Hop si eu despre “Dansez pentru tine”

Cu postul asta, setul meu de legi si reguli o ia nitel la vale, dar datorita faptului ca vreau sa imi exprim si eu parerea, o sa o fac cat de publica pot. Pentru ca balconul de la Opera nu mi-ar permite sa ma manifest in gura mare, o fac pe blogul meu.
Cand vine vorba despre Dansez pentru tine, putini sunt aceia care raman indiferenti. Pe o axa imaginara unde la fiecare capat se afla laudele, respectiv huiduielile, eu ma situez mult inspre laude. Inainte sa sariti cu gura, permiteti-mi sa-mi prezint argumentele. Divertisment si caritate deopotriva, show-ul asta ii face fericiti pe cei implicati. Da! Fericiti, in ciuda raurilor de lacrimi care inunda platoul televiziunii.
S-a scris despre lacrimile astea pe bloguri, prin ziare si pe net, cat cuprinde. Am citit la Scaevola si pe site-ul Cotidianului insemnari cu care nu sunt tocmai de acord. Daca postul lui Scaevola mi s-a parut OK avand in vedere ca e pe blogul personal, unde are voie sa isi spuna toate nemultumirile si in orice fel doreste, nu pot sa spun acelasi lucru despre articolul Simonei Tache, care, cu tot respectul, mi s-a parut aberant si scris in exact aceeasi maniera in care zice ea ca se realizeaza emisiunea. Se foloseste de tertipuri lingvistice pentru a soca cititorul, la fel cum cei de la Pro TV se folosesc de cazuri hiperbolizate pentru a atrage telespectatori. Prin limbajul mult prea liber pentru un articol de ziar arunca cu noroi in modalitatea de prezentare si desfasurare a concursului. De ce danseaza unii in scaune cu rotile sau cu cadre metalice? De ce lesina lumea si plange pana ii ies ochii ca la melc? De ce nu stiu ce… Lumea danseaza in scaune cu rotile pentru ca POATE, pentru ca e o dovada de vointa, de lupta cu viata si nedreptatea ei pe care poate majoritatea dintre noi nu o putem purta.
Si pentru ca am ajuns la problema lacrimogena, desi multi stiu deja cum functioneaza emisiunile astea tot nu se pot abtine de la comentarii de exasperare exprimate in cele mai neindicate locuri.
In emisiunile de genul „Dansez pentru tine”, „Surprize, surprize”, „O noapte de vis” (sau cum i-o zice) se plange si se face exces de lacrimi pentru ca asta prinde la omul de rand flamand de senzatii noi, care atunci cand isi compara existenta cu tragediile de la TV, poate rasufla usurat cand realizeaza ca de fapt el e un norocos.
Se face apel la tot ce sensibilizeaza mai mult: copii, batrani, handicapati, orice poate smulge o lacrima. Si atunci, in culise, napastuitilor li se face un training de vreo juma’ de ora in care sunt instigati sa planga si sa isi ia cele mai triste moace de care sunt capabili. Si totul de dragul show-ului.
Si asa cum am spus pe blogul lui Scaevola, oricat de grave ar fi cazurile pentru care se danseaza, toate, dar absolut toate sunt rezolvate intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu. Pentru ca nici o vedeta care se chinuie saptamani la rand, ore in sir sa invete dansurile alea, nu ramane indiferenta si insensibila la cazul pe care il reprezinta. Si nu raman insensibile nici alte persoane potente din anturajul lor. Eu sunt convinsa ca asa e, si poate multe dintre cazuri sunt rezolvate inca dinainte de terminarea concursului.
Cat despre reclama pe care si-o face Banica, soaţa lui sau fosta soaţă pe seama acestor emisiuni, mi se cam rupe. Atata timp cat alti oameni au dreptul la a doua sansa in viata datorita show-urilor pe care astia le prezinta, atata timp cat prezenta lor are un aport la publicitate, pot sa faca ce le trece prin cap, pot sa se bata cu pumnul in piept, sa-si dea cu caramida in cap sau sa isi tatueze pe frunte ce au facut, ca ma doare fix la doi metri in fata mea.
M-am intins cam mult cu postul asta, m-am inversunat prea tare, dar mi se pare urat sa criticam o incercare de a ajuta.