Living next door to Alice
Oricat as incerca sa incep altfel, sau sa prelungesc intrarea in subiect, n-am cum. Nu pot decat sa intru in el si sa va spun pe sleau: nu sunt si n-am fost niciodata partizana relatiilor intre oameni ce se desfasoara zilnic in acelasi spatiu. Nu stiu daca intelegeti ce vreau sa spun cu propozitia asta, ca mie nu-mi suna tocmai concret, dar explicatia suna asa: nu e bine si nici sanatos (din punctul meu de vedere) sa ai relatii, altele decat de prietenie, cu colegi de lucru, de scoala sau cu vecini de bloc. Pentru ca:
- in timpul relatiei: poate deveni plictisitor sa va vedeti zilnic, in toate momentele, sa nu mai ai nici o clipa de intimitate, sa fii doar tu cu tine, sa nu poti glumi, sa nu poti povesti despre ce se intampla cu el/ea cu altii pentru ca subiectul iti da tarcoale din 5 in 5 minute, chipurile, sa iti dea un pusi nevinovat. Pe mine, sincer, m-ar obosi si m-as simti prea ingradita, sufocata si controlata. Nu stiu altii cum sunt, dar cei care au avut o experienta de genul pot confirma. 😀
- dupa relatie: risti sa dai nas in nas cu el/ea cand ti-e lumea mai draga, cand simti ca in sfarsit esti liber sa te bucuri de orele de libertate cand celalalt nu iti rasufla in ceafa. Sau daca suferi in urma despartirii, sa nici nu iti imaginezi ca intalnirea intamplatoare pe scari cu respectivul nu iti va chinui neuronii o zi intreaga: unde se ducea, de unde venea, cu cine a fost, ce bine era cand venea la mine, etc…
- tot dupa relatie: unde mai pui ca vederea impricinatului la brat cu noua achizitie e devastatoare pentru cel ce sufera in taina si isi culege lacrimile in fiecare dimineata de pe perina uda.
Daca mai sunt dezavantaje care mie mi-au scapat din vedere, va rog sa mi le aduceti la cunostinta. Daca nu, puteti sa imi prezentati si avantajele, ca nu ma supar. Oricum nu renunt la principiul asta, dar ca peste tot si aici avem exceptii. Sunt curioasa insa cat de mult dureaza ele.
Am urât cel mai mult momentul acela când, vezi Doamne, hai să rămânem prieteni. Rămânem pe naiba, te pomeneÅŸti că din când în când vreu să mai ÅŸi ieÅŸim la bere ÅŸi eu să te privesc ca pe o femeie obiÅŸnuită, uitând că mi-ai fost de toate pentru o perioadă de vreme…
Ca să revin la subiect…ÅŸi eu aÅŸ vrea un pic de libertate, ca spaÅ£iu. Altfel mă usuc ÅŸi mor. Åži nu este bine.
Imda, ai dreptate…
Totusi, mie nu mi s-a intamplat. Adica…la mine prezenta omului meu e ca un drog. Cu cat stau mai mult cu el cu atat vreau sa stau mai mult. A, sigur, ne mai si ciondanim, dar nu pentru ca ne-am plictisit.
Am fost colegi de clasa, in liceu…apoi in facultate, apoi, vreo 8 ani am lucrat la aceleasi ziare, in aceleasi redactii…mai stam si impreuna…si o ducem asa de vreo 17 ani, am intrat in al 18-lea…
crezi ca e ceva cu capu’ nostru? 🙂 Hm…s-ar putea, ca acum, dupa ce citesc ce-am scris, imi dau seama ca e cam ciudat…:)
eu sunt de acord =(( coleghi de ai mei au facut greeala, acum e tarziu oentru ei, nu se stie care o sa vina la intrunirea de 10 ani
Avantajul ar fi faptul că te gândeşti că şi lui i s-ar putea întâmpla la fel. Adică să fie EL cel care te vede cu altul, EL să fie cel care suferă că dă nas în nas cu tine şi îşi aminteşte chestii etc. Dar asta ar funcţiona doar în cazul în care din cauza LUI s-a terminat relaţia şi acum tu eşti cea care vrea să îi dea peste nas:).
Dar mai degrabă ar fi dezavantaje decât avantaje.
