Romanul adolescentului miop
Autor: Mircea Eliade
Nationalitate: roman
Titlu original: idem
Anul aparitiei: 1989 (scris in 1927)
Premii: nu
Ecranizare: nu
Nota mea: 9.5/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu
Îmi era dor să citesc literatură română şi cum Romanul adolescentului miop circula pe la SdC mi-a făcut cu ochiul. După ce am luat-o cu mine acasă de două ori şi am înapoiat-o neatinsă a trebuit să o împrumut de la bibliotecă pentru a o citi. P Îmi place Eliade. Mi-a plăcut şi Maytrei şi Nuntă în cer, aşadar nu îmi făceam probleme că Romanul adolescentului miop nu-mi va satisface aşteptările.
Pe măsura ce înaintam cu lectura, o mulţime de comparaţii cu alte romane mi-au răsărit în minte. Şi cu toate astea, cartea are propria ei savoare şi originalitate.
Un băiat îndrăgostit până la obsesie de cărţi, traversează adolescenţa şi anii de liceu cu dorinţa de a-şi scrie romanul tinereţii. Observă gesturi, ascultă dialoguri, meditează, inventează, totul pentru că romanul lui să redea cât mai exact evenimentele şi trăirile ce-l străbat la vârsta lui. Deşi îşi doreşte autenticitate, se gândeşte să trişeze fiindcă numai un roman care conţine în el o poveste de dragoste ar avea succes la public. Fiind însă aproape un antisocial, nici vorbă de fete în preajma lui. Singura data când încearcă să se bucure de o prezenţă feminină, reuşeşte să ii aducă acesteia lacrimi în ochi. El este un sentimental, un nemulţumit, un neliniştit, un trist. Aproape un emo care ia în considerare inclusiv varianta sinuciderii şi râvneşte la dragostea Soniei din cartea lui Ionel Teodoreanu.
Romanul adolescentului miop este chiar titlul cărţii pe care „Doctorul” vrea să o scrie, o biografie şi o frescă a liceului la care învaţă. Însă în loc de scrierea romanului în sine, el notează în propriul jurnal tot ce şi-ar dori şi mai ales cum şi-ar dori să apară în cartea lui. Scrie ce gândeşte, ce simte, cum se pregăteşte, ce va fi adevărat şi ce nu, ce personaje vor trece din real în imaginar, astfel încât romanul adolescentului lasă impresia că se scrie singur.
Corigent la matematică şi la germana, materii pe care le detestă la fel că şi chimia, singura lui plăcere e cititul şi scrierea articolelor. (Cam ca şi mine acum, doar că înclinata spre limbi străine, dar întru totul împotriva cifrelor).
Unul dintre romanele de care mi-a adus aminte este Portret al artistului în tinereţe pentru că asemenea lui, protagonistul lui Eliade se supune la cazne fizice în vederea purificării sufletului. Într-o permanenta căutare a sinelui, prin încercări numeroase de descoperire a sensului vieţii lui, măcinat de întrebări fără răspunsuri, adolescentul îşi urmează firul existentei ca oricare alt adolescent. Apoi gândul mi-a ajuns la Bernard din Valurile Virginiei Woolf şi la Edouard al lui Gide din Falsificatorii de bani. Toţi trei sunt nişte scriitori rataţi care poartă mereu cu ei un carneţel unde notează idei, frânturi de dialoguri, caracterizări sumare, observaţii laconice şi mai degrabă trăiesc romanul în loc să-l scrie.
Deşi amuzant în cea mai mare parte, tonul cărţii devine deosebit de serios odată cu maturizarea băiatului. Lucrurile arată altfel la ieşirea din adolescenţa, preocupările, planurile şi pasiunile nu mai corespund cu cele pe care anii de liceu le-a protejat în mansarda lui. Jurnalul lui înregistrează alt fel de gânduri, mai rare, mai profunde, mai mature.
Eu n-am studiat cartea în liceu, dar acum, din câte ştiu, face parte din programa şcolara. Deşi am citit-o abia acum, mi-aş fi dorit să o citesc atunci când ar fi avut un impact mai mare asupra mea.
