Religia – tool de marketing

Desi m-am ferit destul de mult sa vorbesc pe blog despre religie, sa comentez la altii pe subiectul asta, evenimente recente m-au facut sa-mi modific putin planurile si sa dedic un post (sper ca primul si ultimul) unor manifestatii pe care eu le consider blasfematoare. Daca am ghinionul ca printre cei care citesc blogul sa fie unii mult prea evlaviosi, e clar ca postul asta va strica orice parere buna am facut vreodata. Spun „daca am ghinionul” dintr-un singur motiv, acela ca poate unii se vor simti lezati de anumite judecati pe care urmeaza sa le exprim.
Vreau sa se consemneze din capul locului ca NU AM NIMIC cu nici o religie, cult sau secta. Adica nu voi discrimina niciodata pe cineva din cauza credintei sau necredintei lui.
Daca va intrebati „Atunci la ce bun toata introducerea si toate justificarile de mai sus” iata raspunsul:  nu imi convine, nu imi place si chiar ma enerveaza orice manifestare publica a credintei (in afara de mersul la biserica – loc, de altfel inzestrat cu acest singur scop). Ma refer la existenta televiziunilor, radiourilor si mai nou a blogurilor cu tema religioasa. Ma deranjeaza sa aud in centru cantandu-se despre lumina Domnului, ma supara sa fiu oprita pe strada pentru a mi se aduce la cunostinta ce trebuie sa fac pentru a dobandi viata vesnica.
Cred in Dumnezeu cu toate puterile mele, ma duc rar la biserica pentru ca nu agreez institutia bisericeasca si nici clerul autohton. Ma rog in fiecare seara si cred ca nu l-am suparat prea tare pe Dumnezeu, pentru ca mi-a raspuns la multe rugaciuni.
Insa sa te apuci sa perorezi, sa dai sfaturi, sa te lauzi cu credinta ta si sa judeci oamenii de sub masca inocentei, mi se pare o blasfemie. Pentru a demonstra cat de convinsa sunt de cele ce spun, o sa ma folosesc de o comparatie urata si nedreapta, injositoare si chiar blasfematoare: religia si credinta sunt lucruri mai intime decat un act sexual. As prefera sa fac sex in vazul lumii, mai degraba decat sa merg din usa in usa sa ii conving pe altii sa-si intoarca fata spre Dumnezeu. Pentru ca e o chestiune de suflet, pe care fiecare o interpreteaza si o aplica dupa cum simte, nu dupa cum ar vrea altii. Am pretentia la intimitatea mea, sa cred in cine vreau si cum vreau, fara sa incerce altii sa ma converteasca.

Daca nu port batic, daca imi place sa ma machiez, sa port bijuterii, daca nu ma duc duminica la biserica, daca nu tin post, daca vorbesc si gandesc urat cateodata, daca ma uit la filme porno sau daca preacurvesc cu gandul NU INSEAMNA ca nu cred in Dumnezeu sau ca nu-L respect.
Am prieteni care nu sunt ortodocsi, dar pe care ii respect pentru ceea ce sunt, pentru ca nu vorbim despre religie, pentru ca nu ma judeca daca fac ceva ce ei nu fac. E o chestiune de respect pe care cei care incearca sa iti impuna credinta lor, sa te convinga sa fii si sa faci ca ei, nu o iau in considerare.
Punct.