Pe jos, in toaleta femeilor

Bubuiturile ce se auzeau din strada treceau de geamurile fumurii si de intunericul laptos ce se prefacea ca ii ocroteste. Impungeau tacerea si le sadea teroarea tot mai adanc in inimi. Biroul era prea larg pentru cata teama era concentrata in coltul in care nouă oameni se strangeau unii in altii. Tinere ce de dimineata alesesera sa mearga la lucru, tineri ce se aflau acolo pentru ca ratasera momentul inarmarii si pe care frica si lasitatea ii tinea departe de infernul dezlantuit, el pentru ca venise sa fie aproape de ea si ea, ei bine ea nici nu mai intelegea rostul prezentei ei acolo. Groaza i se prelingea cu repeziciune pe interiorul pielii, al organelor si prin vene, astfel incat nici un gand, nici o alta simtire n-avea loc sa mai existe in ea.

Indrazneste totusi sa se ridice teleghidata, robotica si rece. Pe ceilalti nimic nu ii extrage din tacerea lor, din fixitatea cu care priveau anumite obiecte de pe mesele lor, atat de familiare si totusi atat de lipsite de sens. Singurul care ii urmareste silueta plutind pana in spatele usii e el. Brusc, constientizeaza ratiunea groazei ce-i amorteste gesturile. Ar putea-o pierde si cum s-o piarda cand e putina vreme de cand ea l-a scos din tristete, din depresia si din sila pentru tot ce il inconjura? Asteptase prea mult frumusetea vietii, cea despre care citise, despre care auzise la altii care i-o povesteau. Si acum cand toate astea se intruchipasera in ea, s-o piarda?

Iesi pe aceeasi usa care o inghiti si pe ea, sagetile de lumina, ascunse de ferestre, ii ghidau mersul spre toaleta femeilor. Il izbi efectul neonului si usurarea de a o regasi. Pe jos, in mijlocul posetei imprastiate pe gresie ii vazu parul aranjat in coc la spate si ii cauta privirea atintita asupra scurgerii de sub chiuveta. O stranse in brate cu atata caldura, cu atata dor incat trupul ei, aproape lichefiat, se mula pe al lui.
– Te iubesc! Fu tot ce putu sa ii spuna cand obrajii lor alunecasera aspru unul pe langa celalalt. Ii cauta gura si in soapte ragusite, gafaite ii mai repeta o data.
Iar ea, inghetata de oroarea gloantelor, pietrificata de durerea atacului orasului, intarzie sa ii raspunda. Nu pentru ca fiinta ei nu rezona cu trairile lui, nu pentru ca viata ei fusese frumoasa si pana a-l intalni pe el, ci pentru ca groaza nu-i lasase loc pentru a mai simti si altceva. Imbratisarea si umezeala buzelor lui ii amintisera de ieri, cand nu suierau gloantele si cand oamenii nu mureau pe strada si cand teroarea era necunoscuta.
– Si eu te iubesc!

Post protejat de AVERTISMENT