Eu, pana nu demult, m-am ferit ca de dracu de relatii cu fetele din clasa sau chiar din scoala. Mi-a iesit, de cele mai multe ori, sa ma feresc chiar si de relatiile cu fetele din acelasi oras. Deci am respirat in voie si-am zburdat ca un mielusel. :)) Numai ca acum nu m-as mai feri, pentru ca dragostea nu poate fi planificata, ea te trasneste si pentru colegi de serviciu, si pentru colegi de facultate, si pentru vreo fata cu nasucul mai frantuzesc si cu ochii negri de la etajul trei. Ideea de baza mi se pare aceea ca, la inceputul fiecarei relatii, trasezi niste limite, niste granite (in orice aspect in care se vadeste a fi necesar), eu intru pana aici in “teritoriul” tau, tu nu-mi depasesti linia asta. Asa, n-o sa ne simtim invadati si nici n-o sa ne rasufle nimeni in ceafa, ca-n bancul ala “Daca esti cumva homosexual, cand vei afla asta?”, “Cand o sa simti nu stiu ce nu stiu unde si-o rasuflare calda-n ceafa”.
Singurul avantaj care imi vine in minte e faptul ca daca unul dintre cei 2 mai spera ca relatia poate fi reluata, are mai multe ocazii sa ii demonstreze si celuilalt ca merita. Avantaj pentru cel care vrea sa o reia, dezavantaj pentru celalalt. Deci, nu e chiar un avantaj 100%.
Oricum, eu mereu am evitat sa ma implic in astfel de relatii. Ma nelinisteste gandul ca ar trebui sa muncesc cu cineva, dupa o despartire, fie ea mai frumoasa sau mai urata. Apar tot felul de intrebari la care e greu sa raspunzi.
Eu un copil razgaiat la 21 de ani,el proprietarul unei firme importante la 28 de ani..Am stat 2 sapt impreuna,dupa care si`a dat el seama ca ar vrea sa stea mai mult timp cu mine..si m`a intrebat daca vreau sa lucrez la firma la el..eu,care nu lucrasem niciodata am acceptat..spiritul meu de lider se potrivea perfect jobului si mai stateam si cu iubitul meu mult mai mult timp..La inceput nu au fost probleme,mai ales ca eu eram destul de diplomata,dar mai tarziu partenerul de afaceri al iubitului meu se dadea la mine..si nu se ascundea deloc..Deja in firma era o tensiune de nedescris..mai ales ca se razbunau amandoi pe angajati..Dupa 3 luni mi`am dat demisia si m`am desp de el..Au trecut 4 luni de atunci si inca ma suna sa ne impacam.
Oricum ar fi..mereu o sa iasa discutii..de aia mi`am jurat ca nu am sa mai fac prostia de a lucra cu barbatul meu in acelasi “spatiu”
cat dureaza e frumos. cand se termina e urat, ca esti obligat sa il vezi in fiecare zi. si sa ii auzi vocea, si sa fi la curent cu ce face, cu cine, unde…asa treci mult mai greu peste
E groaznic să È™tii că el poate avea o relaÈ›ie, încearcă să-È™i găsească pe cineva È™i tu ca o bună prietenă ce îi eÈ™ti să îl încrajezi È™i să spui părerea ta încercând să pari cât se poate de obiectivă È™i să-l încurajezi È™i să îi dai sfaturi. ÃŽn sufletul tău se dă o luptă cumplită È™i e o durere pe care o simÈ›i în tot corpul. Culmea e să te întrebe dacă vrei s-o cunoÈ™ti È™i ce îi poÈ›i răspunde…” da dragule, bineînÈ›eles că vreau s-o cunosc!”
Cam asta mi se întâmplă mie în zilele astea. Numai eu știu cum rezist. Dar sunt convinsă că o să treacă și o să ne fie bine amândurora. E greu să nu te poți concentra și să trebuiască s-o faci, deh, ești în sesiune și trebuie să treci de ea.
Asta e viața, trebuie să trecem și prin chestii neplăcute oricât de mult evităm asta.