36 Comments
Mihai
cred ca cel mai mare impact il are asupra adolescentilor miopi 🙂
Stefy
mdah..si eu urasc stiintele exacte si ador sa scriu, dar cu cititul am lasa-to mai moale. Un coleg de-al meu a citit romanul si a ramas fascinat (cred ca de atunci tot timpul citeste :)) ). Eu nu am apucat sa-l citesc, de fapt…acum nu mai am timp sa citesc (numai unele bloguri)
Nu mai face parte din programa scolara 🙂
ambasadoarea
Pt. ca vreau sa-ti confirm, repet: cartea ar fi avut alt impact asupra ta daca o citeai in liceu. Eu am considerat-o fermecatoare, aproape vrajita 😉
LiaLia
Em am citit-o pe la 15 ani, când dăduse strechea în mine cu Eliade, stârnită de un frumos rebel fără cauză de vreo 17 🙂 Îmi aduc aminte că atunci, la creierul de atunci, mai bine zis, mă cam uitam “de sus” la personajul angoasat. Dar musai trebuie să recitesc, să văd cum îl percep acum 🙂 Mulţumesc de amintire!
tartoras
Am citit “Romanul adolescentului miop” in adolescenta , si de atunci o recitesc periodic…Pe mine m-a fermecat, tocmai de aceea am luat-o cu mine pe oriunde m-au purtat pasii…in viata.
Acum cateva saptamani am retrait aventurile adolescentului Eliade…
CrissTina
Am citit-o pe la 16 ani şi am adorat-o pe loc. Mi-am umplut vara cu lecturi, de s-a speriat mama că am luat-o razna. Nu mai ieşeam din casă, nu căutam pe nimeni. Bine că nu a ţinut decât o vară. Acum, o recitesc din când în când, în special vara, acasă la ai mei. Dar romanul meu preferat al lui Eliade rămâne “Noaptea de Sânziene”.
Ciupercutza
Una din cartile ce mi-au marcat adolescenta 🙂 Sunt curioasa ce impact ar avea asupra mea la varsta de acum.
Chiar zilele astea recitesc Maytrei. Dupa aia iau “miopu”. Bine ca mi-ai amintit de el 😉
Cinabru
Pe la 15 – 16 ani mi s-a parut fascinanta, acum parca nu o mai gust cu aceeasi placere. Ma rog, in general nu m-a atras scriitorul Eliade, dar m-a fascinat gazetarul si ma infricoseaza omul de stiinta. Recenzia mi-a placut, Tomato, mi-a placut mult.
carlitos
si eu am citit-o in timpul adolescentei… si, desi nu eram mioapa, a avut acelasi impact asupra mea, ca si asupra predecesorilor mei comentatori. 🙂
unele carti au “varsta” lor, sunt scrise pentru a fi “magice” intr-o anume etapa a vietii… citite mai devreme sau mai tarziu, nu mai au aceeasi putere asupra mintii…
dragos c
nu stiu daca nu cad ca musca-n lapte, dar eu am o problema cu editiile. nu stiu ce editie e cea citita de tine, daca are si gaudeamus, continuarea romanului, care e musai. stiu ca le-a scos impreuna minerva si humanitas. iote, domle, citeste lumea eliade…
Oana
am citit-o o data pe la 16 ani, cand intrasem intr-o frenezie a lecturilor (din pacate acum am lasat-o mult mai moale). si am reciti-o la 20 si-un pic. dar parca fara sa mai aiba acelasi gust. e o carte frumoasa, totusi.
