Suflete moarte

Autor: Nikolai V. Gogol
Nationalitate: rus
Titlu original: Мёртвые души
Anul aparitiei: 1842
Premii: nu
Nota mea: -/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

Incep postul cu o precizare: unora nu o sa va placa ce o sa cititi. Dat fiind ca aceasta carte este una clasica si apartine unui autor remarcabil, o sa ii acord respectul pe care il merita, dar o sa imi exprim parerea.

Am stat o luna de zile, daca nu mai mult, sa citesc o carte, pe care n-am terminat-o (mi-au mai ramas vreo 10 pagini) si careia i-am citit sfarsitul pe net. Recunosc ca sunt o inculta cand vine vorba despre marii rusi, avand la activ pana acum doar Anna Karenina, deci e posibil ca si acesta sa fie unul dintre motivele pentru care cartea m-a plictisit. Ma apropiam de ea fara nici o tragere de inima si fara nici o dorinta de a afla ce urma sa se intample. Totusi am apreciat anumite aspecte ale ei si le amintesc un pic mai incolo, dupa ce spun cate ceva despre subiect.

Suflete moarte nu se refera nicidecum la ideea pe care o aveam eu cand m-am hotarat sa ii patrund misterele. Credeam ca e vorba de suferinta multa, de dragoste chinuitoare, ba chiar si de ceva fantome. Cu ultima banuiala m-am apropiat un pic de adevar pentru ca sufletele moarte din roman sunt chiar mortii ingropati. Aceste suflete figurau insa ca active pe listele taranilor pe care boierii/nobilii ii aveau in subordine si pentru care plateau taxe. La un moment dat, apare din neant un boier, Cicikov, despre care nu se stie nimic, dar care in scurt timp devine atractia atat a femeilor cat si a barbatilor. Isi face prieteni printre oamenii cei mai de vaza ai unui oras rusesc, le suceste mintile astfel incat devine o senzatie la simpla aparitie intamplatoare pe strada. Rand pe rand, ii viziteaza pe mai marii orasului si din vorba in vorba le strecoara ideea ca ar vrea sa cumpere de la ei taranii care au murit, ca si asa lor nu mai le e de folos si macar ii scuteste de o taxa. Pe cativa ii abureste dupa ce poarta discutii interminabile si usor enervante, dar si amuzante pe ici pe colo si isi aduna un numar destul de maricel de tarani nefolositori. Cand unul dintre boieri cu gura mai mare da şfară in tara ca Cicikov cumpara sufletele moarte, necazurile se abat asupra lui. Lumea incepe sa freamete si se vede nevoit sa plece. De aici incepe nebunia si nu va mai povestesc ca sunt aproape de final.

Dupa putina informare despre carte, mi-am dat seama ca am intuit bine. Suflete moarte este o satira la adresa rusilor, la adresa Rusiei. Exista numeroase pasaje unde Gogol se opreste si face o paranteza despre obiceiurile rusilor de a face diverse lucruri. La nivelul personajelor, daca stau sa ma gandesc la Tolstoi, Gogol e chiar la capatul opus. Tolstoi scotea partea buna din toate aparitiile in Anna Karenina; oricat de pacatoase ar fi fost, nu le urai, in timp ce Gogol, desi are personaje care poate ar merita un dram de respect, le desfiinteaza. Scoate in evidenta latura maligna a tuturor, si nici sa vrei nu poti favoriza pe cineva. Un alt talent deosebit al lui Gogol e maiestria cu care isi zugraveste toate personajele. Isi ia timp sa ii descrie pe toti si fizic si moral, ba mai vorbeste si despre trecutul lor, despre planurile de viitor si despre situatia familiala a fiecaruia.

