M-am făcut mare
Mergand ieri pe strada, ca de obicei preocupata de ganduri si ascultand muzica, imi iese in cale o fosta colega de facultate. Pupaturi, zambete, alea alea, dupa care clasicul „Ce faci?” cu subintelesul de „Unde mergi?” ca era evident ca nu faceam altceva decat ca ma indreptam spre o anumita destinatie. „Ma duc pana la banca, tu?” Etc, etc, discutia se intinde pe vreo 3 minute, dupa care o parasesc si imi reiau cugetarile. Nu pe aceleasi pentru ca brusc am o revelatie. Raspunsul pe care i l-am dat m-a facut sa realizez (de parca as avea nevoie de dovezi in plus) ca sunt femeie in toata firea, om mare care beneficiaza de toate drepturile la care ravneste un copil, sau face ceea ce un copil doar pretinde. Ma duc la servici, la banca, am un salariu, imi cumpar singura haine fara sa fiu insotita de parinti, pot sa ma culc la ce ora vreau sau sa dorm la prietenul meu fara macar sa cer voie. La scoala am evoluat de la lucrari de control la examene, de la referate la eseuri sau proiecte, la lucru am clienti, deadeline-uri, particip la sedinte, si nu ma mai duc in vacanta ci in concediu. Nu am inca responsabilitatile unui melc, adica acelea de a duce o casa in spate, cu cheltuieli, intretinere si alte implicatii, nu ma confrunt pe de-a intregul cu statutul de adult si poate din cauza asta nici nu realizez prea des ca nu mai sunt un copil, ci o fiinta ce da raspundere in fata legii.
Tanjesc sa intru de tot in lumea asta cruda a greutatilor, a descurcatului pe cont propriu, a grijilor si a micilor reusite pe propriile puteri. Mai am ceva pana sa ajung in randul oamenilor mari de tot, dar pana atunci am mai crescut. Daca m-ar mai intreba cineva „ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?”, i-as raspunde cu toata sinceritatea: „Independenta”.
🙂 cred ca e prima data cand dureaza atat sa vina commenturile. Ne-ai pus pe ganduri, recunosc.
<>
Idem!
Daca m-ar mai intreba cineva „ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?”, i-as raspunde cu toata sinceritatea: „Independenta”.
Idem!
ugh, nu, no way.
Da, job, bancă, întreţinere, chirie… şi eu m-am făcut mare şi nu pot să accept încă asta! Lucrurile astea pur şi simplu NU fac viaţa mai frumoasă ci mai monotonă, mai gri…
ioai mie nu imi place sa fiu “mare”. era asa frumos sa nu am nici o responsabilitate. acum imi bat capul cu scoala, job-ul, intretinerea, curentul, netul, locurile de parcare, licenta, aprovizionarea cu mancare…how do we make it go away? 😛
lol, si io-s mare. Am ajuns sa-mi programez concedii anul viitor si d-astea. Idem cu salarul si serviciul. De cumparat haine singur nu prea-mi cumpar, ca nu ma pricep 🙂 iar de mutat de-acasa momentan mi-i lene, desi tanjesc si io dupa independenta mai ceva ca bancile dupa bani (ca tot suntem in criza financiara 🙂 ).
cat a durat in cazul tau sa te faci mare? si ce a ajutat in mod deosebit?
@bloodie – tu cand te faci mare vrei sa te faci tree-hugger?
e tentanta ideea.
@ dAImon – Eu nu vreau să mă fac nimic, vreau să rămân om, nu vreau să devin robot bine programat de societate.
eu sunt mica…nu am de mers la banca…nu am de platit facturi…am o vacanta de 3 luni…inca locuiesc cu ai mei, dar imi cumpar singura hainele:X…mai am inca mult din liceu si sincer ma bucur cat pot de perioada asta…dar sincer din cate am citit aici…cand o sa ma fac mare vreau sa devin cel putin la fel de independenta ca tine:)
He, he, din cate am vazut eu la a noua bloggereala, eu sunt cea mai mare dintre toti. Am crescut repede, am trecut prin toate, mers la banca, salariu, concedii programate, dar acum…. sunt mare de tot!
Azi daca vreau ma scol, daca nu, nu! ( ba ma scol ca trebuie sa o duc pe Daria la scoala 🙁 ), dar… pot sa ma intorc si sa ma culc la loc!! Daca vreau, azi stau toata ziua in pijama!
