Suflete moarte

Autor: Nikolai V. Gogol
Nationalitate: rus
Titlu original: Мёртвые души
Anul aparitiei: 1842
Premii: nu
Nota mea: -/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

Incep postul cu o precizare: unora nu o sa va placa ce o sa cititi. Dat fiind ca aceasta carte este una clasica si apartine unui autor remarcabil, o sa ii acord respectul pe care il merita, dar o sa imi exprim parerea.

Am stat o luna de zile, daca nu mai mult, sa citesc o carte, pe care n-am terminat-o (mi-au mai ramas vreo 10 pagini) si careia i-am citit sfarsitul pe net. Recunosc ca sunt o inculta cand vine vorba despre marii rusi, avand la activ pana acum doar Anna Karenina, deci e posibil ca si acesta sa fie unul dintre motivele pentru care cartea m-a plictisit. Ma apropiam de ea fara nici o tragere de inima si fara nici o dorinta de a afla ce urma sa se intample. Totusi am apreciat anumite aspecte ale ei si le amintesc un pic mai incolo, dupa ce spun cate ceva despre subiect.

Suflete moarte nu se refera nicidecum la ideea pe care o aveam eu cand m-am hotarat sa ii patrund misterele. Credeam ca e vorba de suferinta multa, de dragoste chinuitoare, ba chiar si de ceva fantome. Cu ultima banuiala m-am apropiat un pic de adevar pentru ca sufletele moarte din roman sunt chiar mortii ingropati. Aceste suflete figurau insa ca active pe listele taranilor pe care boierii/nobilii ii aveau in subordine si pentru care plateau taxe. La un moment dat, apare din neant un boier, Cicikov, despre care nu se stie nimic, dar care in scurt timp devine atractia atat a femeilor cat si a barbatilor. Isi face prieteni printre oamenii cei mai de vaza ai unui oras rusesc, le suceste mintile astfel incat devine o senzatie la simpla aparitie intamplatoare pe strada. Rand pe rand, ii viziteaza pe mai marii orasului si din vorba in vorba le strecoara ideea ca ar vrea sa cumpere de la ei taranii care au murit, ca si asa lor nu mai le e de folos si macar ii scuteste de o taxa. Pe cativa ii abureste dupa ce poarta discutii interminabile si usor enervante, dar si amuzante pe ici pe colo si isi aduna un numar destul de maricel de tarani nefolositori. Cand unul dintre boieri cu gura mai mare da şfară in tara ca Cicikov cumpara sufletele moarte, necazurile se abat asupra lui. Lumea incepe sa freamete si se vede nevoit sa plece. De aici incepe nebunia si nu va mai povestesc ca sunt aproape de final.

Dupa putina informare despre carte, mi-am dat seama ca am intuit bine. Suflete moarte este o satira la adresa rusilor, la adresa Rusiei. Exista numeroase pasaje unde Gogol se opreste si face o paranteza despre obiceiurile rusilor de a face diverse lucruri. La nivelul personajelor, daca stau sa ma gandesc la Tolstoi, Gogol e chiar la capatul opus. Tolstoi scotea partea buna din toate aparitiile in Anna Karenina; oricat de pacatoase ar fi fost, nu le urai, in timp ce Gogol, desi are personaje care poate ar merita un dram de respect, le desfiinteaza. Scoate in evidenta latura maligna a tuturor, si nici sa vrei nu poti favoriza pe cineva. Un alt talent deosebit al lui Gogol e maiestria cu care isi zugraveste toate personajele. Isi ia timp sa ii descrie pe toti si fizic si moral, ba mai vorbeste si despre trecutul lor, despre planurile de viitor si despre situatia familiala a fiecaruia.

Oricum m-am lungit prea mult asa ca o sa mai fac o singura completare: ce mi-a placut in mod deosebit in cartea asta a fost respectul cu care autorul isi trateaza cititorul. I se adreseaza direct, ii explica pe indelete, ii da exemple si il face sa inteleaga exact la ce se refera. In anumite momente pare ca isi scapa personajele de sub control si ca fiecare actioneaza dupa capul lui, ca si cand destinele lor n-ar fi stat in penita lui Gogol. Mi-a amintit de Lawrence Sterne la intreruperile actiunii pentru a povesti te miri ce. Isi lasa personajele in niste situatii, la care ne intorcea dupa ce ne-a povestit pe 2 pagini despre altceva.
Am zis numai lucruri bune despre carte, desi nu mi-a placut in mod deosebit, ba chiar pot sa spun ca m-a plictisit. Cine are mai multa rabdare, il rog sa-mi impartaseasca parerea.