Scuze pentru incoerență! Capacitatea de concentrare lasă de dorit.
trebuie sa eviti multe lucruri in dragoste, nu? eu cred ca nu exista reguli pe care sa trebuiasca sa le respecti.
o relatie devine plictisitoare chiar si daca te intalnesti cu ea/el o data pe saptamana, nu cred ca e un avantaj sa nu o/il vezi in fiecare zi. finalul trebui sa l gandesti, n o sa fie placut oricum, dar nu i imposibil sa se termine frumos, cel putin nu foarte urat.
ehh…parca le poti controla sentimentele…daca te-a lovit te-a lovit, nu mai conteaza ca e coleg sau nu 🙂
Multe exemple pro si contra (fosti colegi). Dar cred ca e adevarat ce zice Teo G.: cu cat stai mai mult cu el sau ea, cu atat vrei sa stai mai mult! Si daca nu vrea niciunul sa va plictisiti, n-o sa va plictisiti niciodata… Daca stai sa te gandesti, ca petreceti 8 ore la servici, ca petreceti 8 ore acasa si in oras si in pat si in bucatarie si la un film si tot asa – e tot aia. Era o vorba, ca dupa zece ani, o casnicie e ca un loc de munca. :))
@ DeMaio –> faza cu „sa ramanem prieteni†e cea mai aiurea. Cred ca am scris un post mai demult despre asta. Trebuie sa il caut si te invit sa iti dai cu parerea si acolo. Libertatea e foarte importanta, dar in doze de bun simt, nici prea multa nici prea putina, ci exact cat trebuie.
@ teo.georgescu –> Tu esti un caz fericit, poate exceptia ce confirma regula (nu stiu de ce folosesc expresia asta, ca niciodata n-am inteles-o – poate pentru ca se potriveste situatiei 😛 ) Sincer, ma bucur pentru tine ca ai un om de atata timp langa tine si asta ma face sa cred ca e o iubire speciala, una care prin longevitatea ei te-a facut asa fericita. Cred ca mai cunosc un singur cuplu care s-a format pe bancile liceului si inca mai „traieste  Am toata stima pentru voi, din pacate nu prea multi reusesc.
@ miclowan –> Mda, e trist. Cateodata se termina atat de urat incat nici „buna ziua†nu iti mai vine sa ii dai ceiluilalt cu care ai impartit si momente frumoase…
@ ines –> Nu conteaza cine pe cine vede, tot aiurea e. 🙂 iar daca despartirea a fost dureroasa sunt sanse mari ca relatia de dupa sa le amarasca si mai mult viata.
@ Puisorul cufurit –> Pana acum? Sa inteleg ca prietena e colega de facultate? ;)) Oricum ar fi, iti doresc numai bine si sa nu maresti si tu numarul esecurilor. Dragostei nu poti sa ii zici nu, mai ales daca doar spatiul comun este piedica, la urma urmei poate fi un motiv stupid sa nu fii cu cineva. Pacat ca in cazul in care nu dureaza… viitorul nu suna bine.
Trasarea limitelor e bineinteles un „must†la inceput de relatie, sau daca nu, macar in viitorul imediat, ce te faci insa cand celalalt devine prea pisalog? Sau tu devii cicalitor pentru celalalt?
@ Corina –> Da, ar putea fi o sansa sa ii deschizi ochii celui din apropierea ta, insa sa fii sigura ca merita si ca se poate sa reluati legatura.
@ cu porcul pe luna –> Daca stiam, faceam studiu de caz. 😀 Glumesc. Imi pare rau pentru ce ti s-a intamplat, acum ai invatat o lectie si te-ai lecuit. Sper ca urmatoarea relatie sa fie tot ce aceea n-a fost (in sensul bun).
@ Bloo –> Asa zic si eu. Si cea mai buna metoda de a uita de suferinta si de a-ti vindeca ranile e sa fii cat mai departe si cat mai putin in contact cu fostul.
@ Despina –> Adica tu vorbesti de cazul in care „ai ramas prietena cu fostulâ€, nu? Nu pot decat sa imi inchipui prin ce treci si cat de greu poate sa fie. Sincer iti spun, insa, ca pentru durerea pe care o simti in tot corpul doar tu esti de vina. Ai putea sa pui capat tuturor chinurilor prin NU, prin distanta si prin liniste. Bineinteles, nu iti spun eu ce sa faci cu viata ta, asta as face eu. Iti doresc sa te vindeci cat mai repede.
@ che –> Regulile sunt facute sa fie incalcate. 😛 Si mai ales dragostea nu cunoaste nici o regula. Ai dreptate cand spui ca te poti plictisi de o persoana indiferent de frecventa cu care o vezi, aici depinde si de persoana. Si tine de noi, intr-adevar sa lasam macar o impresie buna, daca nu loc de o prietenie in urma noastra.
