Pe vaporul…
Îmi mijesc ochii si mă uit înspre fereastră. Zidul pe care-l ridică jaluzelele albe şi prafuite între privirea mea şi ceea ce simţeam că e afară mă supără şi mă indispune încă de dimineaţă. Camera e plină de gri, de umbre şi îi lipsesc găurelele formate pe covor de plasa draperiei în lumina soarelui. Aud parcă şi mici stropi de apă cum se lovesc supăraţi de marmura din faţa jaluzelei. Sau mi se pare şi doar îmi doresc să îi aud? Pleoapele mi se lipesc din nou si mă întorc dezamagită pe partea cealaltă. Nu e prima zi de şcoală, aşa cum mi-aş fi dorit.
Dacă ar fi fost prima zi de ÅŸcoală, mama mea ar fi fost mai emoÅ£ionată ca mine. S-ar fi agitat prin casă că nu ajungem la timp ÅŸi m-ar fi certat blând că nu mă îmbrac mai repede. M-ar fi pieptănat cu repeziciune, făcându-mi ochii să lăcrimeze. M-ar trage prea tare ÅŸi n-ar simÅ£i că rădacina părului meu încâlcit e atât de sensibilă. Numai eu simt asta, nu îmi place să mă pieptăne nimeni. Mi-ar lega două codiÅ£e de cal de o parte si de cealata a capului, destul de groase si de grele încât sa îmi provoace o “durere de păr”. Mi-ar pune două pompoane in vârful lor astfel încât umbra mea ar arăta ca Mikey Mouse. Mi-ar spune pe o voce un pic autoritară, un pic mămoasă ÅŸi un pic înduioÅŸată la vederea ochilor mei mariÅ£i uitându-se in sus la ea: “De acum gata cu vorbitul ca la Å£ară, să vorbeÅŸti frumos, să nu te baÅ£i cu ceilalÅ£i copii ÅŸi să asculÅ£i de doamna învăţătoare. Să nu cumva să mă cheme la ÅŸcoală ca eÅŸti fetiţă rea că o să coborâm milităria din pod. Acum eÅŸti fetiţă mare, deÅŸteaptă, ÅŸtii să citeÅŸti ÅŸi să scrii, să nu o superi pe invăţătoare.” Nu m-ar pupa pe frunte, ar fi prea grabită si emoÅ£ionată că puiul pe care il născuse in urmă cu 7 ani e deja elev in clasa I.
Pe stradă aş mătura pe jos cu gladiolele mai lungi ca mine, trasă de mână de mami. Ar trebui să i le duc invăţătoarei, unei femei despre care alta tanti îmi spusese că e rea şi că trebuie musai să fiu premiantă. Aş ajunge în aceasta zi înnorată în curtea şcolii, un pătrat atât de mare că eu sunt un biet punct pe el, la fel ca şi primele puncte colorate pe care trebuia sa le desenăm pe o foaie de matematică.
Dacă ar fi fost prima zi de ÅŸcoală, mama mea ar fi fost mai emoÅ£ionată ca mine. S-ar fi agitat prin casă că nu ajungem la timp ÅŸi m-ar fi certat blând că nu mă îmbrac mai repede. M-ar fi pieptănat cu repeziciune, făcându-mi ochii să lăcrimeze. M-ar trage prea tare ÅŸi n-ar simÅ£i că rădacina părului meu încâlcit e atât de sensibilă. Numai eu simt asta, nu îmi place să mă pieptăne nimeni. Mi-ar lega două codiÅ£e de cal de o parte si de cealata a capului, destul de groase si de grele încât sa îmi provoace o “durere de păr”. Mi-ar pune două pompoane in vârful lor astfel încât umbra mea ar arăta ca Mikey Mouse. Mi-ar spune pe o voce un pic autoritară, un pic mămoasă ÅŸi un pic înduioÅŸată la vederea ochilor mei mariÅ£i uitându-se in sus la ea: “De acum gata cu vorbitul ca la Å£ară, să vorbeÅŸti frumos, să nu te baÅ£i cu ceilalÅ£i copii ÅŸi să asculÅ£i de doamna învăţătoare. Să nu cumva să mă cheme la ÅŸcoală ca eÅŸti fetiţă rea că o să coborâm milităria din pod. Acum eÅŸti fetiţă mare, deÅŸteaptă, ÅŸtii să citeÅŸti ÅŸi să scrii, să nu o superi pe invăţătoare.” Nu m-ar pupa pe frunte, ar fi prea grabită si emoÅ£ionată că puiul pe care il născuse in urmă cu 7 ani e deja elev in clasa I.
