Filme franţuzeşti

Pana duminica trecuse deja mult timp si nu mai vazusem un film. Daca nu veneau de la voi recomandarile de-a vedea Persepolis, trecea si mai mult.
Printre drafturile mele se afla si titlul acestui post si isi astepta cuminte randul. Iata ca i-a venit. Nu pentru a ma mobiliza eu sa ma pun cu burta pe cinematografie ci pentru a avea o resursa cand ma apuca dorul. Va mai spun si ca pana anul asta eram cam dezinteresata in ceea ce priveste filmografia franceza, pentru ca suferind de o doza de superficialitate, ma indopam doar cu productii americane.

Cand insa am inceput sa scotocesc dupa ceva filme pe limba care-mi place cel mai mult, am savurat cu placere urmatoarele pelicule, pe care cu siguranta le-ati vazut si voi:

Le fabuleaux destin d’Amelie Poulain – cine n-a vazut Amelie? ;))

L’auberge espagnole –  povestea unui tanar care pleaca la Barcelona cu bursa Erasmus; intalneste acolo, intr-un apartament unde ajunge sa locuiasca, tineri din toate colturile Europei; multiculturalitatea pe care o emana grupul da o savoare nemaipomenita unei povesti aproape banale. Audrey Tautou intr-un rol secundar.

Hors de Prix – tot din filmografia tinerei domnite, care aici interpreteaza rolul unei femei intretinute. Umbla numai cu tipi cu bani, nu oriunde ci la Monte Carlo (daca imi aduc aminte bine), pana intalneste un pricajit pe care incearca sa il transforme in gigolo. Daca ati vazut filmul, nu se poate sa nu va amintiti de : „Je voudraaaaais… j’aimeraaaaais….” 😉

A la folie… pas du tout – ca sa incheiem cu Audrey Tautou, asta e un film mai complex, mai greut, mai psihologic, cu o turnura neasteptata. Pot sa va spun doar ca isi joaca rolul foarte bine.

Je vous trouve tres beau – am plans la filmul asta de-am capiat… atat de simplut, atat de cunoscut  noua si totusi atat de touchant. 😥 Merita sa il vedeti, mai ales ca e vorba despre Romania, si imaginea romancelor in Franta. Pentru cunoscatori, Medeea Marinescu e in rol principal.

Jeux d’enfants – nu-si merita locul printe ultimele nominalizari, insa ordinea in care am pus filmele e pur intamplatoare. Unul dintre cele mai interesante filme pe care le-am vazut, o nebunie de poveste de dragoste, o idee incredibila.

RRRrrrr !! – pe sarite ca am adormit din cand in cand. Nu stiu daca as mai avea rabdare, insa imi amintesc ca era amuzant.

La marche de l’empereur – Oooo, dar cat de induiosatori sunt pinguinii. M-am smiorcait si la filmul asta, se putea altfel? 🙁

Persepolis – cum ziceam si mai sus, mi-a fost recomandat in urma descoperirii Iranului de catre subsemnata, niste desene animate, alb negru, un pic amuzante, un pic dramatice, dar mult mai soft decat realitatea cruda.

Les chansons d’amour – uf, ca era sa uit. Filmul asta e… controversat si poate prea putin digerat de unii, de baieti in special, avand in vedere ca abunda in scene de tandrete… masculina. 😀

Lista mea se scurteaza vertiginos. Ori nu-mi mai aduc aminte, ori astea sunt singurele filme frantuzesti pe care le-am vazut. Va invit pe voi sa completati spatiile libere.