Barbie
Pentru ca multe fetite au ajuns pe blogul meu cautand diverse chestii despre Barbie, pentru ca Barbie a fost un simbol al copilariei mele, si nu in ultimul rand pentru ca Barbie e o bloggerita care imi place mult de tot, m-am gandit sa ii rasfat pe toti si pe toate cu un scurt istoric al minunatei papusi.
Inainte de poze, sa va povestesc despre cum mi-a infrumsetat plasticata asta cei mai frumosi ani. Prima papusa am primit-o pe la vreo 7 ani; de fapt cred ca atunci ne-am intalnit pentru prima oara cand am fost la verisoara mea in Germania. Oooo, ce Barbie frumoasa am avut atunci, cu parul luuuung pana la fund. Si tocmai de asta ne-am gandit noi ca un relooking i-ar face bine. Aia de la Mattel nu stiau nimic, asa ca le-am taiat frumusete de podoaba capilara pana cand au aratat ca bietii emo din ziua de azi, numai ca blonde. 😀 Mna, cearta care a urmat dup-aia si pedeapsa de a nu mai primi o papusa noua pentru mult timp, au fost crunte. Daaar, cu toate astea, de-a lungul timpului, am intrat in posesia catorva originaluri si a catorva pseudo Barbie, pe numele lor Cindy, Iza sau mai autohton, Barbie romaneasca. Ieseam afara cu fetele de la bloc (a tunat si ne-a adunat numai fete in zona) si ne intindeam boarfele de nu mai avea nimeni loc sa treaca sa isi duca gunoiul la pubela. Subiectele cele mai des folosite in jocul cu Barbie erau: „mergem la disco”, „mergem la bal”, „ma doare capul/ai o aspirina?”, „mi-a murit barbatul, hai sa-l ingropam”. Imi aduc aminte ca una dintre fete isi punea papusa sa deschia usa imaginara cand venea cineva in vizita (sa ceara aspirina, evident), dezbracata. :-s Pana ne-am enervat si i-am zis ca e prea indecenta si om fi noi intre fete, dar sa puna naibii ceva pe ea, ca nu e frumos. Alteia ii lua o ora sa isi decoreze casa, atatea lucruri si lucrusoare avea. Noi toate eram cazate in garsoniere, asta isi facea vila… Fiecare dupa buget. Din pacate, barbati n-aveam, adica n-aveam Keni, nici macar pseudo Keni, asa ca pe post de masculi foloseam niste beţe mai drepte si mai groase, carora le puneam cravata sa stim unde le e capul. :)) Aaah, ce vremuri… Ar mai fi povestit, dar ma apuca plansul daca mai continui si oricum ideea era sa va arat pozele cu evolutia papusii. Dar inainte, papusile mele 🙂
Pozele le-am luat de aici.
Ce tare e evolutia asta.Sunt exact ca femeile din epoca respectiva
Eu imi taiam hainutele ca sa fac rochii si fustite pentru papusi 🙂
hmmmmm eu (stiu ca o sa se mire lumea) nu eram cu Barbie. Dar cand am primit si eu prima mea Barbie de la unchiu din Germania (evident) a patit la fel ca a ta….si urmatoarea….si urmatoarea..si …cred ca asta a fost. Dupa alea trei nu cred ca am mai primit.
E interesanta evolutia papusii…a idealului de frumusete cica. Au reprodu-o in marime naturala…nu vreti sa vedeti ce “monstrulet” a iesit si totusi din cauza ei au ajuns n fetitze complexate.
P.S. bun plan inlocuirea barbatului cu un bat gros cu cravata :)))))
Vaiiii… imi amintesc cand am primit si eu prima Barbie. Eram asa de entuziasmata ca are maini si picioare care se indoaie incat, de atata… indoiala, am stricat-o 🙂
Ce face Tomata? in caz ca te plictisesti am ceva pt tine:
http://numaplictisi.blogspot.com/2008/09/marele-mister.html
multumesc pt. aprecieri si in special pt. pozele care ilusteaza evolutia papusii Barbie. Sunt geniale, desi gurile rele (aka Cindy) striga sus si tare ca Barbie is a slut…
ma… io am ajuns pe blogul tau datorita unui comentariu pe care l-ai lasat pe alt blog, in care aveai ca logo un cur misto.. :)))
Ce vremuri…
Prima mea Barbie a fost una din aia romaneasca pe care nu o puteai dezbraca decat daca ii rupeai rochia. Cat m-am mai rugat de maica-mea sa ma lase sa i-o rup ca sa o-mbrac cu altceva :))))
Si eu le-am maltratat in multe feluri, dar n-am apucat sa sufar din cauza asta, pt ca de cum stricam una, aparea alta 😀
barbie 2001 are silicoane…:-<
@ baghy –> pai sunt facute dupa chipul si asemanarea lor.
@ Carina –> Eee, eu am avut noroc: mama mea era croitoreasa si lucra la Moda Tim. Iti dai seama cat de rasfatata eram cu resturi de materiale si cate posibilitati creatoare aveam.
@ numaplictisi –> Pai nu ti-au mai dat ca erai rea cu ele. :)))) Io m-am invatat minte dupa prima Barbie tunsa. Stiu si de aia in marime naturala si e intr-adevar hidoasa, desi pe vremea aia nu credeam asta.
@ ines –> Eu tocmai de frica sa nu le stric, nu le-am indoit picioarele. 😛
@ Lene –> Maaa, io nu ma bag in disputa, da’ Cindy oricum e pe locul 2, asa ca suprematia lu’ Barbie va dainui mult si bine.
@ blur –> ;)) Tu si mai cativa ca tine. 😛
@ Alice –> Tu ai fost mai privilegiata, eu trebuia sa astept mai mult pana aparea alta. 😛
@ Denisa –> N-are, mai, doar operatii estetice. 🙂
Tare dragut topic! Si pe mine m-au fascinat papusile Barbie. Am avut o gramada dar obisnuiam sa le stric caci le machiam cu … carioci iar parul il vopseam cu rujuri expirate luate de la mama. Au ajuns sa fie adevarate dezastre acum, dar inca mai pastrez cateva drept amintire ( chiar daca sunt mazgalite si chele).
@ DarkJade –> :)) Se pare ca toate avem placeri de-astea destructive fata de bietele papusi.
Pe mine m-au fascinat atat de tare papusile astea incat marea parte a copilariei mi-am dedicat-o confectionand haine pentru ele…Acum am mai multe papusi de acest gen,vii de data asta:fica-mea,fii-miu si alti copii carora nu contenesc sa le cos divese lucruri.
Am citit cateva randuri mai pitipoanco si vad ca tu chiar te pricepi. Bravo mai i tine-o tot asa.
Intre noi fie vorba, chiar te si admir. Salutari si numai bine
P.S – interesant domeniu……. 😛
@ irinaindira –> Si mie imi placea sa fac haine pentru ele, e drept ca nu ieseau cum as fi vrut eu, dar pe langa jocul cu Barbie, mai aveam si optiunea “hai sa facem haine la Barbie”. 😛 Mama mea e croitoreasa, dar crezi ca eu ma bucur de acelasi tratament ca si copiii tai? Nici pe departe.
@ Bleah –> Multumesc, desi nu prea imi place apelativul de pitipoanca. 😉
Pana in 1973 Barbie nu zambea, lumea era trista.
@ Joey –> Statutul femeii era de asa natura ca nici macar Barbie nu putea sa zambeasca. 🙁