@ curcubitator –> Poate poti evita sa te loveasca. 😀
@ camelia –> Sunt sigura de faptul ca poti sa nu te plictisesti cu cineva oricat de mult ai sta cu el/ea. Dar cred ca e aplicabil doar in unele cazuri, cred ca cei ca teo.g si omul ei sunt niste norocosi care au stiut cum sa isi pretuiasca sentimentele, nu doar unii care au cazut prada pasiunii si dorintei, (ca in majoritatea cazurilor cam asta se intampla).
Totusi, “the girl next door” e un concept tare imbietor.. 🙂
Nu pot sa-mi dau cu parerea in cunostinta de cauza, asa ca zic din ce vad: la mine la lucru is vreo doua-trei cupluri sot/sotie si cre ca inca vreo doua neoficializate. Plus cateva care au fost, dar nu mai sunt. 🙂
OTOH, pot aparea situatii aiurea cand cei doi sunt nevoiti sa colaboreze direct si tre sa pastreze un raport profesional. Nu mai zic de situatiile cand in cadrul colaborarii apar divergente. Sau cand exista o relatie profesionala sef-subaltern. 🙂
Referitor la faptu` ca te tot impiedici de SO*, depinde de la caz la caz. Poate unii au treaba multa si n-au vreme sa mearga la pusi (eventual se considera norocosi daca apuca sa mance impreuna). 😛
Heh, nici macar nu tre sa fie vorba de o despartire. 🙂 Astfel de framantari pot aparea fara sa fi existat o relatie inainte. 😀 Si e relativ greu sa treci peste, sa mergi mai departe, cand te ciocnesti bot in bot pe coridor zi de zi…
* Significant Other
La mine e simplu. Cand m-am angajat am semnat o hartie prin care sunt interzise relatiile dintre angajati. Scurt.
La un moment dat cand lucram la alta firma am avut o relatie cu unul dintre colegi. Partea naspa e ca a trebuit sa-mi dau demisia cand s-a terminat.
Pe de alta parte, mama si tata au lucrat in acelasi institut toata viata si nu au avut nici o problema. Dar parca erau altfel vremurile ….
Oricum, cel mai bine e sa nu amesteci biznisu’ cu plejaru’ 😉
Ma, cateodata vrei doar sa beti bere impreuna si sa-ti aduca trandafiri si alta data vrei sa-i speli chilotii si sosetele. Se mai intampla si pe la case mai mari. Caldura si familiaritatea sunt un miraj in care pici cu unele persoane. Noi ne imaginam ca or sa ne aduca mic dejunul la pat, ei ca vor primi trei mese bune si calde pe zi plus mind-blowing sex la discretie. Pana la urma, totul e un compromis, dar poa’ sa iasa si bine daca fiecare stie sa acorde spatiu si timp.
Oh hell, vorbeste indragostita din mine. Dar nu-i nimic 😀
@ Doru Oprisan –> O fi pentru ca se confunda cu ideea de fata buna, cuminte si desteapta, always friendly si saritoare?
@ Gabi –> Ultima parte a comentului ma face sa cred ca e vorba de un crush? 😀 sau ma insel….
@ Ciupercutza –> Asa ar trebui sa se faca la fiecare firma. Macar sa stii ca politica anagajatorului o interzice. Cele doua exemple pe care mi le-ai dat nu fac decat sa ne prezinte ambivalenta alegerii.
@ cropcircles –> Ca bine zici: daca fiecare stie…
Saritoare. Mai ales saritoare ! :))
Crush-ul e o chestie trecatoare (de o luna, maybe?), nu ceva ce dureaza mai multe luni si nu da semne de plecare. 😀
@ Doru Oprisan –> :)) Am nimerit cuvantul. 😛
@ Gabi –> Ioaaaaa, atunci o adevarata pasiune pentru o colega. 😛
Yeah, let me know daca stii vreun remediu! 😀
@ Gabi –> Oh, boy, that sucks. Nu stiu remediu, decat sa o inviti la suc, sa vezi ce sanse ai si daca ai sanse sa iti dai demisia. :)) Glumesc. Sincer, nu stiu ce sa zic. Daca pasiunea e mare, poate merita sa incerci, indiferent de ce zic eu aici.
cat imi place melodiaaaa!!! “Living next door to Alice” :)) http://www.youtube.com/watch?v=HdXPQiukoYE
Am unele obiecţii la ce scrie Tomata pe aici:
– “Libertatea e foarte importanta, dar in doze de bun simt, nici prea multa nici prea putina, ci exact cat trebuie.”
