Îmi plac bărbaţii care beau cafea

În viaţa mea nu se preumblă prea mulţi bărbaţi cu care să beau cafeaua. Taică-miu nu pune strop de cafea în gură şi când eram mică mi se părea că e cool, că e mai deosebit, mai unic. Nici o altă fetiţă nu avea un tată care să nu bea cafea. Am fost atentă la aspectul ăsta. Iubi n-are nici el nici o treabă cu cafeaua. Deci cu cine să-mi pierd eu vremea dimineaţa (presupunând că aş avea vreme dimineaţa), pe o terasă a casei mele imaginare, discutând despre noaptea trecută, despre ziua ce urmează să se întâmple, despre lucrurile pe care urmează să le fac?

E aşa fain să pierzi vremea savurând o cafea, bucurându-te de aroma şi gustul ei… acum nu că ar fi aiurea sau neplăcut să bei cafeaua cu fetele. (Io din păcate n-am nici de-alea). E ok, da’ parcă un tip care bea cafea că să funcţioneze mai bine e mai mişto. Nu mă întrebaţi de ce pentru că nu ştiu. E ca şi când admiri pe cineva pentru că ştie să fluiere cu degetele în gură.
Neavând prea mulţi bărbaţi prin preajmă care beau cafea, cum ziceam, de fiecare dată când sunt la o masă cu unul care îşi comandă una, mă mir în mine de parcă am nevoie de o reconfirmare: „da’ mă! Şi bărbaţii beau cafea!”