Murături paterne
Imi propusesem sa fac o leapsa optimista, apoi sa dau frau liber unor ganduri ce ma framanta de ceva vreme, DAR nu puteam sa las sa treaca pe langa blog un eveniment cum nu s-a mai pomenit pana acum la mine acasa. Asa ca azi va povestesc cum am pus muraturi impreuna cu tatal meu.
Ajung eu obosita acasa, pregatita sufleteste sa imi petrec seara in compania gogonelelor, a castravetilor si a ardeilor si dupa ce iau cina, ma pun pe treaba. Al meu ilustru tata nu era prin preajma, iar eu simteam cum incet incet ma cuprinde enervarea. Pun mana pe telefon, sun, imi inchide, sun din nou, imi inchide din nou si tot asa de vreo 3 ori la interval de 10 minute. Eram deja nervoasa, da’ nu-i păsa nimanui. Intr-un final il sun de pe alt telefon ca stiu sigur ca la numarul ala nu ii apare poza mea si musai sa raspunda. Exact asa se intampla si ma pornesc a urla ca eu nu stau pana la 12 noaptea sa pun muraturi, ca daca nu vine acasa eu il las balta si tot soiul de amenintari pana inchid telefonul si ma cufund in spalatul gogonelelor in asteptarea lui. Intra in casa si incepe sa dea indicatii. Din pacate eu nu pot sa imi ridic o spranceana, dar pot sa ridic vocea. Si ii spun raspicat ca eu nu pun muraturile singura si daca ii trebuie acrituri la iarna n-are decat sa pofteasca sa ma ajute. Culmea e ca a functionat. 😛 „Zi-mi ce trebuie sa tai, sa curat si sa spal, de restul te ocupi tu”. Si ma pun pe curatat hrean. In timpul acestei actiuni, pica o bombita fix langa urechile mele: taica-miu pitit in spatele peretelui de la balcon, vizibil fastacit, ma intreaba cu multe pauze: „Auzi? Esti…. esti bolnava?” Prima reactie: 😮 A doua reactie /:) Raspunsul: „Nu, nu mi-s. De ce?” „Ca nu e bine sa pui muraturi in perioada aia”. /:) /:) Aici ar trebui sa va lamuresc ca din cand in cand intre mine si taica-miu mai au loc discutii de-astea mai ciudate. Adica nu stiu cum dracu’ se nimere da’ se intampla in asa fel incat nu le pot evita. Si atunci ma mir si eu ca ii povestesc de ce a trebuit sa renunt la anticonceptionale sau ca ma duc la ginecolog regulat.
Revenindu-ne din soc, la muraturile noastre: Aaaaaaaaaaaaaaaaaaauuu!!! Ma tai la deget si al naibii cutit numai ce fusese ascutit. Destul de adanc, curge bulionu’ de nu se mai opreste, ma tangui, suna telefonul, inchid rapid ca nu pot sa vorbesc cu degetul in gura, ma calmez si ma intorc la hreanul meu.
Cu vreo 2-3 beri la activ, taica-miu indeasa castravetii si ardeii naravasi in butoiul albastru. Cel roz nu se stie daca ajunge sa se umple si el. Intre timp asist la nervi pe meciul de fotbal, la preziceri despre sfarsitul lumii, la invataminte despe pusul muraturilor si capul imi e deja calendar. Bucataria, holul si balconul arata de parca s-ar fi rasturnat, dar singurul lucru care ma intereseaza e sa vad butoaiele alea pline si inchise.
Intr-un final se termina, pentru ca nimic nu dureaza la nesfarsit si uite asa am petrecut o seara de neuitat cu tatal meu si cu surorile mele mai verzi, gogonelele.
N-ai avut si tu mila de ele… Poate aduci la iarna sa gustam si noi, care n-am pus.
Am avut si eu o discutie interesanta cu unchiul meu ieri despre suflet si cum mie n-o sa-mi sparga nimeni capatana sa poata iesi ^_^
Imi si imaginez o tomata, rosie ca focul nervoasa si incuntata, indesand suparata niste gogonele amarate si nestiutoare in gura hamesita a unui bidon albatru. 😀
naspa. chiar eram convins ca pusul pe iarna al alimentelor este un obicei caruia i-a trecut vremea.
“Dulce toamnă românească”… aÈ™a era o vorbă pe vremea mea 🙂
Surorile mai verzi!:))))) Tare asta!
daimon: daca vrei sa mananci muraturi bune si fix cum iti plac, faci efortul si le pui singur. Alea de la supermarket de obicei sint proaste. La fel si cu gatitul, daca vrei sa mananci bine si sa stii sigur ce e in mincare, iti gatesti singur.
Ai crescut si tu :)))
Asa se face o treaba buna…cu nervi si ridicari de voce 🙂
ce draguuuuuuuuuuuuuuuuut 🙂
eu cu tata nu pot sa discut decat despre conspiratii mondiale 🙂
Genial!
Uite asa ne maturizam! Punandu-i pe parinti sa ne ajute la treaba 🙂
Cand gusti din muraturi sa ne spui cum au fost…eu sunt curioasa :)))
Btw, stii melodia asta?
http://www.deezer.com/track/46418
Ar trebui sa incerc si eu sa imi conving parintii sa ma ajute sa fac chestii pe care de fapt ei ar trebui sa le faca.
Asta cu ridicatul vocii nu prea merge, tre sa gasesc altceva. Ma bucur ca la tine a mers
@ Rox –> Nu poti sa ai mila cand esti nervos. :))
@ Crash –> Rosie si suparata eram, da’ nu io le-am indesat in butoi. 😛
@ daimon –> Nu si cand ai un tata moldovean cu pretentii de-astea. ;))
@ danmesser –> Sa stii ca pusul muraturilor imi marcheaza inceputul toamnei, si oricat de enervant e cateodata, cred ca deep down inside imi si place. 😛
@ Annie –> Sa vezi cat am suferit cand am facut bulion. 😛
@ Alina –> Pe principiul asta se ghideaza si taica-miu. ;))
@ Alice –> Sa te vad si pe tine cand ridici vocea. Cateodata e nevoie. 😛
@ costina –> Relatia mea cu taica-miu e deosebita, cateodata ne certam ca ne vine sa ne strangem de gat, si alta data e asa ca acuma. ;))
@ Teo –> Pf… nu merge intotdeauna, acum a mers ca stia ca daca ma lasa pe mine sa fac tot risca sa nu iasa asa cum ar fi vrut. De asta s-a supus. Nu se intampla prea des. Cat despre rezultat, fii sigura ca o sa vad spun. 🙂
@ Annie –> daaaa, o stiu. e super draguta. 🙂
@ Ligia –> Ooofff, don’t even get me started cu parintii si cu ce treburile pe care trebuie sa le faca ei. :-s Multe dintre lucrurile si problemele lor trebuie sa le fac eu si innebunesc cand se intampla. Nu pot intelege anumite chestii. De data asta a functionat, insa nu-ti fa sperante, nu se intampla prea des. 😀
hm. toate momentele “in familie” sunt de neuitat. la mine, din pacate, e vorba de lipsa de timp. munca munca….esti norocoasa!
@ tibi –> Nu chiar toate momentele. Si crede-ma, in momentele de fata, nu sunt deloc norocoasa.