ixtab
Foarte fain Eliade. Si eu am gustat romanul adolescentului miop. Si inca si mai mult mi-a placut nunta in cer, si o mare parte din nuvelele lui fantastice. In adolescenta citeam tot ce prindeam de eliade, i-am devorat pana si memoriile. Numai istoria religiilor nu am citit-o la vremea aia…
Si imi amintesc foarte clar de chinurile la care era supus doctoru ca sa invete la matematica, cum amana de pe-o luna pe alta, de pe-o saptamana pe alta, pana ajungea sa trebuiasca sa invete toata trigonometria intr-o singura noapte. Asa faceam si eu prin facultate…
teo.georgescu
Eu am fost un adolescent miop. Si la propriu, si la figurat. Si, intr-adevar, exista carti care au timpul lor pentru a fi citite. Asta este una dintre ele. La “batranete” nu mai are aceeasi savoare, ti se poate intampla, chiar, sa ti se para , pe alocuri…usor naiva…
Alle
Acum observ lista ta de lecturi ;;]
Impresionata ;]]…
Eu cand eram prin a 3a, a 4a, îmi făceam liste cu lecturi, şi le comparam cu cea mai bună prietenă :))
Laura
Eu nu am citit inca acest roman a lui Eliade, dar m-ai convins sa ma apuc de el :D. Tot de Eliade iti recomand si “Domnisoara Christina”
Tomata
teo.georgescu
Sarbatori fericite si linistite!
Dan
Paste fericit si o primavara senina ca masinuta!
dAImon
Ontopic: Cartea mi s-a parut slabuta. E stilul clasic al lui Eliade. Memoriile is pe aceeasi linie, dar macar acolo e toata viata lui.
Off: Sarbatori fericite sa ai 🙂
Dan
Hristos a înviat!
Tomata
Pingback:
Laura
Am incepul romanul saptamana trecuta! Il ador pe Eliade, insa acest roman, nu ca ma dezamageste, dar nu reusesc sa citesc mai mult de 10 pagini si ma opresc! :(. De atunci aam terminat alte 2 carti 😀
Nu este un roman urat,nici pe departe, insa.. clar e ca trebuie sa-l citesc pana la capat si poate gandul ca trebuie sa primesc “Nunta in cer” si “Domnisoara Christina”, ma va stimula 😀
Tomata
kalasnikov
Cartea asta ii o mare pierdere de timp!Cred ca e o prostie sa nu-ti placa stiintele ca matematica,chimia etc,stiinte care te ajuta in viata si in viitorul job..nu pasiunea de a scrie si de a citi pana vezi literele invers:)
kely
nu este in programa scolara dar eu tre sa citesc ca am o diriga…… si ne pune sa citim dar eu nu citesc oricum dar dupa rezumate imi cam place:)
Tomata
Elena
Eu am 15 ani si am inceput sa studiez la romana Romanul adolescentului miop. Am citit cartea si sincer mi-a placut. Mai ales ca ii inteleg pasiunea pentru lectura si cred ca intr-o anumita masura el avea si o pasiune pentru scris. Probabil asa se descarca de toata emotiile pe care il incercau sau cel putin eu asa fac uneori…
Cartea e foarte buna. Cred ca are un bagaj de experiente si dovedeste ca adolescentii sunt tot adolescenti fie ca sunt in anul 1927 fie ca sunt in anul 2010.
Tomata
Elena
Am sa trec cat de des imi permite timpul 🙂 Cartile sunt un subiect de care nimeni niciodata nu ar trebui sa se plictiseasca.
Zilele astea am terminat de citit Draga John de Nicholas Sparks iar ecranizarea cartii a fost facuta de curand dar presupun ca nu se va ridica la asteptarile romanului.
Tomata
geanina
aia care sunt miopi plang cand vad titlul povestirii ce chestie wazzap
AnneM
Superba cartea,nu e deloc o pierdere de timp.Eu am citit o intr a 9 a si chiar m a impresionat placut,are si faze amuzante si chestii mature strecurate pe alocuri.Acum sunt a 12 si…ma invadeaza nostalgia cand ma gandesc in urma:D.Cititi o in liceu,atunci are farmec.
Pingback:
Dorina Dănilă
Probabil ca fiecare carte se cere citita la vremea ei :). Si vremea adolescentului miop pare ca a cam trecut pentru mine. Am citit alte romane ale lui Eliade (“Nunta in cer” pe nerasuflate) si mi-au placut mult, dar “Romanul adolescentului miop” il citesc cu greutate. Sincer, e o dezamagire pentru mine.
Tomata
si mie mi s-a intamplat cu alte carti. si inca cu alea super apreciate 🙂
pt mine Adam si Eva a fost o dezamagire.