Mie mi se pare că greşeşti foarte mult aici. După părerea mea libertatea nu poate fi decât totală.
Adică partenerul nu trebuie să fie liber? Ar trebui legat cumva, sau chiar pus într-o cuşcă să nu cumva să fugă? Şi numeşti asta dragoste? Asta ai tu de oferit partenerului? o cuşcă?
Constrângerile nu reprezintă un motiv pentru a rămâne împreună, ci un motiv de despărţire. Ţi-ai pus problema să analizezi propriile sentimente faţă de partener? Oare chiar îl iubesti pe el (şi asta presupune că îi doreşti binele, necondiţionat, şi ai încredere în deciziile pe care el le ia, indiferent ce ar presupune acestea) sau doar eşti dependentă de modul în care te simţi atunci când eşti cu el (şi eşti gata să calci în picioare totul şi pe toţi pentru a apăra asta)? Sunt două lucruri total diferite. Opuse, chiar. Nu cumva le confunzi? Nu cumva e vorba doar de egoism aici?
Prea suntem obişnuiţi să credem că anumite lucruri ni se cuvin, că alţii ne sunt datori, fără ca noi să fi oferit ceva, sau să fi făcut ceva pentru a le merita. Ce ar fi să încercăm să îi acordăm încredere şi libertate totală partenerului şi, să îl înţelegem, fără să îl judecăm, să îi dăm posibilitatea să ne aleagă tot pe noi, zi după zi, străduindu-ne în permanenţă să şi merităm asta. Doar în felul acesta vom putea fi siguri de dragostea sa, doar atunci îşi va putea deschide sufletul (ce rost ar mai avea să ascundă ceva când ştie că nu este judecat). Iar asta se poate doar cu condiţia ca şi tu să fii dispusă la asemenea deschidere.
– “Si cea mai buna metoda de a uita de suferinta si de a-ti vindeca ranile e sa fii cat mai departe si cat mai putin in contact cu fostul.”
Dar mai sunt şi alte metode de “a uita”, cel puţin la fel de bune. De exemplu să bei până uiţi. Dar nu cumva toate aceste metode sunt doar metode de a-ţi ascunde propriul gunoi sub preş? de a te minţi singur(ă)? de a evita/amâna rezolvarea unei probleme?
Dragostea nu creează suferinţă, deci nu avem cum să suferim din dragoste. Este imposibil. Cei care sunt tentaţi să mă contrazică în acest punct nu ştiu ce este dragostea. O confundă cu altceva. Cu mult timp în urmă am citit undeva că ea poate fi comparată cu o floare foarte frumoasă. Din păcate, de cele mai multe ori când ea răsare este deja infestată cu anumiţi paraziţi: gelozie, ataşament, posesivitate, egoism, etc. Aceştia îi sug toată seva, stopându-i creşterea şi făcând-o să se ofilească înainte de a apuca să înflorească. Multi oameni sunt incapabili să facă diferenţa între dragoste şi paraziţii ei, pentru că nu îşi acordă nicio secundă pentru a analiza modul de apariţie şi manifestare a acestora. Sunt prea ocupaţi să arate cu degetul, să găsească “vinovaţi” pentru suferinţa lor, să îi pedepsească, să se răzbune, să îşi plângă de milă, să îşi taie venele sau alte asemenea nebunii, în loc să analizeze impuritaţile din propriul suflet care de fapt sunt adevărata şi singura cauză pentru suferinţă. Înlăturându-le îşi pot înlătura suferinţa.
-“poate deveni plictisitor sa va vedeti zilnic, in toate momentele, sa nu mai ai nici o clipa de intimitate, sa fii doar tu cu tine, sa nu poti glumi, sa nu poti povesti despre ce se intampla cu el/ea cu altii pentru ca subiectul iti da tarcoale din 5 in 5 minute, chipurile, sa iti dea un pusi nevinovat. Pe mine, sincer, m-ar obosi si m-as simti prea ingradita, sufocata si controlata.”