Oricum m-am lungit prea mult asa ca o sa mai fac o singura completare: ce mi-a placut in mod deosebit in cartea asta a fost respectul cu care autorul isi trateaza cititorul. I se adreseaza direct, ii explica pe indelete, ii da exemple si il face sa inteleaga exact la ce se refera. In anumite momente pare ca isi scapa personajele de sub control si ca fiecare actioneaza dupa capul lui, ca si cand destinele lor n-ar fi stat in penita lui Gogol. Mi-a amintit de Lawrence Sterne la intreruperile actiunii pentru a povesti te miri ce. Isi lasa personajele in niste situatii, la care ne intorcea dupa ce ne-a povestit pe 2 pagini despre altceva.
Am zis numai lucruri bune despre carte, desi nu mi-a placut in mod deosebit, ba chiar pot sa spun ca m-a plictisit. Cine are mai multa rabdare, il rog sa-mi impartaseasca parerea.

8 Comments

  • Tomata

    @ crinutza –> Am avut asa comentarii frumoase si argumentate la postul asta, dar le-am pierdut in urma unui update de DNS. :((((( Multi au spus de ce le-au placut romanul, altii de ce nu. Pe Razboi si pace inca n-am curajul sa pun mana. ;))

  • hachich

    Salutare… referitor la ”Suflete moarte”, pot sa impartasesc doar impresiile din prima parte a cartii, care o citesc de 3 saptamini si inca nu stiu cind voi trece la cea de-a 2-a parte. Ce pot sa zic?!
    Am crezut si eu la-nceput ca este vorba despre mortii propriu-zisi, ca mai tirziu sa observ atitea arhetipuri de personaje, incit uitasem cine e avarul si cine e binefacatorul societatii. Pe bune, e o carte destul de dificila, care necesita o pregatire atit in psihologie cit si-n filozofie… cit de banal ar parea, si anume aceasta ma atrage cel mai mult. ”Suflete moarte”, defapt sunt personajele vii (nobilimea din anturajul lui Cicikov) si nu iobagii morti, iar aceasta o-ntelegi, doar daca cunosti cite ceva din istoria Rusiei a sec XVIII (moravuri, ipocrizie, mercantelism, ultimul racnet al modei s.a.). Initial cind vedeam ca nu pot sa-nteleg nici o idee expusa in fiecare capitol consecutiv ce reda o trecere de le o idee la alta, incit pierzi mesajul capitolului precedent, m-am concentrat mai mult asupra stilului lui Gogol- sarcasmul. Daca Camus este ”omul revoltat inchis in sine si suferind”, atunci Gogol e cel care se revolta ironic si totodata adaptindu-se standardelor impuse de societate.
    In concluzie, mi-a placut pentru ca: 1.practic nimic nu am inteles,
    2.poate fi receptata in dependenta pe ce s-a axat cititorul, stilul lui Gogol e inconfundabil (au fost pasaje in care am ris si au mai fost unele ce-mi provocau greata fata de firea umana)orientindu-ne dupa faptul ca cel kafkanian il deosebesti de cel camusian prin titlurile opereleor si citeva idei individualizate de autori,
    3. sarcasmul si aluziile autorului destul de evidentiate,
    si 4. trecerea de la o idee la alta fara ca sa se faca simtita (mai mult de 2 capitole pe zi nu puteam citi, din simplul motiv ca pierdeam ideile esentiale).
    E o opera ce merita citita!Cer scuze pentru aberatiile expuse. Toate cele bune!

  • vivivi

    Comentarii la postarea de mai sus: chiar daca autorul a gasit cartea in general plicticoasa, totusi i-a evidentiat o multime de puncte forte. M-a dranjat un pic formularea “dorinta de a afla ce urma sa se intimple”. Cei care se apuca de citit carti de genul Gogol, Dostoevski, Camus, Bulgakov…..trebuie sa fi depasit deja conditia de a fi interesati de linia de subiect propriu-zisa. liniile de subiect se repeta, si numai restul face ca un mare autor sa fie mare!

