Valea Tasnei

Na, iacata-ma-s returnata acasa. Cele mai extreme doua zile din viata mea m-au tintuit la pat si abia pot sa mai scriu de febra musculara ce am acumulat-o inclusiv la falange. Imi pare rau, rau, rau ca n-o sa va pun acum pozele, dar am un motiv intemeiat: cele mai faine nu le-am primit inca. Astept ziua de luni cand o sa pot sa va arat cum m-am catarat pe stanci, cum m-am scoborat cu/in rapel si cum am traversat o râpă pe funie. V-am facut curiosi? 😛 Na bine, hai ca pun macar cateva sa vedeti ce ditamai rucsacul am avut de carat, ce față aveam dupa o noapte de dormit sub o tenta(tiva de cort), dar mai ales ce frumuseti de munti avem in tarisoara noastra draga.

Pe scurt acest team building a insemnat:

  • zona Herculane – Muntii Mehedinti, Valea Țâsnei
  • un traseu destul de greu de parcurs, cu multe stanci de urcat, si cateodata un suiș destul de abrupt
  • prima data cand am urcat un munte cu rucsacul in spate
  • prima data cand am dormit in tenta, adica in aer liber, in sac de dormit
  • prima data cand am stat de planton la foc, sa nu se stinga si sa nu ne fure un caine mancarea (norocul meu – am stat doar de la 12 la 1 jumate noaptea :P)
  • prima data cand am facut alpinism – mi-a fost o frica de am zis ca mor, dar totusi am indraznit sa urc prima, dupa ce o colega abandonase. Nu mi-am rupt nicio unghie, ceea ce m-a bucurat mult de tot. Da’ mi-a fost frica de n-am mai stiut de mine.
  • prima data cand am coborat in rapel de la 25m, fara picioare pe stanca, doar cu funia coordonandu-mi coborarea. Aia a fost asa de fain, m-as mai fi dat o data, dar a trebuit sa plec. Si la inceput mi se facuse brusc rau de inaltime.
  • am descoperit parti bune si parti mai putin bune la colegii mei
  • n-am ras prea mult
  • mi-am pierdut unul din ingerii pazitori.

Si cam atat. Va mai povestesc la primirea pozelor.