Pe stradă aş mătura pe jos cu gladiolele mai lungi ca mine, trasă de mână de mami. Ar trebui să i le duc invăţătoarei, unei femei despre care alta tanti îmi spusese că e rea şi că trebuie musai să fiu premiantă. Aş ajunge în aceasta zi înnorată în curtea şcolii, un pătrat atât de mare că eu sunt un biet punct pe el, la fel ca şi primele puncte colorate pe care trebuia sa le desenăm pe o foaie de matematică.
Aş rămâne uimită de frumuseţea învăţătoarei mele, de rochia ei de saten vişiniu si de papionul de la gât. Femeile nu poartă papion, şi de ce trebuie să stau în bancă cu un băiat, de ce îmi scrie numele pe un cartonaş şi de ce pe spate e o ciupercuţă roşie cu puncte albe? De ce imi pune o raţuşca de hârtie in piept şi de ce băieţilor gâscani?
Mama m-ar aştepta în curtea scolii la ora 12, m-ar lua de mânuţă, m-ar întreba cum a fost şi mândră şi-ar duce acasă şcolăriţa. Mâine m-aş duce deja singurică în clasa I. Şi m-ar aştepta bunica la colţul străzii, să nu trec singură.
Dar azi e doar o zi ploioasă.
Mama m-ar aştepta în curtea scolii la ora 12, m-ar lua de mânuţă, m-ar întreba cum a fost şi mândră şi-ar duce acasă şcolăriţa. Mâine m-aş duce deja singurică în clasa I. Şi m-ar aştepta bunica la colţul străzii, să nu trec singură.
Dar azi e doar o zi ploioasă.
…clasei a-ntaia
Ne-mbarcam cu totii voiosi…
“noi in anul 2000,
cand nu vom mai fi copii…” :)))))
frumoasa descrierea ta! perioada aia are un farmec aparte, probabil tocmai pt. ca esti copil si simti altfel emotiile…
mie nu mi-e dor de perioada aia; mai mult de vacantele petrecute la bunici, in livada lor imensa. scoala era un fel de competitie de tip comunist, in care nu am intrat niciodata, insa care, fiind copil, te afecteaza: pt. nota, era suficient sa mergi cu unul din parinti la scoala, cu un ghiveci cu flori cyclamen…
ooo…cata naivitate,cata inocenta,cata puritate intr-un chikititis de 7 anisori…era vremea in care stiam sa ne bucuram de orice maruntis,vremea in care imi petreceam timpul catarata prin copaci,cand radeam cand mami ma gadila sau cand nimeream ora corecta cand ma uitam la ceasul atarnat de perete,cand nu stiam ce inseamna invidia sau nu realizam puterea banului…
:)la scoala eram si eu impresionata de felul in care se imbraca “doamna”,de coditele si funditele colegelor de clasa(nu ca mie nu mi-ar fi facut mami codite mumoase,dar nu erau blonde:()si de fiecare 10 meritat din plin…offf,mi-e dor si mie de zilele alea(si mai ales de vacante:P)dar ce sa fac?!nu pot sa dau ziua asta ploioasa pe o zi lipsita de griji din copilarie ,nu-i asa?!
uff ce amintiri mi-ai trezit!!nu stiu de ce intotdeauna cand incepea scoala ploua!!ziceam eu ca si lui Dumnezeu ii pare rau ca ma duc la scoala:)).Minunata descriere, parca ma vad si eu in curtea scolii cu mama de mana cum ma uitam curioasa la toti cei din jur si ma intrebam sfioasa oare o sa fie bine?!…doamna mea invatatoare a fost o femeie severa dar minunata!
