Romanul adolescentului miop

Posted by On 14.04.2009 36 Comments

Autor: Mircea Eliade
Nationalitate: roman
Titlu original: idem
Anul aparitiei: 1989 (scris in 1927)
Premii: nu
Ecranizare: nu
Nota mea: 9.5/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

Îmi era dor să citesc literatură română şi cum Romanul adolescentului miop circula pe la SdC mi-a făcut cu ochiul. După ce am luat-o cu mine acasă de două ori şi am înapoiat-o neatinsă a trebuit să o împrumut de la bibliotecă pentru a o citi. P Îmi place Eliade. Mi-a plăcut şi Maytrei şi Nuntă în cer, aşadar nu îmi făceam probleme că Romanul adolescentului miop nu-mi va satisface aşteptările.

Pe măsura ce înaintam cu lectura, o mulţime de comparaţii cu alte romane mi-au răsărit în minte. Şi cu toate astea, cartea are propria ei savoare şi originalitate.

Un băiat îndrăgostit până la obsesie de cărţi, traversează adolescenţa şi anii de liceu cu dorinţa de a-şi scrie romanul tinereţii. Observă gesturi, ascultă dialoguri, meditează, inventează, totul pentru că romanul lui să redea cât mai exact evenimentele şi trăirile ce-l străbat la vârsta lui. Deşi îşi doreşte autenticitate, se gândeşte să trişeze fiindcă numai un roman care conţine în el o poveste de dragoste ar avea succes la public. Fiind însă aproape un antisocial, nici vorbă de fete în preajma lui. Singura data când încearcă să se bucure de o prezenţă feminină, reuşeşte să ii aducă acesteia lacrimi în ochi. El este un sentimental, un nemulţumit, un neliniştit, un trist. Aproape un emo care ia în considerare inclusiv varianta sinuciderii şi râvneşte la dragostea Soniei din cartea lui Ionel Teodoreanu.

Romanul adolescentului miop este chiar titlul cărţii pe care „Doctorul” vrea să o scrie, o biografie şi o frescă a liceului la care învaţă. Însă în loc de scrierea romanului în sine, el notează în propriul jurnal tot ce şi-ar dori şi mai ales cum şi-ar dori să apară în cartea lui. Scrie ce gândeşte, ce simte, cum se pregăteşte, ce va fi adevărat şi ce nu, ce personaje vor trece din real în imaginar, astfel încât romanul adolescentului lasă impresia că se scrie singur.

Corigent la matematică şi la germana, materii pe care le detestă la fel că şi chimia, singura lui plăcere e cititul şi scrierea articolelor. (Cam ca şi mine acum, doar că înclinata spre limbi străine, dar întru totul împotriva cifrelor).

Unul dintre romanele de care mi-a adus aminte este Portret al artistului în tinereţe pentru că asemenea lui, protagonistul lui Eliade se supune la cazne fizice în vederea purificării sufletului. Într-o permanenta căutare a sinelui, prin încercări numeroase de descoperire a sensului vieţii lui, măcinat de întrebări fără răspunsuri, adolescentul îşi urmează firul existentei ca oricare alt adolescent. Apoi gândul mi-a ajuns la Bernard din Valurile Virginiei Woolf şi la Edouard al lui Gide din Falsificatorii de bani. Toţi trei sunt nişte scriitori rataţi care poartă mereu cu ei un carneţel unde notează idei, frânturi de dialoguri, caracterizări sumare, observaţii laconice şi mai degrabă trăiesc romanul în loc să-l scrie.

Deşi amuzant în cea mai mare parte, tonul cărţii devine deosebit de serios odată cu maturizarea băiatului. Lucrurile arată altfel la ieşirea din adolescenţa, preocupările, planurile şi pasiunile nu mai corespund cu cele pe care anii de liceu le-a protejat în mansarda lui. Jurnalul lui înregistrează alt fel de gânduri, mai rare, mai profunde, mai mature.
Eu n-am studiat cartea în liceu, dar acum, din câte ştiu, face parte din programa şcolara. Deşi am citit-o abia acum, mi-aş fi dorit să o citesc atunci când ar fi avut un impact mai mare asupra mea.

Articole asemănatoare

TOPICS