Mini biblioteca mea

Nu m-am sfiit niciodata sa recunosc si n-am incercat sa ascund faptul ca iubesc cartile. Indiferent de culoarea lor, coperta lor sau paginile indoite, nu le judec in functie de criteriile astea. Stiu ca unii nu se apropie de o carte daca n-are coperta frumoasa, altii daca nu sunt proprietatea lor, altii citesc in functie de editura, iar altii nu citesc deloc. Eu ma numar printre cei care citesc o carte doar datorita subiectului sau autorului, niciodata datorita aspectului. Din partea mea cartea poate sa nu aiba coperti, daca paginile ei ascund un mare scriitor sau o poveste pe care vreau sa o cunosc in detaliu, nu-mi pasa. Din cauza asta, n-am nici cea mai mica jena sa citesc carti imprumutate fie de la vecini, fie de la Schimb de carti, fie de la biblioteca. Nu ma prea omor cu cumparatul pentru ca am posibilitatile astea si tot ce vreau sa citesc, gasesc la altii. Si pentru ca nu recitesc o carte, nu tin neaparat sa fie a mea. Cu toate astea sunt clienta fidela a colectiei Cotidianul, din care marturisesc cu parere de rau ca n-am ajuns sa citesc decat 12 romane. Nu le citesc imediat cum apar din cauza ca sunt foarte multe opere clasice pe care nu le-am citit, si am eu un fix ca inainte trebuie sa imi fac timp pentru ele. Din cand in cand mai cumpar cate o cartulie pe care o gasesc la reducere la Carturesti, sau de pe la anticariate. Mai am cateva carti dosite prin dormitorul parintilor mei, carti pe care le-au citit ei in tineretile lor si pe care urmeaza sa le citesc si eu, cand le-o veni vremea. Ama mi-a cerut sa ii arat cum arata biblioteca mea. Iat-o, asa umila cum e ea, intr-o zi ma va imbogati (sufleteste, evident).


Pentru ca NuMaPlictisi mi-a povestit ca tatal ei nu cumpara carti ci biblioteci intregi, sunt foarte curioasa de cum arata biblioteca ei. Apoi, daca imi arata si Licuriciul, si Adelina, poate Cartitoiu sau Cinabru, Cropcircles si Puisorul, eu nu ma supar. As trimite leapsa asta intregului blogroll atat de draga imi e.