Intermitenţele morţii

Autor: Jose Saramago
Nationalitate: portughez
Titlu original: As Intermitências da Morte
Anul aparitiei: 2005
Premii: nu
Ecranizare: nu
Nota mea: 8.5/10
Alte recenzii de acelasi autor: Eseu despre orbire

N-am crezut că timpul unei alte opere de-a lui Saramago va veni atât de curând, dat fiind faptul că nu prea îmi place să citesc mai multe cărţi ale aceluiaşi autor una după alta sau la distanţe scurte de timp. Dar cum potriveala de acasă nu s-a potrivit cu cea de la schimb de cărţi, m-am nimerit aleasă de Intermitenţele morţii.

Aflând că este un alt eseu de genul „ce-ar fi dacă”, specific etichetei Saramago, ţinând seama că prima lectură m-a fermecat, mi-am zis: „Treacă de la mine, te duc la mine acasă”.

Am perceput cartea ca fiind alcătuită din două parţi, deşi ea, din punct de vedere grafic nu are aspectul că ar fi împărţită in vreun fel. Cam în prima jumătate, destul de tărăgănată aş putea spune, se povesteşte despre cauzele, efectele şi consecinţele unei morţi plecate în concediu. (Scurtă paranteză: cred că înţeleg mai bine ce sens are expresia: „a arăta ca moartea in vacanţă”.) Adică, din prima zi a unui an oarecare, într-o ţară nenumită, nimeni nu mai moare. Din nici un motiv. Accidente, boli neiertătoare, crime, toate rămân impotente in faţa noii situaţii. Spitalele se umplu, agenţiile funerare si societăţile de asigurări sunt în pragul falimentului şi biserica agonizează pentru că acolo unde nu mai e moarte, nu mai e nici înviere, prin urmare nici credinţă in Dumnezeu.

Pana la urmă apare o soluţie salvatoare, astfel încât cei care trebuie sa îşi dea obştescul sfârşit, să o facă fără să se mai chinuie. Toate bune şi frumoase, până când directorul televiziunii naţionale primeşte o scrisoare de la însăşi Moartea (ar fi trebui sa îi scriu numele cu literă mică, deoarece aşa îi este dorinţa) prin care anunţă că s-a întors şi dă startul la decese. Îi vine însă alta idee – în cursul lipsei avuse timp de meditat – şi devenind mai miloasă, le dă oamenilor prilejul ca înainte de a părăsi această lume să îşi încheie socotelile cu viaţa. Adică le va trimite o înştiinţare cu o săptămână înainte, ceva de genul: „You’ll die in seven days”.

În partea a doua, unde romanul începe să devină interesant, Moartea este personajul principal, umanizată fiind (într-un fel in care puţini dintre noi pot concepe) de munca pe care o depune pentru a-i ajuta pe oameni să moară cu toate treburile puse la punct. Necazul o loveşte când una dintre scrisori face drum întors cam de vreo trei ori. Înnebunită de nedumerire, recurge la cea mai la îndemână metodă de a încerca să ucidă un om: transformându-se intr-unul.

Având la bază dorinţa oamenilor de a aparţine eternităţii şi de a sfida moartea, Saramago oferă un posibil răspuns, însă nu unul utopic, care ne garantează că a trai veşnic e sinonim cu fericirea, ci un răspuns care ne dă viaţa veşnică fără tinereţe si putere fizică veşnică. Degeaba trăieşti în neştire dacă corpul e locul de joacă al bolilor si al fosilizării. Varianta nemuririi şi a păstrării tinereţii eterne ne-o oferă Simone de Beauvoir in Toţi oamenii sunt muritori, şi oricum nici aia nu e o perspectivă prea veselă.

Nu mi-a plăcut că n-am aflat de ce violoncelistul n-a primit scrisoarea mov. Adică am înţeles că dacă asta nu s-ar fi întâmplat, nici întruparea morţii nu s-ar fi întâmplat, dar totuşi aşteptam o lămurire.
Un lucru pe care l-am învăţat despre Saramago e că iubeşte câinii. Are o înţelegere deosebită pentru ei şi in rolul ancorei de care au nevoie personajele lui în singurătate si deznădejde este jucat de un lătrător.
Poate nu e cea mai bună carte a portughezului, da’ merită timpul oricui. Pentru cei care caută răspunsuri.

18 Comments

  • Barbie

    la treaba cu cainele, ai dreptate. E leitmotiv in toate romanele pe care le’am citit eu si joaca rolul salvatorului sau al vestitorului.
    Daca o sa citesti mai mult Saramago, o sa remarci ca are niste fixatii (mai ales religioase si sexuale) si se vede mai ales ironia lui cu privire la credinta.

