Ciclistă precoce
Intai anuntul si dup-aia povestile mele.
Pentru iubitorii de fotografie, si aici ma refer in special la colegii mei de la cursul foto, am un anunt de facut: pe site-ul Premiilor Ioan Chirila exista un concurs de creatie fotografica. Si cum orice concurs are niste cerinte, acesta vrea de la voi o fotografie sportiva. Intre 6 octombrie si 2 noiembrie aveti timp sa faceti si sa trimitei lucrarile voastre pe adresa foto@ioanchirila.ro. Desi concursul este jurizat, oricine poate sa voteze fotografia saptamanii. Asa ca, dati-i bataie. Daca eu n-am fost destul de explicita, poate va ajuta linkul asta.
* * *
Sub forma unei lepse, blogul aceluiasi site ma intoarce in trecut, tocmai in vremea cand aveam sub 10 ani, si practicam sporturi de performanta. Evident nici unul cu un antrenor, profesor sau indrumator, ca doar eram autodidacta si ma mandream cu asta. Cel mai practicat sport era ciclismul. Ce teren, ce pista, ce loc special amenajat sau banda verde? Prin parcari si in jurul blocului, nu pe sosea, ci pe trotuar. Plimbatul cu bicicleta era activitatea preferata in materie de comsumare a energiei. Ne strangeam o gasca de vreo 3-4 biciclete, un BMX, o semicursiera, o montana si Pegasul meu. Traseul consta in directia in care o luam si blocurile pe care le ocoleam, ca alte optiuni nu aveam. Eh, cand am mai crescut si am ajuns in scoala generala, prin clasa a VI-a, prima mea iubire a incercat sa ma duca la plimbare cu bicicleta in Parcul Rozelor. Cata indraznela sa iesim din cartier, dar din pacate nu stia unde e parcul si ne-am invartit vreo jumatate de ora pe langa el, plecand acasa cu bicicleta intre picioare, obositi de la pedalat, dar fericiti ca ne-am plimbat impreuna. 😀 Am multe amintiri legate de bicicleta si se pare ca sentimentele mele pentru ea nu pier nici in zilele noastre pentru ca e o adevarata placere sa simt vantul cum ma mangaie pe fata cand pedalez spre o destinatie.
Despre cataratul in pomi, plimbatul pe role si Prinsa va zic altadata. 😉
Iar daca vreti sa stiti ca am facut si balet, aveti deja pretentii.
Mi-ai adus aminte de zilele cand eram si eu un pui de om si eram foarte mandra ca “cei mari” ma luau cu ei la turele cu bicicleta prin cartier. Un BMX rosu ca focul ma ajuta sa tin “rotile” cu ceilalti si chiar sa ajung cateodata prima la destinatie.
Ohh….da da….cunosc…imi aduc aminte de fapt…:))
Dar stiu ca am mers la Padurea Verde…nu in Parcul Rozelor….sau nu ??? Frumoase vremuri…eh…..; )
Si eu imi aduc aminte cu palcere de vremurile cand eram spaima soselelor pe bicicleta… ce vremuri…
Cred ca in copilarie toti am fost sportivi de performanta. Eu puteam fi declarata campioana mondiala la culesul castanelor, culesul ghindelor si stransul hartiei. Nici acum nu mi-e clar ce faceau aia la scoala comunista cu atatea kilograme de castane si ghinde stranse de toti elevii sarguinciosi, pe care Revolutia i-a impiedicat sa devina UTC-isti de nadejde ::)) In paralel eram sportiv de performanta la capitolul “mersul cu rotilele” (erau unele cu patru roti, care se puneau peste adidas…o nebunie)…::))
Ceva party de ziua ta ? :))
Apropos…ce-ti doresti ?
Te pup, o zi buna !