ea, asa ca stai pe-aproape. 😛

    @ nebuloasa –> Merci de recomandare. N-am auzit de cartea asta. 🙂

Leave a Reply to Tomata Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge