De ce mă fascinează pe mine fotografii?
Acu’ ceva timp mi se părea că debordez de spirit creator şi că n-ar fi fost mare lucru să fac nişte fotografii mai profesioniste, mai artistice, mai deosebite de cum le făceam înainte. Din păcate doar mi s-a părut, pentru că spiritul creator nu există la mine sub altă formă decât cea a cuvintelor, şi câteodată nici acolo. Poate şi ăsta doar mi se pare că există, dar măcar la capitolul ăsta primesc cât de cât feedback. 😉
Pentru mine expresia: „O imagine face cât o mie de cuvinte” nu prea se validează pentru că n-aş şti să creez o asemenea imagine care să genereze o mie de cuvinte. În schimb aş putea scrie o mie de cuvinte despre o imagine…
În fine, nu despre asta voiam să zic, dar m-a luat valul şi am aberat puţin. 😛
Ideea postului e că io am un respect deosebit pentru fotografi. Pentru că, în opoziţie cu pictorii, ei lucrează cu fracţiuni de secundă, cu momente, cu faze. Să surprinzi un zâmbet sincer sau o expresie angoasată, neprelucrată, neimpusă, e destul de tricky pentru că oricâte indicaţii scenice i-ai da modelului, niciodată n-o să-ţi ofere la comandă sinceritatea de care ai nevoie.
Să surprinzi un moment al zilei care durează maxim câteva minute, o lumină care cade nu ştiu cum pe subiect doar la o anumită oră, să călătoreşti doar pentru a da naştere unor fotografii prin care să redai frumuseţea naturii…
Să creezi iluzii, să naşti idei originale, poezie de imagini, metafore vizuale, sensuri noi prin titluri, concret prin abstract sau abstract prin concret… nu-i puţin lucru. Văd multe fotografii aproape zilnic şi mă minunez de culori, de idei, de decoruri, de personaje, dar cel mai mult de mesajul lor. Pentru că adevărata fotografie e purtătoare de mesaj. Adevărata fotografie te face să păstrezi pe retină şi în minte imaginea pe care ai văzut-o.
De asta sunt eu fascinată.
Eu parca tot mai mult as admira pictorii. Parca o fotografie (total neprofesionista) as putea si eu sa fac.
Dar pictat… hm, nici pensula nu stiu s-o tin in mana. 😀
Eu admir pe orice artist. Inclusiv pe aia care fac arta din gunoi [si apoi o fotografiaza 😛 ]
Cred ca mi-am ratat o viata de pictorita distrusa cand am ales medicina, si de obicei imi vine sa plang in fata unor picturi. Dar asta se intampla si in fata fotografiilor, a unui film bun, a unei melodii frumoase [de obcei clasica], a unui paragraf dintr-o carte…
Dar picturile, of. Imi intorc stomacul pe dos mai rau ca un barbat uneori. Un Dali, de exemplu. Pur si simplu imi taie rasuflarea. La fotografii, ma mai uit [nu cu obsesia unui fotograf, ci cea a unui voyeur], dar au fost putine care sa-mi opreasca inima.
Sunt de acord in mare parte cu tot ceea ce ai zis, cu toate ca nu cred ca poti pune un fotograf mai sus de un pictor. E adevarat, nu e usor sa scoti o poza buna, dar e la fel de greu si sa pictezi un tablou frumos. Cred ca toti artisti sunt la egalitate, nimeni nu e mai presus sau mai prejos.
Eu cred ca nu trebuie facute ierarhizari in arta. Mai ales intre doua tipuri diferite de arta: fotografia si pictura. E drept ca ambele sunt vizuale, dar pictorul creaza incet, demiurgic o lume din penel, iar fotograful surprinde, fura ce-i drept genial, un moment, un crampei. Ceea ce descrii tu in ultimul paragraf(“poezie de imagini”, “metafore vizuale”) se poate aplica amandurora. Atat timp cat artistul (indiferent ce este el fotograf, muzician, poet, pictor…)creaza o emotie in noi si-a atins scopul. Nu vedem o fotografie numai cu “ochiul”, nu ascultam muzica numai cu “urechea”, toate astea le facem si cu sufletul.
M-a incitat subiectul 🙂
Si mie-mi plac foarte mult fotografii si oricat m-as stradui n-am domne’, n-am ochi, n’am mana…
de aceea admir cu stangacie din umbra
Creativitatea nu este altceva decat 1% inspiratie si 99% transpiratie, ca sa-l parafrazez pe… Edison… maestru in materie de creativitate…
Eu ii admir deopotriva si pe fotografi ,dar si pictorii.Nu pot spune clar de ce… Atat pot afirma: ca am vazut fotografii geniale ,dar si tablouri fabuloase…
MA bucur candvad ca mai sunt totusi si oameni ce apreciaza pozele. Majoritatea inca se crucesc cand vad ca bag bani in aparate foto [ am muncit un an si ceva pt actuala achizitie :D] dar asta ma face fericita. Nu este moment mai frumos decat atunci cand apesi.. se aude tac.. si apoi vezi pe ecran produsul final fix cum il doreai! E ceva de nedescris! Mai ales apoi.. cand public pozele pe blog si primesc feedback bun la ele.. 😀 E chiar a dream come true!