@cosmi: eu nu stiu la ce scoala ai fost tu dar eu munceam din greu pt note, plus ca din clasa I dadeam in fiecare trimestru examen in fata unui juriu(la pian)…
anyways, adevarul e(si nu credeam ca am sa spun asta vreodata) dar imi amintesc cu drag de perioada mea de “formare”, amintirile mai putin placute palesc parca in fata celor frumoase, noroc cu memoria selectiva…si ca multi altiii ajung si eu sa zic “ce bine era cand nu aveam nici o grija”…
@criss: am fost la o scoala cotata bine, crede-ma, insa unele doamne invatatoare / profesoare se mai impresionau la cate un buchet de flori, la prezenta cate unui parinte… pt. noi, restul, care invatam si pt. care nu interveneau parintii, era uneori frustrant; parca nu cunoastem toti stilul comunist de a obtine favoruri de la “tovarasa”? erau copii cu parinti sus pusi ;-), trust me!
Descrierea ta ma face sa ma gandesc la ziua de 17 septembrie cand imi voi primii copiii in clasa. Bine, ei sunt ceva mai mititei, la gradinita, grupa mijlocie, dar cu siguranta vor trece prin aceleasi sentimente sau poate ceva mai rau… Sa vezi plansete, scandal ca nu vor sa plece mami, tati sau buni! Ti se rupe sufletul sa-i vezi asa mici.
Imi aduc aminte de perioada aceea, aveam impresia ca doamna invatatoare nu are nimic de facut in afara faptului ca vine la scoala si atat. O vedeam ca pe o invatatoare si nu ca pe un om cu probleme ca oricare altul…
ce vremuri
De la ce nu mai stii continuarea? De la vaporul?
ce mult ma bucuram ca trebuia sa merg cu mama sa-mi cumpar creioane si caiete pt scoala si ce mandra m-am simtit cand am primit in dar abecedarul… imi e dor de clasa clasele primare si de doamna invatatoare pe care o sa o iubesc toata viata.
Salut …again. Daca ai sti cat am zambit la ceea ce ai scris mai sus, parca imi amintea de copilarie (doar ca varianta “man like”. Am gasit ceva ce pare a se incadra intr-o oarecare masura in ceea ce ai zis si mai exact “Timpul inseamna pentru Dumnezeu durata dintre bataia Sa la poarta inimii noastre si clipa in care Ii deschidem”. Partea asta cred ca daca o privesti din diferite “unghiuri” poate fi o descriere a unui copil fericit ca a scapat de doamna educatoare care il punea sa doarma (sarcul de el) si a ajuns in clasa I.
Dar cum??? Poti sa si canti 🙂
Pe vaporul clasei a-ntaia
Ne-mbarcam cu totii voiosi
Si lasam la graaaadinitaaa
Pe cei mici si plaaaangaciosi
De-azi inainte sa tineti minte
Ca nu mai suntem prescolari
Suntem elevii clasei a-ntaia
Si pionieri cand vom fi mari
Draga mi-este graadinita
Cu papusi si juucarii
Dar mai draga imi va fi scoala
Ca ne-nvata aaa citi
De-azi…
De ce ma chinui tu pe mine atata ??? :((
Nu ti-ar fi rusine ??? Crede-ma ca dadeam scroll si asteptam sa vad si o poza cu mine din clasa intai ….eram pe randul de la perete parca……si tot cu un baiat am stat in banca …..:)).A fost o perioada pe care nici daca vreau n-as putea-o uita ; cel mai important este ca nu vreau s-o uit.Pentru ca de multe ori ne “hranim ” cu amintiri …si ne place s-o facem .
Aceeasi nostalgie ma cuprinde si pe mine, o data cu reamintirea facuta de tine……Multumesc mult……:P
Pozele din clasa I imi trezesc si acuma lacrimi in ochi…:)
…am prea multe amintiri triste la inceputul anilor de scoala…le eclipseaza pe cele fericite…d-na mea invatatoare sub pretextul ca era f. exigenta tinea sa ne loveasca cu capul de tabla la fiecare impotmolire de-a noastra…trist ptr. mine.