Când capetele crapă

Intr-unul dintre putinele momente in care am putut sa imi tin ochii deschisi, n-am dormit si nu m-a durut capul, am avut ragazul sa si meditez putin.
Miercuri si joi am fost in mare parte singura acasa, mama mea fiind la sat si tatal meu lucrand aproape toata durata zilei. Desi Grey’s Anatomy se derula pe monitorul meu, cam cate 2 episoade deodata, intrerupte de un film in timpul caruia motaiam sau stateam cu ochii inchisi, desi probabil n-as fi avut puterea sa socializez cu nimeni, m-am simtit la un moment dat teribil de singura. Atat de singura incat am inceput sa plang in hohote, cu lacrimi de-alea mari care curg grele pe pijama si o uda. Iubi nu putea sa imi tina de urat din cauza lucrului, prietenele mele daca nu erau plecate din oras sau din tara, erau la lucru, asa ca… unde mai pui ca nici patrupezii nu erau acasa.
Si m-am pus pe plans cum ziceam, contrar certitudinii ca in urma sesiunii de smiorcaiala imi va crapa capul de durere.
Dupa ce m-am mai linistit, in urma unei scurte vizite surpriza din partea lui Iubi, prietena mea ma suna pentru a patra oara in aceeasi zi si ii povestesc despre depresia microuniversului meu. Ma compatimeste putin, mai dau apa la soareci si apoi imi povesteste un lucru cu adevarat deprimant: mama ei ii povestise cum un baiat care lucra in aceeasi intreprindere a murit cu capul crapat pe trecerea de pietoni, lovit fiind de o masina. Probabil in timp ce eu ma plangeam de durerile mele. Atunci m-am gandit la mica mea drama, am comparat-o cu depresia si disperarea in care se scalda familia lui. Am meditat un pic la cele doua dimensiuni ale universului, la raportarea noastra fata de lumea inconjuratoare. Pentru lacrimile mele remediul era o prezenta, orice prezenta, un somnifer, sau pur si simplu o voce de la TV. Pentru lacrimile indoliatilor remediul va fi timpul, doar el tamaduieste ranile (cateodata nu pe deplin) pentru ca singura prezenta pe care o vor dori langa ei nu o vor putea avea. Nu m-am invinovatit pentru dimensiunea redusa a dramei mele, dar cand am pus-o pe langa cealalta, mi-am dat seama ca de fapt n-am un motiv real sa plang.