  • danutz

    oricum mie mi se pare plin de imaginatie Saramago asta. Ti-ai fi pus problema ca antreprenorii de pompe funebre ar face greva pentru ca nu exista moarte? 🙂

    Si inca ceva: Saramago e cam ateu si comunist. (vezi Evanghelia… si ironiile de prin toate cartile lui fata de capitalism)

  • Anda

    Hehe, nici eu n-am fost multumita de sfarsit, s-a terminat in pom, cumva vroiam sa stiu mai multe si despre violonist si despre moarte, cum se descurca ea asa in viata de om (daca i se face dor de coasa, de exemplu), dar pe tot parcursul cartii (dupa cele 100 de pagini boring care m-au cam terminat psihic) m-am amuzat copios, si chiar nu ma gandeam ca moartea (cu m mic, sa fie clar, ca nu-i aia cu M mare, oare cum e cea cu M?) poate sa fie asa spirituala (si in imaginatia mea chiar era genul de femeie fatala, si la figurat… daca se ecranizeaza si romanul asta ma gandesc la Monica Belucci in rolul ei).

  • Arana

    Nu-ti citesc cronica, caci Intermitentele Mortii e pe lista de must read, si must read acum (peste o carte de fapt). Si sa nu fie prea apropiata una de alta. Asa ca promit ca revin cu un comment la subiect, cu mentiunea ca ma bucur ca iti place Saramago

  • puisorul cufurit

    Consider ca este irelevant faptul ca Saramago iubeste (sau nu) cainii. Importanta este valoarea de simbol pe care o au acestia in opera sa. Si in mod sigur nu simbolizeaza doar ancora de care se agata personajele sale in singuratate si deznadejde. In plus, nu consider ca era necesara o lamurire clara cu privire la motivul pentru care violoncelistul n-a primit scrisoarea mov. Respectivul motiv se afla gravat, binisor, in opera. Dar intr-un mod foarte fin si deloc accesibil oricarui cititor. Caci atunci cand cineva “il” citeste pe Saramago, are nevoie de multa atentie, inteligenta si, de ce nu, de experienta.

  • Tomata

    Si eu, da’ io trag chiulu’. 😀

    @ barbie –> Se prea poate, da’ sincer, e treaba omului ce orientari avea. Si daca imi place cum scrie, il accept cu toate cele. 😛

    @ danutz –> Sau ca societatilor de asigurari de viata le-ar veni ideea sa faca asigurare pentru a doua moarte? Sau cum era? :)))

    @ Anda –> Eu mi-am imaginat-o intotdeauna ca pe o femeie incredibil de frumoasa. Nu pot sa ma gandesc la o actrita care ar putea sa o joace. 😛

    @ INTJ –> 🙂 Eternul indragostit.

    @ evergreen –> Sa revii cu impresii. 🙂

    @ Arana –> hehe, faci ca mine. Nici eu nu citesc o recenzie inainte de a citi romanul. Da’ te astept cu impresii cand o termini. 🙂

    @ puisorul –> Imi pari cam inversunat si tare mi-ar placea sa nu fii asa categoric. 🙂 Adica, de acord cu tine, cainii sunt un simbol, da’ daca mie imi place sa ma bucur ca he’s a dog person si nu a cat person, nu vad unde e problema. 🙂 Si mi-ar placea daca ne-ai explica si noua celorlati care n-am inteles subtilitatea motivului pentru care violoncelistul n-a primit scrisoarea. Recunosc, eu n-am dibuit niciunde adevaratul motiv, nu l-am simtit si nu mi-am dat seama. Poate am fost neatenta, poate a fost prea subtil. Astept lamuriri. 😉

  • Arana

    Cand am indoieli daca sa citesc ceva sau nu, cand vad recenzii ale unor carti pe care nu le stiu, evident ca le citesc. Dar cand cartea e atat de apropiata pe lista de to do, mai bine am rabdare. Si cu recenzia si cu impresiile. Asta ca sa nu fiu influentata. Tin prea mult la subiectivismul meu :))

  • Tomata

    @ Arana –> Da, da, chiar asa fac si eu. Uneori, numai cand nu mi se par asa importante unele carti, atunci le citesc recenziile.

  • Arana

    Hehe, uite ca am citit-o si, respectandu-mi promisiunea, am revenit.

    In primul rand, mie mi-a placut mai mult prima parte si m-a plictisit a doua. Si da, ai dreptate, desi grafic nu e despartita, e clar ca sunt 2 idei ale aceleasi fete.

    In al doilea rand, cartea a fost o dezamagire pentru mine. S-a citit prea repede, a fost prea usoara, era prea plina de ea si mi-a oferit prea putin. Ori asta, ori aveam eu niste asteptari cel putin exagerate.

  • Tomata

    @ Arana –> Wow, ai fost rapuida. 😛 Nu pot sa zic ca pe mine m-a dat pe spate, adica Eseu despre orbire este o capodopera in comparatie cu asta, dar nici nu imi pare rau ca am citit-o. Si cred ca dupa cartile alea mari pe care le-a scris, avem niste pretentii prea mari. 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge