Tinerete furata

Autor: Susanna Kaysen
Nationalitate: americana
Titlu original: Girl, Interrupted
Anul aparitiei: 1993
Premii: nu
Ecranizare: Girl, Interrupted (1999)
Nota mea: 6/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

Am vazut filmul, am vrut sa citesc si cartea. Obisnuita fiind cu ecranizari mai fidele, nu mica mi-a fost mirarea sa vad ca romanul nu respecta filmul. Insa asa se intampla cand vezi prima oara pelicula si tinzi sa crezi ca aceea e adevarata poveste.

Tinerete furata e un roman autobiografic, scriitoarea Susanna Kaysen fiind chiar „nebuna” care vorbeste. Chestia asta n-o stiam pentru ca ori in film nu era mentionata, ori mi-a scapat mie. Faptul ca Susanna Kaysen a ajuns sa fie o scriitoare vanduta si ecranizata mi se pare o mare realizare pentru o femeie ce la 18 ani a fost diagnosticata cu tulburare de personalitate borderline. De buna voie si nesilita de nimeni, tanara se interneaza intr-un spital de boli nervoase, iar cartea de fata ne relateaza cei 2 ani pe care ea ii petrece acolo, printre paciente cu boli serioase, printre doctori cu un limbaj ce dadea diagnosticelor o gravitate si mai mare, printre asistente care zi dupa zi le-au devenit pacientelor familie.

Imi vine greu sa scriu despre carticica asta. O data pentru ca predomina impresia lasata de film, a doua oara pentru ca n-am retinut mare lucru din ea si a treia oara pentru ca ii lipseste ceva. Nu stiu exact ce, dar nu mi s-a parut o carte completa, nu se fixeaza in subconstient, n-are nici un carlig pe care sa il lase in urma ei pentru aducere aminte. Am avut nefericita ocazie sa realizez ca un om inceteaza sa mai fie om cand nu poate gandi cu capul lui, cand nu poate simti cu inima lui, cand ochii lui nu transmit creierului semnalele potrivite.

Pentru a nu lasa lucrul neterminat, amintesc un pasaj care m-a impresionat putin. Cand Susanna merge la dentist, nimeni nu stie sa ii spuna exact cat timp a fost anesteziata pe scaunul doctorului. Se infurie foarte tare pentru ca timpul acela este un timp pierdut si nici macar nu stie cat timp a pierdut. Mi s-a parut ca da un alt inteles expresiei „a pierde timpul”.

Lisa din film (Angelia Jolie) este un personaj mult prea puternic fata de Lisa din carte. Adica este la fel de rebela si indrazneata, insa e mai putin prezenta si imaginea ei nu e asa pregnanta. Filmul lasa impresia ca accentul se pune pe Lisa si nu pe Susanna, lucru total neadevarat avand in vedere ca memoriile scrise ii apartin Susannei.

Pentru o credibilitate maxima, autoarea insereaza in paginile cartii rapoartele pe care le scriu medicii sau asistentele dupa ce o consulta. Astfel ca nu e nevoie ca ea sa povesteasca toate examinarile prin care trece, lasand loc povestirii altor intamplari, cugetarilor si trairilor cu care se confrunta.
Nu, n-am retinut mai multe din carte, ceea ce ma intristeaza pentru ca o sa o uit destul de repede. Atuul pe care il are e luciditatea cu care a fost scrisa. Pentru o femeie care a fost internata la spitalul de nebuni este o treaba destul de buna.