Daca vreau sa plec azi in concediu, nu trebuie sa cer voie la nimeni, ne-am facut bagaju’ si am plecat (toata familia). Daca vreau, fac proiecte voluntare pentru altii, fara sa cer bani de la nimeni; daca vreau, nu trebuie sa fiu angajata nimanui; daca vreau, de azi nu mai fac nimic!
Asta da independenta! Ce ziceti va tenteaza? Nu-i usor! Mai trebuie sa mai cresteti un pic, dar se poate!
@ costina –> Sa stii ca m-am speriat si eu un pic din cauza comentariilor. ;)) Dar uite, ca pana la urma s-a incumetat lumea. 😛
@ Andreea –> Ce sa-i faci, cand o sa fim prea independente, o sa ne para rau ca ne-am dorit asta. 😛
@ dAImon –> No way ce? Nu vrei sa fii pe cont propriu?
@ bloodie –> Uite, vezi, tu nu esti multumita asa, eu nu sunt multumita cu ce am eu. 🙁 Nu stiu cat de monotona e viata cu grijile si problemele independentei, insa incep sa imi iubesc linistea si spatiul mai mult decat am crezut vreodata.
@ bloo –> It doesn’t go away. ;)) Numai daca ai bani multi si platesti pe cineva sa faca totul in locul tau. 😛
@ Gabi –> Pf, bine ca lenea te impiedica, pe mine ma impiedica alte chestii mai serioase. De ce ai avea nevoie sa te mobilizezi, daca tot tanjesti si tu?
@ Kidha –> Pf, bune intrebari. A durat poate prea mult sa ma fac mare, daca te gandesti ca la varsta mea alte fete au copii si sunt maritate. Insa cred ca la mine a ajutat mult faptul ca n-am fost tinuta in puf, am lucrat inca din vremea facultatii, imi rezolv toate problemele singura si am invatat multe din carti. Cred ca asta e explicatia in graba pe care pot sa o dau. 😀
@ Denisa –> Bucura-te cat poti de mult si ce e cel mai important, intretine o relatie frumoasa si sanatoasa cu ai tai, ca altfel cand o sa mai cresti or sa te duca la disperare. Iti spun asta din experienta. Desi ai impresia ca odata cu timpul lucrurile se schimba in bine, nu e deloc asa. Cel putin nu la mine, si nici la cele 5 prietene cu care am vorbit in ultimul timp despre subiectul asta. Si eu nu sunt independenta cum as vrea, ma simt ca un leu intr-o cusca de multe ori.
@ Simona –> Tu chiar esti de invidiat. Imi doresc si eu sa ajung asa, sa fiu stapana pe timpul meu si pe munca mea… dar cat mai e pana acolo. Daca voi ajunge acolo…
Mie, toate obligatiile si responsabilitatile astea de “oameni mari” nu imi suna a independenta…
vorba insangeratei, nu vreau sa-mi petrec viata de la job la banca, de la banca la primarie, de la primarie la o socializare fortata, cu mici pauze in weekend si concediu.
cam asta era.
Fratilor, hai sa fim seriosi. Libertate fara griji nu exista. Daca esti copil, nu ai griji, dar nici mare libertate. Dormi cand ti se spune, vorbesti cum ti se spune, iesi la joaca atunci cand ti se da voie. Da, e mai usor decat sa fii liber si responsabil. Dar nu te vezi cu cine vrei tu, cand vrei tu. Nu esti stapan pe bani sau pe timp.
E grea viata asta, e mult loc de imbunatatire. Dar eu n-as vrea sa fiu inapoi copil, pentru ca eu simt ca ma sufoc cand mi se impune ceva si nu am optiuni. Vorba merdenelei – pardon, Tomatei 🙂 – merg unde vreau cand vreau eu.
Impozitele, stressul societatii, jobul, banii, ratele si altele care nu tin doar de bani… they come with the territory.
eu, mergand in vacante, am constatat ca e fain sa fii turist. 😀 si mai stiu pe cineva care voia sa fie “doamna” sau “mireasa” sau … “vecin”. :)))
@ Alice –> Stii bine ca le-ai prefera cateodata… Din pacate…
@ dAImon –> Merci ca ai clarificat. Cred ca tine si de atmosfera de acasa. 😉 La mine e de asa natura incat imi doresc sa zbor cat mai repede.
@ costina –> Dreptate mare, ce sa spun? Nu mai am ce sa adaug. 😀
@ just a cosmic girl –> :)) Vecin, asta-i tare. Eu imi doream sa mi se spuna saru’ mana. :))