Dar de intimitatea în 2 ce părere ai? Şi de ce ar trebui să povesteşti altora ce se întâmplă cu el? Dacă ar fi ceva de povestit de bun simţ se poate povesti şi de faţă cu el, nu? Sau e vorba de bârfe? E aşa de apăsătoare nevoia asta de a-ţi bârfi partenerul?
– “risti sa dai nas in nas cu el/ea cand ti-e lumea mai draga, cand simti ca in sfarsit esti liber sa te bucuri de orele de libertate cand celalalt nu iti rasufla in ceafa. Sau daca suferi in urma despartirii, sa nici nu iti imaginezi ca intalnirea intamplatoare pe scari cu respectivul nu iti va chinui neuronii o zi intreaga: unde se ducea, de unde venea, cu cine a fost, ce bine era cand venea la mine, etc…”
Deci să înţeleg că faza cu îngrădirea libertăţii e reciprocă… Cool!!
Acum serios, adevărul e că doar chinuind puţin neuronii ăia se pot pricepe nişte lucruri… Am trecut şi eu prin situaţiile descrise de tine mai sus, dar dacă aş putea să mă întorc în timp şi să schimb ceva, n-aş schimba nimic. Nu sunt masochist, dar îmi dau seama că tocmai acel “chin al neuronilor” cum îi zici tu, m-a determinat să mă analizez şi, apoi să îmi rezolv problema definitiv. Acum, acel gen de situaţii mă lasă complet rece. Şi cu toţi neuronii happy.
Sincer, nu intenționam să-ți răspund prea elaborat la toata aceasta expunere argumentată, voiam doar să te felicit că poți fi atât de altruist și sa închei, însă ai cam început să bați câmpii la un moment dat și m-am gândit că ar fi bine să îți dau o explicație.
În primul rând articolul e destul de vechi, între timp parerile mele s-au mai nuanțat puțin, însa asta nu înseamnă că neg că părerea asta a fost a mea și pe alocuri încă e. O să îți spun din start că încă mai consider ca fiind o greșeală o relație la locul de muncă. Din motivele expuse mai sus și din multe altele descoperite între timp, însă probabil m-ai ambiționat să redeschid subiectul într-un post mai nou. Mai vedem. Să trecem mai departe.
1. Referitor la citatul cu libertatea. Îmi mențin părerea: „libertatea trebuie dozată: nici prea multă nici prea puțină. Ca să nu mai scriu încă o dată ce-am mai scris pe blogul ăsta, te invit să citești postul ăsta însă a-i da iubitului meu libertatea de a invita alte fete la cafea, de a ieși numai cu prietenii și a mă ignora pe mine s-ar putea să mă cam deranjeze. Plus că nu mi-ar conveni nici să stau să-l aștept în fiecare seară până se sinchisește el să apară de la lucru, din oraș, de la întâlniri cu prieteni, de oriunde. Pur și simplu nu sunt ATÂT de înțelegătoare. Te felicit pe tine dacă ești. Și dacă vrei să fie și mai liber de-atât, atunci de ce mai stai într-o relație, care automat implică și compromisuri și sacrificii și lăsari de la tine?
2. Nu sta tu să-mi judeci relația și nu ma pune să-mi reevaluez sentimentele că știu foarte bine cum stau lucrurile și care îmi sunt sentimentele. Și la fel și iubitul meu.
3. Referitor la al doilea citat, află că asta e una dintre metodele de a-l uita pe cel de care ne-am despărțit. Asta funcționează cel mai bine în cazul meu. Nu înseamna evitarea nicicărei probleme. Daca relația s-a sfârșit irevocabil, să îl/o vezi, nu-ți face decât rău. De ce te-ai mai învarti în jurul persoanei, dacă mai mult de un salut nu primești?
4. „Dragostea nu creează suferinţă, deci nu avem cum să suferim din dragoste.”scuză-mă, dar asta mi se pare o prostie. Nu știu ce relații ai avut tu și nu știu cât de zen ești, însă spune-le-o tu asta tuturor celor care au plâns nopți în șir din cauza dragostei neîmpărtășite pe care o simțeau pentru anumite persoane.
5. Intimitatea aceea de care ai nevoie e exact libertatea pe care o proferai atât la început. Cum rămâne cu libertatea totală, de a nu îngrădi pe cineva? Că poartă numele de intimitate, tot aia e… Și e vorba despre altă intimitate decât cea cu partenerul. Și ca să-ți răspund la întrebare: „nu, nu simt nevoia să-mi bârfesc partenerul, însă am de multe ori nevoie să vorbesc despre alte prostii cu prietenele mele. Lucruri care pe el nu-l interesează și care n-au nici o savoare dacă nu-s discutate între femei.”
6. Adică chinul neuronilor e o distracție binevenită: gelozia, durerea de a-ți vedea fostul/fosta cu altcineva sunt doar niște activități de redescoperire a sinelui. Mă rog, or fi în cazul tău și al altora, însă eu nu m-aș redescoperi nicicum dacă m-ar munci gândurile astea. Dacă îi trebuie pe altcineva, nu mai pot face nimic pentru ca relația mea cu el să continue. Desigur, îmi pot analiza greșelile și pot încerca să nu le mai fac cu alții, dar nu mă ajută cu nimic să mă frământ cu privire la locurile din care vine sau în care se duce, orele la care o face sau persoana care îl însoțește.
Atât.
1. Sunt total de acord cu tine că “libertatea trebuie dozată”. Dar de către cine? Ce ar fi dacă ne-am doza fiecare propria libertate fără să încercăm să o dozăm pe a altora. Dacă ştiu sau doar presupun că pe ea ar deranja-o un anumit lucru atunci nu îl fac. Nu a fost nevoie să-mi enunţe cineva o listă cu ce am voie sau nu… Nu invit alte fete la cafea pentru că mă gândesc cum ar arăta asta şi din perspectiva ei şi cum s-ar simţi. Sigur, e nevoie şi de comunicare pentru a stabili anumite aspecte mai de fineţe. Dar asta o fac din proprie iniţiativă, pentru că îmi pasă, nu pentru a respecta un set de reguli. Fiind partenera mea, e normal să aibă prioritate faţă de prieteni, iar calitatea timpului petrecut cu ea nu poate fi comparată cu timpul petrecut cu prieteni, colegi, etc. Consider că este necesar să mai şi socializăm, dar, de cele mai multe ori prefer să ieşim împreună dacă este posibil şi dacă se cade. Ştii, am fost şi eu odată, la o primă întâlnire cu o fată. Mi-a fost adusă la cunoştinţă o listă de genul cum ai făcut tu pe postul celălalt. Şi planul de investiţii pe care se preseupunea că le vom face împreună în următorul cincinal. :))) Abia mă abţineam să nu izbucnesc în râs… A fost şi ultima întâlnire. Nu întrezăream nici un motiv pentru care ar fi trebuit să-mi pese. Semăna cu o negociere pentru o afacere… Dar oamenii fac afaceri pentru bani. Miza mea care ar fi trebuit să fie? O căsnicie ratată?
2. M-ai pus la punct 🙂 Aici am bătut campii. Voiam să iasă altfel dar a ieşit ceva agresiv.
3. “să îl/o vezi, nu-ţi face decât rău” Dar de ce îţi face rău? Şi cum cum îţi face rău mai exact? Ce ţi se întâmplă? Nu trebuie să scrii pe blog asta, ci să te dumireşti tu. Astfel, poate vei descoperi şi problema şi rezolvarea.
4. O pot spune oricui şi de oricâte ori. Şi eu sunt chiar unul dintre cei care au plâns nopţi în şir… cum spuneai tu. Iar acum înţeleg… de ce a trebuit să fie aşa. Bineînţeles, in prima faza mi s-a parut şi mie o prostie, o teorie …
5. Atunci când nu există o deschidere totală, o încredere totală, o sinceritate totală, când mai există secrete, urme de egoism, suspiciuni, poate apărea acea nevoie, de intimitate individuală. Dar când ştii că el iubeşte fiecare gest al tău, fiecare fir de păr, fără să te judece, ce motiv ai mai avea să îl privezi de plăcerea de a te admira, de a-ţi fi alături? (Din teamă că ai putea trăda ceva? un secret? Ceva urât ce nu trebuie să ştie?) Oricum, pentru a se ajunge la asta totul trebuie să fie reciproc. Cei care încă nu sunt capabili să ofere totul nu au cum să înţeleagă.
6. Sunt de acord că nu te ajută cu nimic să te frămânţi, dar te ajută să studiezi de ce te frămânţi si cum. Şi nu acum, când stai să citeşti, ci chiar atunci când ţi se întâmplă.