    ce pot sa zic, eu am ramas foarte impresionata de carte! ea incerca sa cuprinda multe, precum zice autorul , sa cuprinda strafundurile care imping un om inspre anumite actiuni. se creaza impresia de realitate dureroasa, si totusi autorul reuseste sa fie romantic,visator pe alocuri, de parca spunindu-ne ca nimic nu e pierdut. de aici, pentru mine e evident umanismul de care e patrunsa carte..autorul critica, dar el gaseste explicatii pentru anumite comportamente, el le gaseste in ereditate, in dezamagire, in dorinta naturala de a duce o viata mai buna si de a te folosi de posibilitati. Pe scurt, mie nici un personaj nu mi-a trezit dezgust, precum vad ca au declarat o parte din cei ce au postat. prin asta e si frumoasa scrierea lui, ca in lungile lui digresiuni, cuprinde multe, spune multe despre omuletii care, in ciuda dorintei de a aparea “bine” , sunt rosi de anumiti viermisori, la unii mai mari, la altii mai mici. In acest sens, mi-a placut descrierea femeilor- si in mine am gasit acele semne de nimicnicie.

    Am intimpinat anumite dificultati. acestea nu au constat in intelegerea sensului global, sau al mesajului filosofic ce se desprinde din anumite pasaje! M-am incapatinat sa citesc aceasta opera in limba Rusa: se intilnesc o multime de cuvinte care au evoluat un pic si alta multime care au iesit din uz(substantive in special) dat fiind progresul tehnologic. A fost o adevarata provocare, dar vreau sa spun ca am ramas pur si simplu perplexa vazind maiestria cu care a fost scrisa cartea: frazele sunt complicate, pe alocuri pline de figuri de stil, lungi, intrerupte cu alte fraze…si totusi autorul reuseste sa fie concecvent; sensul ramine nealterat! Aici nu pot decit sa ma inchin pentru claritatea si limpezimea sensului in asemenea constructii diabolice!

  • Cristina Stancu

    Bună tuturor! Deşi postarea e din 2008, observ că adună comentarii din ani diferiţi, înseamnă că subiectul Gogol e de actualitate pentru cititorii români. Îmbucurător! Astăzi, am ascultat piesa de teatru radiofonic, “Suflete moarte”, şi ascultând această bijuterie literară în regia lui Dan Puican, m-am gândit să citesc şi cartea, dar am ajuns aici, din dorinţa de a mai culege impresii. Vreau să împărtăşesc cu voi această piesă, cei interesaţi o pot asculta aici:
    http://www.trilulilu.ro/muzica-soundtrack/nikolai-vasilievici-gogol-suflete-moarte-regia-dan

    Vivivi, ai un nume foarte sonor, foarte vesel. Felicitările mele pentru că ai citit cartea în rusă. Urmezi o facultate de limbi străine sau ai făcut asta din pur entuziasm şi curiozitate? Oricum, e uimitor să redescoperi clasicii în propria lor limbă. Eu îmi doresc să îl citesc pe Vergiliu în latină, ar fi o mare realizare. Sunt de acord cu tine într-o privinţă, clasicii se citesc şi dintr-o altfel de motivaţie decât aceea privind subiectul propriu-zis. Clasicii se citesc mai ales pentru discuţiile considerate “pe lângă”. Tocmai ceea ce aparent le scapă din peniţă este ceea ce i-a consacrat, acelea sunt gânduri universale, acelea formează miezul sufletului Nostru, al tuturor. Opinia mea legată de această operă este una încă neformată pe deplin. Nu am citit cartea, am ascultat piesa, dar mi-a plăcut foarte mult cum Dan Puican a ales ca mojicul guvernatorului din gubernia cu pricina să fie naratorul sceptic din spatele poveştii. El îi acuză la final pe nobili că sunt nişte suflete moarte, bineînţeles îi acuză pe ascuns, cu buzele către public, aşa cum se rostesc deseori marile adevăruri. Acest truc stilistic mi s-a părut… ce mai, extraordinar!

    O zi frumoasă autoarei blogului şi tuturor cititorilor… de bloguri şi de cărţi mari!

  • lauratoie

    Buna ziua, am terminat de citit aceasta carte de curand si am ramas profund fascinata de ea, modul in care Gogol scrie, pt. mine, a fost o surpriza placuta , personajele sunt cam aceleasi cu cele din zilele noastre.Cicikov este oare rus?El poate fi la fel de bine roman. Descrierea frumoasei Rusii este de o frumusete poetica care iti merge la inima. O carte buna pntru suflet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge