Mascatii

 

Primul aspect pe care unii dintre noi (daca nu toti) il iau in considerare cand cunosc pe cineva este fizicul. Obisnuim sa categorisim o persoana in functie de ce ne arata relieful fetei lui. In timp ce ii vorbim in minte ni se imprima pareri despre culoarea ochilor, impresii despre felul in care si-a arajat parul, dantura impecabila sau dimpotriva inestetica. Apoi il analizam in ansamblu : e inalt, e mic, e rotofei, e prea uscativ, are ochi migdalati, buze prea subtiri, urechi de martian sau par frumos buclat si multe alte trasaturi pe care le inregistram in codul propriu de filtrare. Pana il parasim si ne vedem de drum avem deja categorisirea lui in om frumos, urat, sau obisnuit. Daca cineva ne vorbeste peste cateva zile despre acea persoana, sansele sunt cam 80-90 % sa il defineasca printr-o trasatura fizica: „ala pistruiat”, „aia cu sani mari”, „ala cu ochii aia albastri de iti vine sa mori”, „aia grasa”. Si astfel iti amintesti de cine e vorba.

Pe parcurs insa, odata ce ajungi sa il cunosti pe acel om mai bine, daca ajungi sa dezvolti fata de el o simpatie sau o antipatie, brusc se schimba si parerea despre aspectul lui fizic. Eu cunosc persoane care nu intra tocmai in grupa „miss si mister”, dar sunt niste oameni deosebiti si acest lucru, in ochii mei ii face frumosi. Si zicala aia cu care se consoleaza uratele si uratii („conteaza frumusetea sufletului”) e pe deplin adevarata. Pentru ca bunatatea si caracterul frumos e mult mai important decat un corp perfect si un chip de papusa (ma rog, pentru unii sunt mai importante). Cunosc de asemenea femei frumoase incat nu le rezista nici un barbat, cunosc baieti dupa care suspina de la fetitele de gradinita pana la bunicile care le duc acolo, toata gama de purtatoare de fuste. Si unii dintre ei au sufletul urat, inveninat cu fite sau cu pretentii si mofturi iesite din comun. Asta le schimonoseste fata intr-asa un hal ca de multe ori mi-e greu sa ma uit la ei.
Ce bine ar fi daca aspectul fizic ar putea sa spuna din prima ce fel de om esti…